Vasile Magradean

DECLARAŢIA ZILEI: Un primar PMP din Maramureş renunţă la „mărul otrăvit” al PSD, de care ar beneficia prin Codul Administrativ

Primarul PMP al oraşului Ulmeni, judeţul Maramureş, Lucian Morar, renunţă la pensia specială de care ar beneficia prin Codul Administrativ, considerând-o „un măr otrăvit” al PSD pentru decredibilizarea edililor, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Un om de afaceri, condamnat de Curtea de Apel Cluj la 3 ani şi 8 luni de închisoare, îşi execută pedeapsa în Italia în libertate supravegheată

Omul de afaceri Ioan Bene, condamnat de Curtea de Apel Cluj la 3 ani şi 8 luni de închisoare pentru dare de mită în dosarul fostului preşedinte al Consiliului Judeţean Cluj, Horea Uioreanu, execută pedeapsa în Italia, conform legilor din această ţară, în libertate supravegheată.

Fetiţă de 9 ani, dată dispărută după ce a plecat la plimbare cu un căţel, a fost găsită teafără

Fata de 9 ani, care a dispărut de la domiciliul mătuşii sale, din Oradea, după ce a plecat că plimbe un căţel, a fost găsită, luni seara, de poliţişti, aceasta fiind teafără.

Parchetul, despre cazul fetiţei de 5 ani din Baia Mare, violată şi ucisă: Suspecţi în adevăratul sens al cuvântului nu avem

Suspecţi în adevăratul sens al cuvântului în cazul anchetei vizând fetiţa de 5 ani din Baia Mare ucisă şi violată nu există, spune, la trei luni de la crimă, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureş, Bogdan Gabor.

Maramureş: Un bărbat şi-a pierdut viaţa, luat de viitură

Un bărbat şi-a pierdut viaţa după ce a fost luat de viitură într-un cartier din Borşa, judeţul Maramureş.

Trei persoane născute în 1918, premiate de Ziua Imnului Naţional, la Cluj

Trei persoane născute în anul 1918 au fost premiate duminică, la Cluj-Napoca, de Ziua Imnului Naţional, în cadrul proiectului ”O viaţă cât un Centenar” lansat de MAI, acestea primind câte un steag tricolor, o insignă, un buchet de flori şi o scrisoare înrămată semnată de ministrul Carmen Dan.

GTG, automobilul electric ”Made in România”, costă de la 13.700 de euro/ Ce autonomie au maşinile electrice româneşti | GALERIE FOTO

Un grup de întreprinzători din Maramureş a lansat proiectul celei mai ieftine maşini electrice ”Made in România”, automobilele GTG urmând să fie asamblate la Baia Mare şi vândute la un preţ care porneşte de la 13.700 de euro, noile automobile asigurând o autonomie de o zi în traficul din oraş.

Accident cu victime în Oradea. Patru surori, spulberate pe un trotuar de o maşină

Patru surori au fost rănite pe un trotuar din Oradea de o maşină care circula cu viteză mare, condusă de un şofer în vârstă de 20 de ani. Două dintre fete au ajuns, în urma impactului, sub autoturism, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Viktor Orban, despre Centenar: Pentru noi nu e moment de sărbătoare. România modernă nu ştie de 100 de ani ce să facă cu cei peste un milion de maghiari

Premierul Ungariei, Orban Viktor, a spus la Universitatea de Vară de la Băile Tuşnad, judeţul Harghita, că Centenarul Marii Uniri nu este pentru maghiari un moment de sărbătoare.

Mii de copii fără loc la creşă pe timp de vară. Părinţii apelează la bunici, bone sau creşe private

Mii de părinţi care au copii cu vârsta sub trei ani trebuie să găsească soluţii pentru micuţi, creşele unde ar fi putut fi lăsaţi fiind închise cel puţin o lună vara. Pentru a merge la serviciu, părinţii lasă copiii cu bunicii, iar dacă nu există, variante mai pot fi bonele sau creşele private.

Premierul Ungariei, Orban Viktor, vine la Băile Tuşnad, să vorbească despre problemele Europei

Premierul Ungariei, Orban Viktor, este aşteptat azi la Universitatea de Vară de la Băile Tuşnad (Bálványos), judeţul Harghita, unde va vorbi despre viitorul Europei, dar şi despre chestiuni economice şi tematici legate de soarta Bazinului Carpatic, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Un viceprimar pe trotinetă încearcă să strângă fonduri pentru o grădiniţă unde învaţă copii cu dizabilităţi | FOTO

Viceprimarul din Cluj-Napoca, Olah Emese, s-a urcat, pentru prima data, pe o trotinetă şi a mers prin centrul oraşului în cadrul unei acţiuni caritabile de strângere de fonduri pentru o grădiniţă ce oferă asistenţă copiilor cu dizabilităţi, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Afaceri închise de pesta porcină: „Nu se salvează nimic, se ucide tot. Renunţ cu totul la afacere”/ Lider sindical: Focarul de pestă porcină africană a fost PROVOCAT

440 de focare de pestă porcină africană au fost confirmate în acest an în România, două dintre acestea fiind la firme. Dincolo de datele oficiale, dezastrul descris de fermieri arată efectele epidemiei: „Nu se salvează nimic,se ucide tot”, spune un fermier decis să renunţe la afacere.

Fiica ministrului Educaţiei a ratat admiterea la UMF Cluj-Napoca. Nota cu care a fost respinsă

Fiica ministrului Educaţiei, Valentin Popa, Teodora, a fost declarată respinsă în urma examenului de admitere susţinut la Facultatea de Medicină a Universităţii de Medicină şi Farmacie (UMF) „Iuliu Haţieganu” Cluj-Napoca, unde a obţinut nota 7,47, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Sorina Pintea: Spitalul Regional de Urgenţă Cluj va fi terminat în 2023

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, anunţă că Spitalul Regional de Urgenţă Cluj va fi finalizat în anul 2023, investiţia totală ridicându-se la o jumătate de miliard de euro. Costurile sunt asigurate din fonduri europene, guvernamentale, judeţene şi locale, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Fiica cea mică a primarului Emil Boc a fost admisă la Facultatea de Medicină Dentară a UMF. Nota cu care a intrat

Fiica cea mică a primarului municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, Patricia, a fost admisă, miercuri, la buget, la Facultatea de Medicină Dentară a Universităţii de Medicină şi Farmacie (UMF) „Iuliu Haţieganu”, după ce a obţinut nota 8,49 la examen, transmite corespondentul MEDIAFAX.

UDMR a înfiinţat un fond de solidaritate pentru edilii maghiari amendaţi pentru neîndepărtarea steagului secuiesc

UDMR a înfiinţat un fond de solidaritate unde fiecare membru poate dona sume de bani pentru sprijinirea financiară a primarilor Uniunii condamnaţi de instanţe să plătească amenzi pentru neîndepărtarea steagului Ţinutului Secuiesc arborat pe clădirile instituţiilor.

Patrule mixte de poliţişti români şi maghiari în Euroregiunea Bihor – Hajdu – Bihar, peste vară

Patrule mixte de poliţişti români şi maghiari se află începând de marţi la dispoziţia cetăţenilor din Euroregiunea Bihor – Hajdu – Bihar, pentru a preveni problemele ce pot fi întâmpinate de turiştii din România şi Ungaria. Acţiunea are loc până în 21 august.

Viktor Orban vine la Băile Tuşnad. Premierul Ungariei va vorbi despre problemele Europei

Premierul Ungariei, Orban Viktor, va fi prezent, sâmbătă, la Universitatea de Vară de la Băile Tuşnad (Bálványos), judeţul Harghita, unde va vorbi despre viitorul Europei, dar şi despre chestiuni economice şi tematici legate de soarta Bazinului Carpatic, transmite corespondentul MEDIAFAX.

#roMânia: O ţară rămasă fără muncitori. Omul care a luat la pas judeţele pentru a găsi forţă de muncă şi cum a ajuns un om de afaceri să caute în Vietnam sudori

Exodul românilor a dus la o situaţie gravă în ţară, fabricile nu mai au muncitori, iar patronii caută soluţii pentru a-şi salva firmele. Unii au mers singuri în Vietnam şi au testat oameni pe care i-au adus apoi în ţară, se arată într-un material din cadrul campaniei #roMânia, a cotidianului Gândul.

CONCLUZII după discuţii cu Poliţia, despre mesajul anti-PSD, scris pe deal din Cluj: Rămâne până lucrăm terenul/ Un alt mesaj, scris în Sâmboleni | FOTO, VIDEO

Cei doi protestatari care au scris pe un deal din judeţul Cluj un mesaj obscen anti-PSD au discutat cu poliţiştii din Apahida, duminică, şi au concluzionat că mesajul rămâne scris până când va fi lucrat terenul. Un alt mesaj, preluat din Sibiu, a fost scris pe un deal din Sâmboleni.

Alertă la Cluj: Un bărbat care ar fi căzut din barcă în lacul de acumulare Fântânele-Beliş, căutat cu scafandri

Mai multe echipaje de scafandri caută un bărbat din Cluj-Napoca, pe lacul de acumulare Fântânele-Beliş, judeţul Cluj, după ce acesta ar fi căzut, sâmbătă seara, dintr-o barcă, surse judiciare susţinând că este vorba despre şeful APIA Cluj, Adrian Zaharia, transmite corespondentul MEDIAFAX.

O fetiţă de 2 ani este căutată în Satu Mare după ce a dispărut de lângă părinţi

O fetiţă de 2 ani din localitatea Giurtelecul Hododului, judeţul Satu Mare, este căutată, sâmbătă, de peste 30 de poliţişti, jandarmi şi pompieri după ce părinţii au reclamat dispariţia acesteia din căruţa aflată pe un câmp, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Mesaj anti-PSD scris pe un deal din Cluj: Fermierul spune că Poliţia i-a sugerat să îl şteargă | FOTO

Un mesaj cu conţinut obscen la adresa PSD a fost scris de doi protestatari din Cluj-Napoca pe un deal situat la 40 de kilometri de municipiu, cu litere pe o lăţime de 60 de metri, să poată fi citit din avion, proprietarul terenului anunţând că Poliţia i-a sugerat să şteagă mesajul.

ADMITERE 2018: Cinci candidaţi pe un loc la Universitatea de Medicină şi Farmacie din Cluj, specializarea Radiologie şi Imagistică

Cea mai mare concurenţă la admiterea la Universitatea de Medicină şi Farmacie (UMF) ”Iuliu Haţieganu” Cluj-Napoca a fost înregistrată la specializarea Radiologie şi Imagistică, unde sunt 5,2 candidaţi pe un loc la buget, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Cazul care a cutremurat România. Şeful IGPR, despre ancheta în dosarul uciderii fetiţei de 5 ani în Baia Mare: Sperăm ca în câteva zile să o rezolvăm

Şeful IGPR, Ioan Buda, susţine că, în cazul anchetei vizând fetiţa de 5 ani din Baia Mare ucisă şi violată la sfârşitul lunii mai, anchetatorii au un cerc format din patru suspecţi, sperând că dosarul să fie rezolvat cât mai repede, chiar în următoarele zile, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Deşi contrariat de ce au fost lăsaţi în libertate, Ioan Buda, şeful IGPR, spune despre suspecţii de omorul paznicilor că „nu există pericolul să scape”

Şeful IGPR, Ioan Buda, a declarat, vineri, că nu ştie de ce instanţa a decis plasarea sub control judiciar a celor doi suspecţi de uciderea paznicilor din Bucureşti, afirmând că în acest caz de omor sunt probe concrete. Buda a spus că se vor lua şi măsuri mai dure, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Au fost realizate primele transplanturi pediatrice de rinichi din acest an, la Institutului Clinic din Cluj-Napoca

Medicii Institutului Clinic de Urologie şi Transplant Renal (ICUTR) Cluj-Napoca au realizat primele transplanturi pediatrice de rinichi din acest an, beneficiari fiind un băiat de 13 ani Braşov, o fată de 14 ani din Timiş şi o fată de 19 ani din Satu Mare, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Fiul lui Bob Marley deschide Electric Castle, la Bonţida; 200.000 de oameni aşteptaţi la Festival | FOTO

Peste 200.000 de persoane sunt aşteptate, de miercuri, la Festivalul Electric Castle de la Castelul ”Banffy”, comuna Bonţida, judeţul Cluj, unde vor concerta 300 de artişti din nouă ţări. În prima zi, pe scenă va urca fiul lui Bob Marley, Damian, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Universitatea „Babeş-Bolyai” contestă metodologia de clasificare şi ierarhizare a universităţilor româneşti propusă de Ministerul Educaţiei

Universitatea „Babeş-Bolyai” (UBB) Cluj-Napoca a anunţat contestarea metodologiei de clasificare şi ierarhizare a universităţilor româneşti propusă de Ministerul Educaţiei Naţionale, susţinând că aceasta este complet greşită iar demersul vizează siguranţa naţională, transmite corespondentul MEDIAFAX

Sorina Pintea: Plămânul recoltat de la donatorul de 14 ani aflat în moarte cerebrală a fost trimis la Viena. Nu există pacient compatibil acum

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a vorbit, miercuri, la Bacău, despre prelevarea de organe care a avut loc la Oradea, spunând că plămânul recoltat a fost trimis la Viena şi anunţat către Eurotransplant, însă nu este compatibil acum cu niciun pacient aflat pe lista de aşteptare.

Ploile torenţiale au provocat viituri în judeţul Cluj: Aproximativ 100 de maşini, oprite în trafic, pe DN 75, din cauza aluviunilor căzute pe carosabil

Drumul Naţional 75 este blocat, marţi seara, pe o porţiune de peste 50 de metri, în localitatea Buru, din judeţul Cluj, din cauza aluviunilor care au căzut pe carosabil. Circa 100 de maşini sunt oprite în trafic până la remedierea situaţiei, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Un bărbat din Sălaj a murit după ce un mal de pământ s-a surpat peste el

Un bărbat în vârstă de 48 de ani a murit, luni, după ce a fost surprins de un mal de pământ în timp ce făcea lucrări de extindere a canalizării în localitatea Cehei, judeţul Sălaj. A fost deschis un dosar penal pentru neluarea şi nerespectarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă.

Anchetă la Poliţia Gherla, după ce un lacăt a fost pus la intrare, deşi trebuia asigurată permanenţa

Conducerea IPJ Cluj a dispus, luni, verificări la Poliţia municipiului Gherla, după ce un cetăţean a reclamat faptul că poarta de la intrarea în sediu era închisă cu lacăt deşi trebuia asigurată permanenţa 24 de ore din 24, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Echipa SUA a obţinut locul I la Olimpiada Internaţională de Matematică, cu 5 medalii de aur şi una de argint. Iată pe ce loc s-a clasat România

Echipa SUA a obţinut locul I la Olimpiada Internaţională de Matematică (IMO) de la Cluj-Napoca adunând 5 medalii de aur şi una de argint. Unul dintre concurenţi, James Lin, a avut punctaj maxim, cu care s-a clasat pe locul I la individual, din 615 concurenţi, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Fiul preşedintelui Siriei s-a clasat pe ultimul loc în echipă la Olimpiada Internaţională de Matematică. Nici în clasamentul general nu stă bine

Hafez al - Assad, fiul preşedintelui Siriei, Bashar al-Assad, s-a clasat pe ultimul loc în echipa ţării sale la Olimpiada Internaţională de Matematică (IMO) care are loc la Cluj-Napoca, acesta obţinând 3 puncte. Hafez ocupă locul 486 din 615 concurenţi, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Aplicaţie pentru mobil, care reduce emoţiile negative, creată de psihologii Universităţii „Babeş-Bolyai”

Aplicaţia pentru telefoanele mobile „PsyPills”, realizată de psihologi ai Universităţii „Babeş-Bolyai” (UBB) Cluj-Napoca este în Top 50 al aplicaţiilor din România dedicate stilului de viaţă, aceasta având scopul de a reduce emoţiile negative nesănătoase, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Îndemnul ambasadorului Franţei după revocarea lui Kovesi: România să continue lupta împotriva corupţiei

Ambasadorul Franţei în România, Michele Ramis, a declarat, miercuri, la Cluj, că, după revocarea şefei DNA, Laura Codruţa Kovesi, ţara sa şi-a exprimat dorinţa ca, în România, lupta împotriva corupţiei să continue în aceeaşi direcţie, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Directorul Editurii Didactice şi Pedagogice, acuzat că scuipă angajaţii şi împarte sarcini care presupun multe ore peste program

Mai mulţi angajaţi ai Editurii Didactice şi Pedagogice îi cer ministrului Educaţiei Naţionale un control la instituţie pentru a verifica activitatea directorului general, acuzat că agresează subalternii şi foloseşte un limbaj inadecvat, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Hafez al-Assad, fiul preşedintelui Siriei: Sunt un om normal, matematica este pasiunea mea. FOTO, VIDEO

Hafez al-Assad, fiul preşedintelui Siriei, Bashar al-Assad, a declarat,marţi, la Cluj, că matematica este pasiunea sa din copilărie şi că se consideră o persoană normală,la fel ca ceilalţi peste 600 de elevi care participă la Olimpiada Internaţională de Matematică, transmite corespondentul MEDIAFAX.