Economic

Voinescu: România este stabilă macroeconomic. Nu mai este nevoie de măsuri de austeritate

Purtătorul de cuvânt al PDL, Sever Voinescu, a declarat, luni, după şedinţa BPN al formaţiunii, că România este stabilă din punct de vedere macroeconomic şi nu are probleme în a-şi achita obligaţiile - adică salariile, pensiile şi datoriile, nefiind nevoie de noi măsuri de austeritate.

Statele din zona euro analizează introducerea unei taxe bancare ca modalitate de a implica sectorul privat în salvarea Greciei

Guvernele din zona euro analizează introducerea unei taxe asupra băncilor ca modalitate de a implica sectorul privat în salvarea Greciei, potrivit cotidianului german Die Welt.

Preţurile carburanţilor ating valori record în Bulgaria

Preţurile carburanţilor au crescut în Bulgaria la un nivel record, provocând temeri privind declanşarea unui val de scumpiri la alte produse, transmite Novinite.

Investiţiile în transporturi, analizate la Mediafax Talks about Transport & Logistics

Investiţiile şi schimbările legislative pentru îmbunătăţirea activităţii de transport vor fi analizate la conferinţa Mediafax Talks about Transport & Logistics, care va avea loc marţi, 19 iulie, de la ora 10.00, la Hotel Radisson BLU.

Financial Times: Recuperarea economică din România dă speranţe că şi Grecia poate ieşi din capcana bugetară

Măsurile dure de reducere a cheltuielilor în România au contribuit la revenirea economiei şi ar trebui să încurajeze speranţele că şi Grecia, stat mai bogat şi mai occidentalizat din Balcani, poate ieşi din capcana bugetară în câţiva ani, potrivit Financial Times (FT).

H&M va deschide alte patru magazine în România. Vezi în ce oraşe

Retailerul suedez de îmbrăcăminte H&M va deschide în România încă patru magazine până în luna noiembrie, la Cluj-Napoca, Timişoara, Constanţa şi Bucureşti, care se vor adăuga reţelei de şase unităţi deţinute în prezent pe piaţa locală, şi va angaja circa 100 de persoane.

Aurul şi francul elveţian au atins noi maxime istorice

Preţul aurului a atins luni un nou record istoric, peste 1.600 de dolari pe uncie, iar francul elveţian a ajuns la un nou maxim record în raport cu moneda euro, investitorii migrând în masă către active cu un grad ridicat de siguranţă, pe fondul temerilor privind datoriile de stat din Europa şi SUA.

Aşteptările românilor privind economia s-au îmbunătăţit faţă de 2010, dar rămân pesimiste

Aşteptările românilor privind starea economiei s-au îmbunătăţit semnificativ de la jumătatea anului trecut, însă pe medie rămân pesimiste, iar sentimentul consumatorilor la nivel european a evoluat pozitiv în trimestrul doi pentru prima dată de la declanşarea crizei, potrivit unui sondaj GfK.

Moody’s sugerează SUA să elimine plafonul datoriei de stat

Agenţia de evaluare financiară Moody's sugerează Statelor Unite să elimine plafonul datoriei guvernamentale prevăzut de lege pentru a reduce incertitudinea în rândul deţinătorilor de obligaţiuni.

O misiune comună FMI-Banca Mondială-CE vine miercuri la Bucureşti pentru a doua evaluare din noul acord

O misiune comună a FMI, Comisiei Europene şi Băncii Mondiale vine miercuri la Bucureşti pentru a doua evaluare a acordului stand-by de tip preventiv, reprezentanţii instituţiilor internaţionale urmând să analizele modul în care au fost îndeplinite reformele în prima jumătate a acestui an.

Românii sunt printre cei mai pesimişti consumatori din lume. Cei mai optimişti consumatori sunt în India

România se află pe locul al 52-lea din 56 de ţări în ceea ce priveşte încrederea consumatorilor, potrivit rezultatelor unui sondaj efectuat de The Nielsen Company, bazat pe încrederea în piaţa muncii, situaţia financiară personală şi posibilitatea de a cheltui.

Care sunt cei mai importanţi oameni din Europa şi ce rol au în combaterea crizei

Pe măsură ce criza datoriilor suverane continuă să se adâncească în zona euro şi cu o Italie care a devenit din ce în ce mai riscantă pentru investiţii, liderii Uniunii Europene dezbat zi şi noapte soluţii pentru stoparea declinului şi pentru rezolvarea problemelor unei Europe bolnave. Auzim de o Germanie puternică, în frunte cu Angela Merkel, care nu vrea cu niciun chip să fie trasă în jos de ţările în pragul falimentului, de Franţa lui Nicholas Sarkozy, care îi urmează Germaniei, sau de Grecia lui Papandreu, care a alertat întregul continent din cauza problemelor imense de finanţare pe care le are.

Veniturile Facebook, în creştere continuă. Reţeaua socială a depăşit HP şi Amazon

Reţeaua socială Facebook, care a ajuns la câteva sute de milioane de utilizatori în întrea­ga lume, a ajuns un etalon pentru companiile online a căror valoare a explodat, depăşind astfel giganţi IT precum HP, care are zeci de mii de angajaţi şi venituri mult mai mari, scrie Wall Street Journal.

Oferte de vacanţe last minute. Unde poţi pleca în concediu cu 20% mai ieftin

Cinci avioane au decolat miercuri spre Antalya de pe aeroportul din Otopeni şi altele spre Rhodos sau Tenerife, toate fiind zboruri charter prin care turiştii români sunt trimişi în vacanţă în străinătate.

Care sunt cele mai vulnerabile monede în cazul unei noi crize. Cât de afectat ar fi leul

Leul nu s-ar număra printre cele mai afectate monede din ţările emergente în cazul agravării problemelor fis­ca­le din zona euro. Forintul ungar, zlotul polonez, randul sud-african şi realul brazilian sunt cele mai vulnerabile monede în cazul apariţiei unei crize financiare similare celei produse de prăbuşirea băncii americane de investiţii Lehman Brothers, conform unui raport al Citigroup, scrie Bloomberg.

Opinie Cristian Hostiuc: Lume, lume, am Petrom de vânzare. Ieftin şi bun. Investiţi aici! Numai acum puteţi să cumpăraţi acţiuni la cel mai profitabil monopol!

Aşteptând metroul mă uit şi pe ecranele unde rulează reclame, informaţii istorice, ştiri din sport, entertainment etc. Printre ce au mai făcut Gigi, Borcea, Steaua, Dinamo, Bianca Drăguşanu, Bote, cine a fost Rembrandt, cine s-a mai născut astăzi acum 100 de ani, aflu de câteva zile că are loc cea mai mare mare ofertă publică de vânzare de acţiuni către public din istoria Bursei şi a României.

2 august 2011, cea mai importantă dată pentru economia mondială

Viitorul economic al planetei, pe termen scurt, se învârte în jurul datei de 2 august, când expiră termenul limită pâna la care Congresul american trebuie să majoreze plafonul de îndatorare, astfel încât SUA să nu intre în incapacitate de plată.

Reducerea datoriei Greciei prin „haircut” nu va rezolva problemele ţării

Reducerea datoriei de stat a Greciei printr-un aşa-numit "haircut" nu va rezolva problemele ţării, deoarece deficitul bugetar este prea mare şi impune creşterea productivităţii, a declarat Jens Weidmann, preşedintele Bundesbank şi membru în Consiliul Guvernatorilor BCE.

Băncile europene ar avea un deficit de capital de 80 mld. euro într-un scenariu mai dur

Băncile europene ar avea nevoie de capital suplimentar de 80 miliarde euro dacă ar fi examinate conform unor criterii mai dure, iar multe instituţii de credit mari nu s-ar încadra în cerinţele minime, potrivit analistului Kian Abouhossein de la JPMorgan Chase.

Preţul minim de vânzare a 9,84% din capitalul Petrom va fi anunţat până miercuri

Preţul minim de vânzare a pachetului de 9,84% din acţiunile OMV Petrom (SNP) va fi stabilit până miercuri de către Guvern, a declarat duminică, într-o conferinţă de presă, directorul general al Renaissance Capital din Londra, Angelo Morganti.

Premieră pentru Starbucks, angajaţii companiei au intrat în grevă la o cafenea din Chile

Starbucks se confruntă cu prima grevă din istoria companiei, angajaţii unei cafenele operate de grupul american în Santiago, Chile, cerând creşterea salariilor şi a beneficiilor extrasalariale.

Preţul aurului creşte de 10 şedinţe, cea mai îndelungată ascensiune din ultimii 40 de ani

Preţul aurului creşte de zece şedinţe consecutive, cea mai îndelungată perioadă de ascensiune din ultimii 40 de ani, după ce unii investitori au început să se adăpostească de ameninţarea tot mai mare a intrării Statelor Unite în default (incapacitate de plată).

Guvernul va efectua prima rectificare bugetară din acest an în luna august, după negocierile cu FMI

Guvernul va efectua prima rectificare bugetară din acest an în prima jumătate a lunii august, după negocierile cu FMI din cadrul acordului stand-by de tip preventiv, când vor fi cunoscute exact şi datele financiare ale semestrului I, au declarat, duminică, agenţiei MEDIAFAX surse oficiale.

EFG Eurobank, ATEbank şi Volksbank, printre cele opt bănci care nu au trecut testele de stres

EFG Eurobank, ATEbank din Grecia şi Volksbank din Austria, prezente în România, se numără printre cele opt bănci care nu au promovat testele de stres efectuate de Autoritatea Bancară Europeană.

Obama susţine planul de reducere a deficitului bugetar al SUA doar dacă sunt majorate taxele

Preşedintele american Barack Obama a declarat vineri că nu va susţine un plan de reducere a deficitului bugetar cu 2.400 miliarde de dolari în lipsa unor majorări de impozite pentru creşterea veniturilor.

Lăzăroiu: Nu avem şomaj mare în România, faţă de alte ţări europene stăm chiar foarte bine

Ministrul Muncii, Sebastian Lăzăroiu, a declarat, vineri, la Alba Iulia, că în România nu există un şomaj mare, iar faţă de alte state europene ţara noastră "stă chiar foarte bine", el precizând că rata şomajului "este rezonabilă" şi "pe un trend descendent".

Berlusconi a obţinut votul de încredere al Camerei Deputaţilor pentru planul de austeritate

Premierul italian Silvio Berlusconi a obţinut vineri votul de încredere al Camerei Deputaţilor pentru planul de austeritate, ceea ce creează condiţiile pentru aprobarea finală a pachetului de măsuri menite să echilibreze bugetul şi să ferească ţara de criză, transmite Bloomberg.

Germania se opune în continuare creării unor obligaţiuni comune ale zonei euro

Germania şi-a reiterat vineri opoziţia faţă de crearea unor obligaţiuni comune ale zonei euro, ca soluţie a crizei datoriilor suverane, şi nu vede justificarea unui summit regional până nu va exista un program clar de salvare a Greciei.

Boagiu: Restructurarea CFR-urilor, cu datorii de 1,5% din PIB, va fi însoţită de ajutoare de stat

Restructurarea companiilor feroviare va fi însoţită de un program de ajutor de stat, măsuri care vor permite redresarea acestora, operatorii de profil având datorii care echivalează cu 1,5% din Produsul Intern Brut (PIB), a declarat vineri ministrul Transporturilor, Anca Boagiu.

Vânzările Volkswagen au crescut cu 14% în primul semestru, la 4,1 milioane automobile

Vânzările Volkswagen (VW), cel mai mare producător auto din Europa, au crescut cu 14% în primul semestru, la 4,1 milioane vehicule, iar grupul german anticipează că va continua să depăşească ritmul de creştere a pieţei în a doua jumătate a anului, transmite Bloomberg.

Lăzăroiu: Suntem azi mai pregătiţi decât eram acum un an să facem faţă unui nou val de criză

Ministrul Muncii, Sebastian Lăzăroiu, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă la Alba Iulia, că "suntem azi mai pregătiţi decât eram acum un an să facem faţă unui nou val de criză", avertizând însă că trebuie continuată reforma instituţională a României.

CSA: Amenzile pentru lipsa asigurării obligatorii a locuinţei vor putea fi aplicate din august

Primarii vor putea amenda persoanele care nu au încheiat o poliţă de asigurare obligatorie a locuinţei începând cu 5 august 2011, potrivit preşedintelui Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor (CSA), Angela Toncescu.

Lucrările la diametrala Buzeşti-Berzei vor fi reluate sâmbătă

Lucrările la diametrala Buzeşti-Berzei, în prezent suspendate, vor fi reluate sâmbătă, iar construcţiile în zonă vor fi interzise temporar şi reluate când se va decide un plan de dezvoltare a zonei.

Boagiu: Execuţia autostrăzii Nădlac-Arad începe în august, pe tronsonul Timişoara-Lugoj sunt probleme

Ministrul Transporturilor, Anca Boagiu, a declarat, vineri, după o vizită pe autostrada Timişoara-Arad, că autostrada Nădlac-Arad va intra în faza de execuţie la finalul lunii august, însă pe tronsonul Timişoara-Lugoj există probleme cauzate de "contestatari de profesie".

Care sunt singurele două judeţe din România care au avut creştere economică în timp ce tot restul ţării era în recesiune

În 2009 şi 2010 economia românească s-a prăbuşit, mai întâi cu 7,1% din PIB apoi cu 1,3% din PIB. Deşi tăierea salariilor s-au deprecierea lor din cauza inflaţiei precum şi şomajul au afectat toate judeţele din România, statistic, nu toată ţara a fost în recesiune.

Isărescu: Nu vedem un impact mai mare din exterior asupra cursului, decât dacă ne speriem singuri

Impactul evoluţiilor externe asupra cursului de schimb a fost minor până în prezent, a declarat guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, care crede că o influenţă mai mare poate avea loc doar "dacă ne speriem singuri şi introducem în comportamentul pieţelor şi sperietura noastră".

Isărescu se aşteaptă ca dobânzile la creditele în lei să scadă în perioada următoare

Dobânzile la creditele în lei sunt cu mult peste rata dobânzii de politică monetară, de 6,25%, dar ar putea scădea spre acest nivel în perioada următoare, dacă băncile vor avea încredere, a declarat vineri guvernatorul BNR, Mugur Isărescu.

AFI a început construcţia primei clădiri de birouri din cadrul proiectului AFI Business Park

Compania AFI Europe a început construcţia primei clădiri de birouri de clasă A din cadrul proiectului AFI Business Park Cotroceni a cărei dată de finalizare este programată pentru vara anului viitor.

Bursele europene şi moneda euro sunt în scădere înainte de rezultatele testelor de stres

Bursele europene scad în şedinţa de vineri, în frunte cu acţiunile băncilor, iar moneda euro se depreciază, pe fondul temerilor că rezultatele testelor de stres din sectorul bancar, care vor fi prezentate în după-amiaza zilei, ar putea aduce surprize neplăcute, transmite Reuters.

S&P: Riscul ca SUA să-şi piardă ratingul „AAA” în următoarele trei luni a crescut considerabil

Riscul ca SUA să-şi piardă ratingul de credit "AAA" în următoarele trei luni a crescut considerabil, chiar dacă politicienii vor reuşi să ajungă la un acord privind creşterea plafonului datoriei de stat, a declarat un oficial al agenţiei Standard & Poor's (S&P).
Am observat că ne citești din . Avem o versiune dedicată acestei țări. Vrei să o încerci?
Da