Cuplul Clinton avea o datorie de 12 milioane de dolari când a plecat de la Casa Albă

Hillary Clinton a declarat marţi că ea şi soţul ei aveau o datorie în valoare de 12 milioane de dolari când au plecat de la Casa Albă, subliniind că, deşi viaţa lor era foarte diferită de viaţa a numeroşi americani, cuplul s-a confruntat cu "aceleaşi probleme ca mulţi oameni".

157 afișări
Imaginea articolului Cuplul Clinton avea o datorie de 12 milioane de dolari când a plecat de la Casa Albă

Bill Clinton (Imagine: AFP/ Mediafax Foto)

"Aveam aproape 12 milioane de dolari datorie", a declarat fosta şefă a diplomaţiei americane pentru postul ABC, cu ocazia lansării cărţii sale de memorii în Statele Unite.

"A fost necesar să muncim cu adevărat din greu. Eu eram în Senat, nu puteam să fac cine ştie ce, şi-i sunt foarte recunoscătoare soţului meu, care a muncit întotdeauna mult, născându-se sărac", a spus fosta Primă Doamnă a Statelor Unite.

Cuplul prezidenţial a fost nevoit să se împrumute pentru finanţarea cheltuielilor cu avocaţii în cazul Monica Lewinski, care a afectat al doilea mandat al lui Bill Clinton (1997-2001).

Într-un interviu pentru acelaşi post, difuzat luni, Hillary Clinton a declarat că ea şi soţul ei "nu doar că nu aveau bani, dar aveau datorii" atunci când au plecat de la Casa Albă, în 2001.

Deşi exactă din punct de vedere "tehnic", această afirmaţie a provocat o serie de comentarii ironice, deoarece soţii Clinton deţin în prezent două case evaluate la câteva milioane de dolari şi obţin sute de mii de dolari în schimbul susţinerii unor discursuri în întreaga ţară.

Sute de persoane stăteau la coadă, marţi dimineaţa, la New York, în faţa librăriei Barnes & Noble, unde Hillary Clinton urma să ofere autografe pe cartea "Hard Choices".

Unii, purtând tricouri cu mesajul "Hillary rocks", au petrecut o bună parte din noaptea de luni spre marţi în faţa librăriei.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici