Știri externe

Grupul de hackeri Anonymous a atacat site-urile unor instituţii şi companii chineze

Grupul de hackeri Anonymous a atacat zeci de site-uri ale unor instituţii guvernamentale şi companii chineze, scrie Wall Street Journal în ediţia electronică.

Kofi Annan: Ne aşteptăm la încetarea focului în Siria în 48 de ore de la data de 10 aprilie

Kofi Annan, emisar special al ONU şi al Ligii Arabe privind Siria, se aşteaptă ca Guvernul sirian şi opoziţia să implementeze un acord de încetare totală a focului în 48 de ore de la data de 10 aprilie, a declarat joi purtătorul său de cuvânt.

Bosnia marchează 20 de ani de la începutul războiului interetnic, divizată şi afectată de sărăcie – GALERIE FOTO

Bosnia marchează vineri 20 de ani de la începutul războiului interetnic din 1991-1995, comemorare care găseşte cele trei comunităţi trăind în pace, dar la fel de divizate ca întotdeauna, într-un stat fragil şi afectat de sărăcie.

CRONOLOGIE: Principalele evenimente în cursul celor patru ani de război din Bosnia

Războiul din Bosnia-Herţegovina (1992-1995) s-a soldat cu 100.000 de morţi şi 2,2 milioane de refugiaţi, adică aproximativ o jumătate din populaţia locală dinainte de conflict, informează AFP, care prezintă o cronologie a evenimentelor.

Doi jurnalişti, agresaţi de forţele de ordine în cadrul unei manifestaţii la Atena

Poliţia a deschis o anchetă după ce doi jurnalişti au fost agresaţi de forţele de ordine în cadrul unei manifestaţii organizate miercuri seara la Atena, după sinuciderea unui septuagenar, care a impresionat opinia publică, a anunţat joi poliţia greacă, citată de AFP.

Cântăreţul Youssou N’Dour, desemnat ministru al Culturii şi Turismului în Senegal

Cântăreţul Youssou N'Dour a fost numit ministru al Culturii şi Turismului în noul guvern senegalez, format miercuri seară de premierul Abdoul Mbaye, desemnat în această funcţie cu o zi înainte, de preşedintele Macky Sall, informează AFP.

O nouă scurgere de apă radioactivă la Fukushima. O parte din lichidul contaminat a ajuns probabil în mare

Aproximativ 12 tone de apă contaminată radioactiv s-au scurs de la centrala nucleară avariată de la Fukishima, o parte din această cantitate ajungând probabil în mare, a anunţat joi compania care exploatează instalaţia.

O britanică ce a pretins ajutoare pentru a se trata de cancer a cheltuit banii pe vacante de lux

O britanică, Debra Allan, care a pretins că este bolnavă de cancer şi abia mai poate să meargă, a fost condamnată miercuri la 18 luni de închisoare după ce a încasat ajutoare în valoare de 110.000 de lire sterline pe care le-a cheltuit pe vacanţe de lux.

Bulgaria: O femeie muşcată de câini fără stăpân primeşte despăgubiri de 2.000 de euro de la primărie

Municipalitatea din oraşul bulgar Lom a fost condamnată la plata unei despăgubiri în valoare de 4.000 de leva (2.000 de euro) unei femei în vârstă de 54 de ani care a intentat proces după ce a fost muşcată de câini fără stăpân în iulie 2011, relatează Sofia Echo în pagina electronică.

Român arestat în SUA pentru fraude online în vânzarea de maşini

Un român în vârstă de 31 de ani, Cătălin Buzea, suspectat că este "un jucător important" în cadrul unei grupări mafiote româneşti ce înşală cumpărători online de maşini în momentul efectuării plăţii, a fost arestat la Boston, relatează postul CBS în pagina electronică.

Ninsori de coşmar la Moscova şi temperaturi de minus două grade în mijlocul primăverii

Capitala rusă era afectată joi de o furtună de zăpadă, iar mai multe străzi din Moscova erau acoperite cu polei, în timp ce temperaturile au coborât până la minus două grade Celsius, în mijlocul primăverii, a anunţat Centrul Meteorologic de la Moscova.

Documentarul care arată că 92 la sută din fraudele la bancomate din Marea Britanie sunt comise de români – VIDEO

Poliţia britanică se teme de o creştere a infracţiunilor la bancomate în timpul Jocurilor Olimpice din această vară de la Londra, în timp ce monopolul în astfel de infracţiuni este deţinut de români, se arată într-un documentar al postului de televiziune ITV1, care va fi difuzat joi seara.

PANICĂ la bordul unui avion aflat în plin zbor. Ce apariţie neaşteptată a speriat pilotul?

Pilotul unui avion de transport australian s-a confruntat cu cea mai mare panică din viaţa sa în momentul în care a văzut un şarpe aparându-i pe tabloul de bord în timp ce era în plin zbor, dar a reuşit să aterizeze după ce a lansat un apel de ajutor, a anunţat joi compania aeriană.

Miniştrii de Externe din G8 se vor reuni săptămâna viitoare la Washington

Un summit al miniştrilor de Externe din cadrul G8 va avea loc la 11 şi 12 aprilie la Washington, a anunţat miercuri Departamentul american de Stat într-un comunicat.

Canada va suprima 1.100 de posturi din Ministerul Apărării

Reducerile bugetare ale Guvernului canadian vor conduce la suprimarea a 1.100 de posturi de funcţionari din Ministerul Apărării, a anunţat miercuri Noul Partid Democratic (NPD, stânga), principala formaţiune a opoziţiei de la Ottawa.

Manifestaţii şi reacţii politice în Grecia, după sinuciderea unui bătrân în centrul Atenei

Sinuciderea unui bătrân care şi-a tras un gloţ în cap în centrul Atenei a bulversat grecii, care au început să manifesteze la locul dramei, şi a generat reacţii în cadrul întregii clase politice faţă de manifestarea de "disperare" provocată de criză.

Un copil în vârstă de nouă ani a fost împuşcat în Franţa. Alţi doi minori au fost reţinuţi de poliţie

Un copil în vârstă de 9 ani a murit miercuri în oraşul Mende din Franţa, după ce a fost împuşcat, alţi doi minori fiind reţinuţi de către poliţie, conform anunţului procurorului.

Whitney Houston a murit din cauza unei supradoze de droguri. Raportul final al medicilor legişti

Vedeta pop americană Whitney Houston ar fi murit ca urmare a absorbţiei unui amestec de droguri şi de alcool, au declarat medicii legişti din Los Angeles în raportul lor final, indicând faptul că cocaina a fost găsită în camera ei.

Un autocar care transporta 73 de persoane a luat foc în Elveţia

Un autocar care transporta 73 de persoane a luat miercuri foc în apropierea unui tunel din Gotthard, în sudul Elveţiei, o persoană fiind rănită, conform declaraţiilor transportatorului.

Carla Bruni-Sarkozy a denunţat „cruciada interminabilă” a presei condusă împotriva soţului ei

Prima Doamnă a Franţei, Carla Bruni-Sarkozy, denunţă "cruciada interminabilă împotriva soţului ei" pornită de o parte a presei franceze şi apără acţiunile acestuia făcute în calitate de preşedinte într-un interviu publicat joi în săptămânalul Le Nouvel Observateur, relatează AFP.

Germania, ameninţată cu atacuri similare celor din Franţa. Mesajul adresat cancelarului Merkel pe un site apropiat de Al-Qaida

Un comunicat islamist postat pe un site apropiat de reţeaua Al-Qaida ameninţă Germania cu atacuri similare celui comis de Mohamed Merah în Franţa, dacă nu va fi eliberată o islamistă.

Un fost judecător denunţă corupţia din sistemul judiciar rus

Un fost judecător rus a denunţat miercuri sistemul judiciar "corupt" şi supus presiunilor, afirmând că a fost forţat să demisioneze pentru că a încercat să facă ordine în acest domeniu într-o regiune din sudul Rusiei.

Cel puţin 41 de persoane, ucise în confruntările armate de miercuri din Siria

Cel puţin 41 de persoane au fost ucise miercuri în Siria, majoritatea civili, în bombardamentele care au vizat provincia Homs, anunţă Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO).

Un candidat islamist la preşedinţia Egiptului promite că va institui legea islamică

Candidatul mişcării islamiste Fraţii Musulmani la preşedinţia Egiptului, Khairat al-Shater, promite că va aplica legea islamică (Sharia) dacă va fi ales în funcţie.

Atacurile de la 11 septembrie 2001 din SUA: Acuzarea va cere condamnarea la moarte a organizatorilor

Procurorii americani vor cere condamnarea la moarte a kuwaitianului Khaled Sheikh Mohammed şi a patru complici acuzaţi de organizarea atentatelor din 11 septembrie 2001, anunţă Pentagonul.

Peste 19.000 de familii sunt sinistrate în Peru din cauza inundaţiilor

Peste 19.000 de familii au rămas sinistrate după abandonarea locuinţelor în ultimele săptămâni, în urma inundaţiilor din provincia amazoniană Loreto, în nord-estul statului Peru, anunţă autorităţile locale.

Serghei Lavrov califică declaraţiile ambasadorului Statelor Unite la Moscova drept arogante

Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a catalogat drept "arogante" declaraţiile ambasadorului Statelor Unite la Moscova, Michael McFaul, care a afirmat că NATO ar putea instala elemente antirachetă în Europa în pofida opoziţiei Rusiei.

Elev de 14 ani, arestat după ce a filmat un video cu conţinut pornografic şi l-a postat pe Facebook

Un elev britanic de 14 ani, care alături de prietena sa, în vârstă tot de 14 ani, a făcut o înregistrare video cu conţinut explicit pornografic, a fost arestat după ce filmuleţul a avut mii de vizionări pe Facebook, unde cei doi îl postaseră.

Ministru turc: Memorandum româno-turc privind afacerile europene, valoros cât „un gol marcat de Hagi”

România şi Turcia au încheiat, miercuri, un memorandum de înţelegere în domeniul afacerilor europene, ministrul turc de resort, Egemen Bagiş, precizând că documentul este " la fel de valoros ca un gol marcat de Hagi într-un meci de 90 de minute".

Prăbuşirea avionului din Siberia, soldată cu 31 de morţi, cauzată cel mai probabil de lipsa de degivrare înaintea decolării

Lipsa degivrării avionului ATR 72 al companiei ruse UTair prăbuşit luni în Siberia este cauza cea mai probabilă a accidentului soldat cu 31 de morţi şi 12 răniţi, anunţă anchetatorii ruşi.

Germania simplifică recunoaşterea diplomelor străine. Cum poţi verifica dacă diploma ta e compatibilă cu cerinţele germane

Germania caută metode de a înlesni accesul străinilor cu înaltă calificare pe piaţa federală a muncii, înfiinţând în acest sens un portal de Internet şi o linie telefonică pentru a simplifica recunoaşterea diplomelor străine, relatează Deutsche Welle în pagina electronică.

Ministrul turc al Afacerilor Europene: E ilogic ca ţări atât de apropiate ca România şi Turcia să îşi impună vize

Ministrul turc al Afacerilor Europene, Egemen Bagiş, a declarat, miercuri, că este "şi ilogic, dar şi absolut în afara principiilor juridice, ca UE să aplice vize Turciei", el adăugând că România nu este problema, ci soluţia pentru acordarea de vize turcilor.

Atentatele din Norvegia: Anders Breivik a încercat să închirieze o casă izolată în Suedia pentru a confecţiona bombele

Extremistul de dreapta Anders Behring Breivik a încercat să închirieze o casă în vestul Suediei, înainte să comită vara trecută cele două atacuri din regiunea Oslo, potrivit poliţiei acesta dorind să găsească un loc izolat pentru a confecţiona bombele.

Serghei Lavrov: Opoziţia siriană nu va putea învinge forţele lui Bashar Al-Assad

Opoziţia siriană nu va putea învinge forţele preşedintelui Bashar Al-Assad chiar dacă ar fi înarmată "până în dinţi", apreciază ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, citat de Interfax.

Dick Cheney a fost externat din spital după ce a fost supus unui transplant de cord

Fostul vicepreşedinte american Dick Cheney a fost externat marţi din spital, după ce a fost supus în urmă cu zece zile unui transplant de cord, a anunţat purtătoarea sa de cuvânt.

Copiii cerşetori din Bulgaria şi România au revenit pe străzile din Helsinki

Zeci de copii cerşetori din Bulgaria şi România s-au întors pe străzile din Helsinki în această primăvară, unii dintre ei fiind de vârstă şcolară deşi cei mai mulţi sunt chiar mai mici, relatează postul finlandez de televiziune YLE, în pagina electronică.

Anchetatorii ruşi vor percheziţiona bănci din Transnistria, într-un caz de deturnare de fonduri

Anchetatorii ruşi care investighează deturnarea a 160 de milioane de ruble (5,5 milioane de euro) din ajutorul umanitar acordat de Rusia regiunii separatiste transnistrene vor efectua percheziţii la unele bănci din Transnistria, relatează miercuri cotidianul rus Kommersant.

Premierul israelian vrea legalizarea a trei colonii ilegale din Cisiordania

Premierul israelian, Benjamin Netanyahu, şi-a anunţat miercuri intenţia de a legaliza trei colonii ilegale din Cisiordania, a anunţat Biroul său, într-un comunicat. În opinia comunităţii internaţionale, toate coloniile sunt ilegale, fie că au fost sau nu autorizate de Guvernul israelian.

Mafia bulgară investeşte în ţară sumele obţinute ilegal în străinătate

Activităţile reţelelor criminale bulgare în străinătate generează anual aproximativ 3,5 miliarde de leva (circa 1,7 miliarde de euro), conform unor estimări, sume investite în mare parte pe teritoriul ţării, a declarat miercuri ministrul bulgar de Interne.

ATACUL ARMAT într-o universitate din California: Autorul crimelor era furios pentru că fusese exmatriculat

One Goh, în vârstă de 43 de ani, americanul de origine coreeană suspectat de uciderea a şapte persoane într-un colegiu din California, părea un fiu devotat care îşi vizita părinţii la azil dar care, în acelaşi timp, era capabil de o furie necontrolată la şcoală.