Mihai Draghici

Ucraina încearcă să cumpere gaz rusesc de la ţări membre UE

O delegaţie ucraineană se va deplasa marţi la Budapesta pentru a convinge ţări europene să cedeze Ucrainei o parte a gazului rus pe care îl importă, după ce Rusia a decis oprirea gazelor, anunţă compania publică Naftogaz, citată de AFP.

Cincizeci şi opt de funcţionari ONU au părăsit temporar Bagdadul

Cincizeci şi opt de membri ai personalului Naţiunilor Unite au părăsit misiunile de la Bagdad, în contextul intensificării insurecţiei sunnite, anunţă Naţiunile Unite.

Statele Unite nu se vor consulta cu Iranul privind o eventuală intervenţie militară în Irak

Statele Unite nu intenţionează să aibă consultări de ordin militar cu Iranul pe tema unei eventuale intervenţii în Irak, anunţă purtătorul de cuvânt al Pentagonului, John Kirby, care nu a exclus posibilitatea unor consultări diplomatice.

Treisprezece persoane condamnate pentru „terorism” au fost executate în China

Treisprezece persoane condamnate pentru "terorism şi alte acte de violenţă" au fost executate în regiunea separatistă chineză Xinjiang, situată în nord-estul ţării, anunţă agenţia China Nouă.

ONU: Circa 34.000 de persoane sunt deplasate ca efect al crizei din Ucraina

Naţiunile Unite au evocat luni existenţa a 34.000 de persoane deplasate ca efect al conflictului din Ucraina, dar doar 19.000 au fost identificate până acum de personalul ONU.

Furtună puternică la Roma: A fost afectată zona Forumurilor Imperiale şi Colosseumul

O furtună violentă a avut loc, luni dimineaţă, în centrul istoric al Romei, mai mulţi copaci căzând în jurul Colosseumului, iar zona Forumurilor Imperiale fiind inundată, scrie Il Messaggero, în ediţia online.

Statele Unite au în vedere „toate opţiunile” pentru Irak, inclusiv posibilitatea raidurilor aeriene

Statele Unite vor lua în considerare "toate opţiunile disponibile" pentru stabilizarea Irakului, inclusiv varianta atacurilor cu avioane fără pilot şi cea a cooperării cu Iranul, afirmă secretarul de Stat american, John Kerry, citat de NBC.

Opt presupuşi membri ai grupului terorist Stat Islamic în Irak şi Levant, arestaţi în Spania

Opt presupuşi membri ai grupului terorist sunnit Stat Islamic în Irak şi Levant (SIIL) au fost arestaţi luni în Spania, sub acuzaţia că încercau să recruteze islamişti care să fie trimişi în Irak şi Siria.

Sute de locuinţe, evacuate în sudul Californiei din cauza incendiilor de vegetaţie

Aproximativ 500 de locuinţe au fost evacuate, în cursul nopţii de sâmbătă spre duminică, în sudul statului american California din cauza unui incendiu de vegetaţie, anunţă autorităţile americane, citate de USA Today.

Statele Unite îndeamnă Serbia să se ralieze clar Occidentului, pe fondul crizei ucrainene

Statele Unite cer Serbiei să se ralieze clar "partenerilor europeni" în contextul crizei din Ucraina, conform unei scrisori trimise premierului sârb Aleksandr Vucici înainte de vizita la Belgrad a ministrului rus de Externe, Serghei Lavrov.

Anders Fogh Rasmussen: Rusia consideră NATO un adversar. Alianţa pregăteşte apărarea Ucrainei

NATO pregăteşte măsuri pentru apărarea Ucrainei în disputa cu Rusia şi trebuie să se adapteze la faptul că Moscova consideră Alianţa Nord-Atlantică un adversar, afirmă secretarul general al organizaţiei, Anders Fogh Rasmussen, într-un interviu acordat publicaţiei spaniole El Pais.

Serviciile de securitate irakiene au eliminat 279 de insurgenţi în ultimele 24 de ore

Serviciile de securitate irakiene au omorât 279 de "terorişti" în ultimele 24 de ore, în cadrul operaţiunilor pentru a opri avansarea spre Bagdad a insurgenţilor sunniţi, anunţă surse oficiale.

Militarul american Bowe Bergdahl a fost ţinut doi ani în izolare totală de către talibani – surse

Sergentul american Bowe Bergdahl, eliberat în schimbul unor deţinuţi de la Guantanamo, a fost ţinut doi ani în izolare totală de insurgenţii talibani afgani, afirmă surse americane citate de Fox News.

Rusia denunţă afirmaţiile ministrului ucrainean de Externe, care a spus că Putin este un „nenorocit” – VIDEO

Ministrul ucrainean de Externe, Andrei Deşciţa, a declarat sâmbătă, în cursul protestelor desfăşurate la ambasada Rusiei din Kiev, că preşedintele rus, Vladimir Putin, este "un nenorocit", incidentul stârnind reacţia vehementă a Moscovei.

Tony Blair: Criza din Irak nu este efectul intervenţiei din 2003, ci al ignorării conflictului sirian

Fostul premier britanic Tony Blair consideră că actuala criză din Irak nu este rezultatul intervenţiei americano-britanice din 2003, argumentând că mai degrabă este efectul conflictului din Siria şi pledând pentru o operaţiune internaţională în această ţară.

ACUZAŢIILE fostului militar american Chelsea (Bradley) Manning: SUA şi presa americană au minţit despre situaţia din Irak şi Afganistan

Militarul american Chelsea (Bradley) Manning, condamnat pentru oferirea a sute de mii de documente secrete site-ului WikiLeaks, acuză Admistraţia de la Washington şi presa americană că au manipulat opinia publică în legătură cu intervenţiile militare în Irak şi Afganistan.

Franţa condamnă violenţele de la ambasada Rusiei din Kiev şi cere un armistiţiu în estul Ucrainei

Franţa condamnă protestele violente desfăşurate la ambasada Rusiei din Kiev şi consideră că este "esenţial" să fie create condiţiile pentru un armistiţiu în Ucraina, afirmă ministrul francez de Externe, Laurent Fabius, după o conversaţie pe care a avut-o cu omologul său rus, Serghei Lavrov.

Un imigrant român a murit pe o plajă din Italia

Un imigrant român care vindea nuci de cocos a fost găsit mort pe o plajă din centrul Italiei, anchetatorii stabilind că moartea a fost provocată de cauze naturale, relatează site-ul publicaţiei La Nazione.

Mii de persoane au fost blocate toată noaptea în trenuri de mare viteză, în sudul Franţei

Aproximativ 2.300 de persoane au petrecut noaptea de sâmbătă spre duminică blocate în două trenuri de mare viteză care făceau legătura între Paris şi Nisa, după o defecţiune la reţeaua de înaltă tensiune.

Avertisment: Fotografii şocante – Grupul terorist SIIL a prezentat imagini cu execuţiile a zeci de militari irakieni

Gruparea Stat Islamic în Irak şi Levant (SIIL), afiliată reţelei teroriste Al-Qaida, a difuzat o serie de imagini în care sunt prezentate execuţiile a zeci de militari irakieni capturaţi în confruntările din nordul Irakului.

Lakhdar Brahimi: Intensificarea terorismului în Irak este rezultatul ignorării crizei din Siria

Intensificarea activităţilor islamiste în Irak este efectul inerţiei comunităţii internaţionale faţă de conflictul din Siria vecină, apreciază fostul emisar internaţional Lakhdar Brahimi.

SITUAŢIA DIN IRAK: Un portavion al SUA merge în Golful Persic. AVERTIZAREA islamiştilor SIIL pentru administraţia de la Bagdad

Iranul se opune oricărei intervenţii militare străine în Irak, anunţă Ministerul de Externe de la Teheran, în contextul în care Statele Unite au trimis un portavion în Golful Persic, pentru a pregăti eventuale raiduri aeriene împotriva insurgenţilor sunniţi.

Benjamin Netanyahu: Cei trei tineri israelieni dispăruţi în Cisiordania au fost răpiţi de Hamas

Membri ai mişcării islamiste Hamas, organizaţie care deţine controlul asupra teritoriului palestinian Fâşia Gaza, sunt responsabili de răpirea a trei tineri israelieni în Cisiordania, afirmă premierul Israelului, Benjamin Netanyahu, citat de ziarul Haaretz.

Aviaţia militară irakiană a atacat poziţii militare kurde, la nord de Bagdad. Cel puţin 6 oameni au murit

Aviaţia militară irakiană a atacat un convoi al trupelor kurde, la nord de Bagdad, bombardamentul soldându-se cu moartea a cel puţin şase persoane.

Papa Francisc refuză vehiculele cu geamuri blindate: „La vârsta mea nu mai am multe de pierdut”

Papa Francisc refuză să folosească vehicule cu geamuri blindate în care se simte ca într-o "cutie de conserve", explicând că la vârsta lui nu mai are multe de pierdut, conform unui interviu acordat cotidianului spaniol La Vanguardia.

Rebelii proruşi susţin că au doborât un avion de vânătoare ucrainean la Doneţk

Insurgenţii separatişti din regiunea ucraineană Doneţk susţin că au doborât un avion de vânătoare ucrainean, capturând pilotul militar, care s-a catapultat, scrie Kyiv Post.

DISPOZITIV EXPLOZIV ”foarte puternic”, depistat la sediul Preşedinţiei Ucrainei

Un dispozitiv exploziv de mare putere a fost depistat şi dezamorsat în apropierea Preşedinţiei Ucrainei, la Kiev, anunţă surse din cadrul serviciilor de securitate citate de Kyiv Post.

Un avion militar ucrainean cu 49 de oameni la bord a fost DOBORÂT. Toţi pasagerii au murit. REACŢIA preşedintelui Ucrainei – FOTO, VIDEO

Cel puţin 49 de oameni au murit după ce insurgenţii au doborât, sâmbătă dimineaţă, un avion de transport militar ucrainean în zona oraşului Lugansk, anunţă armata ucraineană. Preşedintele Ucrainei, Petro Poroşenko, a promis sâmbătă "o ripostă adecvată" faţă de insurgenţii proruşi care au doborât avionul militar ucrainean.

Cel puţin 30 de morţi într-o explozie produsă într-un târg de armament din Siria

Cel puţin 30 de "terorişti" au murit sâmbătă într-o explozie produsă într-un târg ilegal de armament din oraşul sirian Mayadin, situat în apropierea frontierei cu Irakul, anunţă Televiziunea de stat siriană.

STARE DE URGENŢĂ în Irak: Armata intensifică operaţiunile împotriva insurgenţilor sunniţi

Serviciile de securitate irakiene pregătesc sâmbătă lansarea unei contraofensive împotriva miliţiilor sunnite, la nord de Bagdad, în contextul în care Guvernul Nuri al-Maliki a decretat starea de urgenţă şi are prerogative nelimitate.

Iranul nu exclude posibilitatea cooperării cu Statele Unite pentru stabilizarea Irakului

Iranul nu exclude posibilitatea cooperării cu Statele Unite dacă armata americană va interveni împotriva insurgenţilor sunniţi din Irak, anunţă preşedintele iranian, Hassan Rohani.

Fiul miliardarului David Rockefeller a murit într-un accident de avion

Fiul miliardarului şi filantropului american David Rockefeller a murit, vineri, după ce s-a prăbuşit cu un avion ultrauşor în statul american New York, informează presa americană.

Statele Unite refuză să dialogheze cu Iranul pe tema crizei din Irak

Statele Unite nu vor discuta despre criza din Irak cu Iranul, anunţă Departamentul de Stat american, în contextul în care Teheranul a reiterat susţinerea pentru Guvernul şiit de la Bagdad, confruntat o intensificarea activităţilor insurgente.

NATO se teme de o „escaladare gravă” a CRIZEI din Ucraina – Rasmussen: Avem informaţii potrivit cărora insurgenţii proruşi au armament greu din Rusia, inclusiv tancuri

Secretarul general al NATO, Anders Fogh Rasmussen, s-a declarat preocupat de informaţiile conform cărora insurgenţii proruşi din Ucraina sunt dotaţi cu armament greu din Rusia, inclusiv cu tancuri.

Primarul Veneţiei, Giorgio Orsoni, acuzat de corupţie, a demisionat

Giorgio Orsoni, primarul de centru-stânga al oraşului Veneţia, implicat într-un scandal de corupţie şi de spălare de bani şi exclus din Partidul Democrat, şi-a anunţat vineri demisia.

Treisprezece avioane de pasageri au dispărut de pe radare, circa 30 de minute, deasupra Austriei

Treisprezece avioane comerciale au dispărut de pe radare 25 de minute, în două ocazii, în timp ce zburau deasupra Austriei, experţii vorbind despre o situaţie fără precedent, scrie Daily Mail, în ediţia online.

Vladimir Putin A DISCUTAT cu Petro Poroşenko despre detensionarea crizei ucrainene. Preşedintele ucrainean a prezentat un plan de pace, dar s-a plâns de o presupusă incursiune a unor tancuri

Preşedintele rus, Vladimir Putin, a discutat cu omologul său ucrainean, Petro Poroşenko, despre modalităţile de detensionare a situaţiei în Ucraina, anunţă Kremlinul, citat de AFP.

Mesajul Papei Francisc înainte de începerea Cupei Mondiale: Fotbalul să exprime solidaritate, nu să fie un spectacol al lăcomiei şi rasismului

Papa Francisc a pledat, într-un mesaj publicat înainte de începerea Cupei Mondiale din Brazilia, pentru un fotbal care să exprime lucrul în echipă şi solidaritatea, nu pentru un spectacol al rasimului şi lăcomiei, conform unui comunicat al Vaticanului.

Uniunea Europeană a prelungit până în 2016 misiunea în Kosovo

Uniunea Europeană a prelungit joi, până în 2016, mandatul Misiunii de poliţie şi justiţie Eulex, care vizează, de doi ani, consolidarea instituţiilor şi statului de drept în Kosovo.

Grupul Stat Islamic în Irak şi Levant, afiliat Al-Qaida, avertizează că va ocupa Bagdadul: Lupta nu a început încă, dar va fi la Bagdad

Grupul Stat Islamic în Irak şi Levant (SIIL), afiliat reţelei teroriste Al-Qaida, promite, într-o înregistrare video, că va ocupa oraşul Bagdad, după ce a obţinut controlul asupra provinciilor Ninive şi Tikrit, deşi Statele Unite analizează posibilitatea unor raiduri aeriene.