Mihai Draghici

Statele Unite au trimis 300 de militari în Norvegia

Aproximativ 300 de membri ai Forţelor Navale americane au fost detaşaţi luni în Norvegia, fiind pentru prima dată după al II-lea Război Mondial când militari din SUA sunt staţionaţi în această zonă, spre nemulţumirea Rusiei, relatează site-ul agenţiei Reuters.

UE se opune mutării ambasadei SUA în Ierusalim. Franţa îl avertizează pe Donald Trump

Miniştrii de Externe ai Uniunii Europene au stabilit, luni după-amiază, că se opun eventualei decizii a lui Donald Trump, noul preşedinte al SUA, de a muta la Ierusalim ambasada americană în Israel, iar Parisul a avertizat Washingtonul că vor fi "consecinţe extrem de grave".

Germania, Franţa şi NATO condamnă afirmaţiile făcute de Donald Trump

Germania, Franţa şi Alianţa Nord-Atlantică au exprimat preocupare în legătură cu afirmaţiile preşedintelui-ales al SUA, Donald Trump, care a catalogat NATO drept organizaţie "desuetă", iar UE "vehicul" al Berlinului, cancelarul Angela Merkel propunând, în replică, intensificarea cooperării europene.

Noua Zeelandă şi Marea Britanie intenţionează să semneze un acord comercial

Noua Zeelandă speră să negocieze un acord de liber schimb de "înaltă calitate" cu Marea Britanie după ieşirea acestei ţări din Uniunea Europeană, afirmă premierul neozeelandez, Bill English, citat de BBC News online.

Fetiţă răpită la naştere dintr-un spital din SUA, găsită în viaţă după 18 ani

O fetiţă furată la naştere dintr-un spital situat în statul american Florida a fost găsită în viaţă după 18 ani, anunţă poliţia din statul Carolina de Sud, citată de BBC News online.

Ambasador: Trump este indus în eroare de Nigel Farage, având „percepţia deformată” că UE s-ar destrăma

Echipa de tranziţie a lui Donald Trump a sunat la instituţii europene pentru a se interesa ce ţară ar urma să mai iasă din Uniunea Europeană după Marea Britanie, afirmă Anthony Gardner, actualul ambasador al SUA la UE, avertizând că viitorul preşedinte al SUA este indus în eroare de Nigel Farage.

Circa 800 de imigranţi extracomunitari, salvaţi din sudul Mării Mediterane

Aproximativ 800 de imigranţi au fost salvaţi, vineri, din sudul Mării Mediterane, în largul Libiei, anunţă Paza de Coastă italiană, citată de site-ul agenţiei Reuters.

Un consilier al lui Donald Trump ar fi avut contacte frecvente cu Ambasada Rusiei

Michael Flynn, un consilier al echipei lui Donald Trump, a avut contacte frecvente un ambasadorul Rusiei în Statele Unite, Serghei Kisliak, afirmă surse din cadrul Administraţiei Barack Obama, citate de site-ul agenţiei Associated Press.

Predicţii Reuters 2017 despre impactul politicilor lui Donald Trump, evoluţia economiei mondiale şi antidotul populismului în Europa

Politicile noului preşedinte al SUA, Donald Trump, asemănătoare cu cele ale liderilor chinezi, eforturile de contracarare a populismului în Europa, creşterea valorii dolarului şi evoluţia relaţiilor SUA /China constituie principalele evenimente cu impact mondial în 2017, constată agenţia Reuters.

Compania Renault este anchetată în cazul emisiilor motoarelor diesel. Grupul auto respinge acuzaţiile

Parchetul din Paris a iniţiat o procedură judiciară împotriva grupului auto Renault, suspectat de "înşelătorie" în cazul emisiilor poluante ale motoarelor diesel, însă compania franceză susţine că respectă toate reglementările, relatează cotidianul Le Figaro.

VIDEO Cel puţin opt morţi în urma unui atentat de amploare produs în capitala Siriei

Cel puţin opt persoane au murit, iar altele au fost rănite în urma unui atentat cu maşină-capcană produs joi seară în oraşul sirian Damasc, anunţă Televiziunea publică siriană, citată de site-ul cotidianului Le Figaro.

James Comey, directorul FBI, verificat după difuzarea informaţiilor despre ancheta care o viza pe Hillary Clinton

Corpul de control al Departamentului american al Justiţiei a decis iniţierea unor verificări în cazul deciziei directorului FBI, James Comey, de a face publice informaţii, în campania electorală, despre investigaţia care viza utilizarea unui server de mail privat de către Hillary Clinton.

Grupul Fiat Chrysler, acuzat în SUA că a utilizat un soft de manipulare a emisiilor poluante / Fiat Chrysler respinge acuzaţiile, afirmând că respectă normele de poluare

Agenţia pentru Protecţia Mediului (EPA) din Statele Unite acuză grupul auto Fiat Chrysler de utilizarea unui soft care a permis emisii poluante excesive, afirmă surse citate de agenţiile Associated Press şi Reuters.

Viitorul şef al Pentagonului: Statele Unite trebuie să contracareze anumite comportamente ale Rusiei

Statele Unite vor trebui să contracareze comportamentele Rusiei în situaţiile în care cele două ţări nu pot coopera, afirmă James Mattis, desemnat de preşedintele Donald Trump pentru funcţia de secretar al Apărării.

Christian Kern, cancelarul Austriei: Austriecii să aibă prioritate la angajare în faţa altor cetăţeni UE. Ţările estice exportă şomaj

Cetăţenii austrieci trebuie să aibă prioritate la angajare faţă de imigranţii din alte state ale Uniunii Europene, propune cancelarul Austriei, Christian Kern, acuzând ţările est-europene că exportă şomajul în Occident.

Financial Times: Rex Tillerson creează contextul pentru o dispută majoră SUA-China în Marea Chinei de Sud

Rex Tillerson, desemnat de preşedintele-ales Donald Trump pentru funcţia de secretar de Stat, riscă să declanşeze un scandal diplomatic major între China şi SUA, după ce a afirmat că Beijingul nu ar trebui să aibă acces la insulele chineze construite în Marea Chinei de Sud, comentează FT.

Donald Trump: Vor fi taxe vamale uriaşe pentru firme care mută sedii. Industria farmaceutică va fi reformată

Companiile care vor muta sedii din Statele Unite se vor confrunta cu taxe vamale enorme când vor încerca să comercializeze produse pe piaţa americană, avertizează preşedintele-ales al SUA, Donald Trump, pledând şi pentru reformarea industriei farmaceutice.

Şase angajaţi Volkswagen, inculpaţi în SUA în ancheta privind emisiile poluante

Autorităţile federale din Statele Unite au dispus, miercuri seară, inculparea a şase angajaţi ai companiei auto Volkswagen, inclusiv a fostului director responsabil de mediu Oliver Schmidt, în investigaţia privind instalarea softului pentru testele poluante, relatează site-ul agenţiei Reuters.

Premierul Italiei, Paolo Gentiloni, a fost operat cu succes şi a transmis că se simte bine

Premierul Italiei, Paolo Gentiloni, este în stare bună după ce a fost supus "cu succes" unei intervenţii cardiovasculare, a transmis miercuri seară Spitalul Gemelli din Roma, scrie publicaţia La Stampa.

Donald Trump: Rusia şi China au avut activităţi ostile Statelor Unite, de acum, vor avea mai mult respect / Donald Trump insistă că Mexicul va fi obligat să suporte costurile zidului de la frontieră

Rusia şi China au desfăşurat activităţi ostile împotriva Statelor Unite, afirmă preşedintele-ales, Donald Trump, avertizând că toate ţările vor avea mai mult respect în cursul mandatului său prezidenţial.

Donald Trump: Dacă Putin mă place, este un lucru bun. Voi fi mai dur decât Clinton în relaţia cu Rusia

Preşedintele-ales al SUA, Donald Trump, consideră un "lucru bun" eventuala admiraţie a preşedintelui rus, Vladimir Putin, pentru el, subliniind că Hillary Clinton, adversara sa democrată, nu ar fi mai dură decât el în relaţia cu Rusia.

Joseph Muscat, premierul Maltei: Parlamentul European ar putea bloca acordul privind ieşirea Marii Britanii din UE

Parlamentul European ar putea bloca orice acord privind ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană dacă nu va fi implicat în negocieri, avertizează Preşedinţia malteză a Consiliului UE.

Donald Trump respinge vehement acuzaţiile despre legăturile cu Rusia: „Trăim în Germania nazistă? „

Preşedintele-ales al SUA, Donald Trump, a respins vehement relatările conform cărora Rusia ar avea informaţii compromiţătoare despre el, acuzând serviciile secrete americane că vor să îi dea o "ultimă lovitură" înaintea învestirii şi comparând situaţia cu cea din "Germania nazistă".

Francois Fillon, favorit în scrutinul prezidenţial din Franţa, vrea fixarea unor cote pentru imigraţie

Francois Fillon, candidatul partidului Republicanii (centru-dreapta) şi favorit în scrutinul prezidenţial din Franţa, vrea stabilirea unor cote pentru imigraţia extracomunitară, relatează site-ul cotidianului Liberation.

Theresa May, premierul Marii Britanii, se aşteaptă să piardă la Curtea supremă de justiţie. Parlamentul va trebui să aprobe Brexit

Guvernul Marii Britanii se aşteaptă să piardă procesul la Curtea supremă de justiţie privind declanşarea procedurii Brexit, urmând să fie nevoit să ceară aprobarea Parlamentului pentru activarea procesului de ieşire din Uniunea Europeană, afirmă surse citate de cotidianul The Guardian.

Germania înăspreşte măsurile împotriva imigranţilor care prezintă riscuri de securitate

Germania va introduce măsuri stricte pentru solicitanţii de azil aflaţi în ilegalitate şi consideraţi riscuri pentru siguranţa publică, anunţă ministrul german de Interne, Thomas de Maiziere, şi cel al Justiţiei, Heiko Maas, citaţi de presa germană.

Marea Britanie riscă să piardă zeci de mii de locuri de muncă în sectorul financiar din cauza Brexit

Zeci de mii de locuri de muncă în domeniul serviciilor financiare din Marea Britanie ar putea fi pierdute în cazul în care Londra nu va mai avea, după Brexit, acces la piaţa unică a Uniunii Europene, avertizează oficiali din cadrul asociaţiilor de profil citaţi de site-ul agenţiei Reuters.

Mexicul îi transmite lui Donald Trump că nu va plăti deloc pentru zidul de la frontieră

Mexicul nu va plăti "în niciun caz" lucrările zidului pe care noul preşedinte al SUA, Donald Trump, intenţionează să îl ridice la frontiera dintre cele două ţări, afirmă ministrul mexican de Externe, Luis Videgaray, citat de site-ul cotidianului mexican El Economista.

Jeff Sessions, desemnat de Donald Trump secretar al Justiţiei, neagă simpatiile pentru Ku Klux Klan

Jeff Sessions, desemnat de preşedintele-ales Donald Trump pentru funcţia de secretar al Justiţiei, a negat, în cursul audierilor în Senatul SUA, că ar fi simpatizant al organizaţiei rasiste Ku Klux Klan, relatează BBC News online.

Claude Moraes, şeful Comisiei pentru Libertăţi civile, Justiţie şi Afaceri interne din PE, denunţă „ingerinţe” în activităţile justiţiei din România

Claude Moraes, preşedintele Comisiei pentru Libertăţi civile, Justiţie şi Afaceri interne din PE, a exprimat "preocupare" în legătură cu presupusele "ingerinţe ale serviciilor de informaţii şi actorilor politici" în activităţile justiţiei din România, relatează site-ul BusinessReview.eu.

Cel puţin 38 de morţi într-un dublu atentat comis la Kabul şi revendicat de talibani

Cel puţin 38 de persoane au fost ucise, iar alte zeci au fost rănite într-un dublu atentat, revendicat de insurgenţii talibani, comis marţi în centrul capitalei Afganistanului, afirmă surse citate de site-ul agenţiei Associated Press.

Mario Draghi, preşedintele Băncii Centrale Europene, Matteo Renzi şi Mario Monti, vizaţi de spionaj cibernetic

Două persoane acuzate de activităţi de spionaj cibernetic care i-au vizat pe Mario Draghi, preşedintele Băncii Centrale Europene (BCE), pe foştii premieri italieni Matteo Renzi şi Mario Monti şi pe bancherul Fabrizio Saccomanni au fost arestate în Italia, relatează ziarul La Repubblica.

Lider eurosceptic german: Ţările sud-europene ar trebui eliminate din zona euro

Ţările sud-europene ar trebui eliminate din zona euro întrucât au performanţe economice slabe, propune Jörg Meuthen, liderul formaţiunii populiste Alternativă pentru Germania (AfD, extremă-dreapta), subliniind că în uniunea monetară UE trebuie să rămână Germania, Austria, Olanda şi Finlanda.

Doi militari turci au murit în Siria

Doi militari turci care dispăruseră în Siria au murit în confruntări cu membri ai reţelei teroriste Stat Islamic, afirmă surse citate de site-ul agenţiei Associated Press.

Comisia Europeană denunţă condiţiile din centrele pentru imigranţi situate pe insulele din Grecia

Condiţiile de cazare din centrele pentru imigranţi situate pe insule din Grecia sunt "inacceptabile", consideră Comisia Europeană, după ce s-a aflat că numeroşi extracomunitari sunt ţinuţi în corturi în pofida temperaturilor extrem de scăzute, relatează site-ul agenţiei Associated Press.

Belarusul elimină vizele de călătorie pentru 80 de ţări, inclusiv pentru toate statele UE şi SUA

Belarusul a eliminat vizele la călătoriile de cinci zile pentru cetăţenii din 80 de ţări, inclusiv din toate statele membre ale Uniunii Europene şi din Statele Unite, anunţă Preşedinţia de la Minsk, într-un comunicat postat pe propriul site.

Barack Obama speră că Donald Trump va menţine măsurile pentru contracararea modificărilor climatice

Barack Obama, preşedintele în funcţie al SUA, a catalogat drept "ireversibile" măsurile în domeniul energiei ecologice, exercitând presiuni asupra succesorului său, Donald Trump, să nu renunţe la strategia de combatere a încălzirii climei.

FOTO Donald Trump este, la 70 de ani, cel mai vârstnic politician devenit preşedinte, în istoria SUA

Donald Trump, care are 70 de ani, va deveni preşedintele cu vârsta cea mai înaintată în momentul învestirii în funcţie din istoria Statelor Unite, conform datelor portalului Statista.

Angela Merkel: Marea Britanie riscă să piardă accesul la piaţa UE după Brexit

Marea Britanie nu va putea opta în mod selectiv pentru aplicarea unor drepturi după ieşirea din Uniunea Europeană, afirmă cancelarul Germaniei, Angela Merkel, avertizând că Londra riscă să piardă accesul la piaţa comunitară.

Incident în Strâmtoarea Hormuz între nave militare din SUA şi Iran

O navă militară americană a tras focuri de avertisment în contextul apropierii unor ambarcaţiuni ale Forţelor navale iraniene, în Strâmtoarea Hormuz, afirmă oficiali din cadrul Pentagonului citaţi de site-ul agenţiei Reuters.