Politic

Bugetul Educaţiei, aprobat de Comisii. Academia Oamenilor de Ştiinţă devine ordonator de credite

Bugetul Ministerului Educaţiei Naţionale a fost adoptat, duminică, de către Comisiile reunite de buget, fiind adoptat şi un amendament iniţiat de fostul ministru Ecaterina Andronescu prin care Academia Oamenilor de Ştiinţă va deveni ordonator de credite.

Ministrul Mediului: Tranziţia către o economie cu emisii reduse de carbon este inevitabilă

Ministrul Mediului, Cristiana Paşca Palmer, a declarat că semnarea Acordului de la Paris este o realizare "cu adevărat istorică", iar forma în care a fost adoptat documentul demonstrează că tranziţia către o economie cu emisii reduse de carbon este inevitabilă.

Ministrul Transporturilor: Cautăm soluţii pentru legătura Bucureşti-Otopeni, să nu facem „elefanţi albi”

Ministrul Transporturilor, Dan Costescu, a declarat, duminică, la dezbaterile asupra bugetului, că se fac studii privind modul în care va fi legată Capitala de Aeroportul "Henri Coandă", afirmând că trebuie evitate investiţiile de tipul "elefanţilor albi", care sunt apoi abandonate.

SCANDAL şi acuzaţii de „minciună”: Bugetul Transporturilor a fost aprobat după 3 ore de dezbateri şi certuri, cu amendamente

Bugetul Ministerului Transporturilor a fost adoptat, duminică, de Comisiile de buget, după peste trei ore de dezbateri şi certuri între aleşi, fiind adoptate o serie de amendamente care nu presupuneau efort bugetar, precum şi un amendament fără sursă de finanţare, care a fost ulterior retras.

Băsescu, la înfiinţarea Organizaţiei de Tineret a MP: Aici, nu vor exista decapitări ca la TSD. Gabriel Ionuţ Popa a fost ales preşedintele organizaţiei

Traian Băsescu a declarat, duminică, la înfiinţarea Organizaţiei de Tineret a MP, că în partidul său nimeni nu va fi „decapitat” dacă va îndrăzni să îl critice pe preşedintele formaţiunii, aşa cum s-a întâmplat la Congresul TSD cu Mihai Sturzu, care i-a cerut demisia lui Liviu Dragnea.

Parlamentarii au întrerupt dezbaterile pe buget, pentru a fi colindaţi de copii: Aduceţi portofelele – VIDEO

Un grup de colindători a venit, duminică, la Parlament, unde este dezbătut proiectul legii bugetului pe anul 2016, senatorii şi deputaţii făcând o pauză pentru a-i asculta, Viorel Ştefan (PSD) glumind că aleşii trebuie să "aducă portofelele" pentru că nu au "colăcei".

Bugetul Agriculturii, aprobat de Comisiile de buget. Ministerul a refuzat fonduri suplimentare

Bugetul Ministerului Agriculturii a fost adoptat, duminică, de Comisiile de buget-finanţe, reprezentantul ministerului declarându-se foarte mulţumit de fondurile alocate şi chiar refuzând să susţină un amendament prin care se alocau 508 de milioane de lei suplimentar pentru irigaţii.

Bugetele Ministerului de Interne şi Secretariatului General al Guvernului, aprobate în Comisiile de buget. Dispute privind finanţarea Mănăstirii Dealu Mare

Comisiile de buget finanţe au aprobat, duminică, bugetul MAI, cu unanimitate de voturi, iar amendamentele adoptate de comisiile de specialitate, care prevedeau suplimentarea bugetului cu 55 de milioane de lei au fost respinse.

Băsescu: Vreau să las în urmă un partid care, în 2024, să intre în cursa pentru preşedinţia României

Preşedintele Mişcării Populare Traian Băsescu a declarat, duminică, la Colegiul Naţional MP, că vrea să lase în urmă un partid care în anul 2024 să îşi propună câştigarea funcţiei de preşedinte al României, afirmând, încă o dată, că nu mai are aspiraţii politice personale.

Bugetul Ministerului Tineretului şi Sportului, aprobat. Lipă, la comisiile de buget: „Premierul mi-a zis: Să dea Dumnezeu să câştige multe medalii, găsim bani”

Comisiile de buget-finanţe au aprobat bugetul Ministerului Tineretului şi Sportului, respingând un amendament care prevedea bani pentru premierea sportivilor care vor câştiga medalii la Jocurile Olimpice de vară de la Rio de Janeiro, ministrul Elisabeta Lipă precizând că se vor găsi bani.

Bugetele Ministerului Justiţiei, Parchetului şi al CSM, aprobate de Comisiile de buget-finanţe

Bugetele Ministerului Justiţiei, al Ministerului Public şi al CSM au fost aprobate de Comisiile de Buget-Finanţe, fără modificări, ministrul Justiţiei Raluca Prună precizând că, în cazul în care vor apărea necesităţi suplimentare, bugetul va fi suplimentat la rectificare.

Bugetele Ministerului Apărării şi Ministerului de Externe, votate de Comisiile de buget-finanţe

Bugetul de 11,23 miliarde de lei al Ministerului Apărării a fost aprobat, sâmbătă seara, de Comisiile reunite de Buget-Finanţe din Parlament, acesta fiind mai mare decât cel din 2015, ministrul Mihnea Motoc declarând că fondurile corespund acordului politic privind 2% din PIB şi angajamentelor asumate.

Alegeri la TSD: Actul divorţului Sturzu-Dragnea şi ieşirea din scenă pe melodia Gangsta’s Paradise

Congresul tinerilor social-democraţi, reuniţi la Romexpo, pentru alegerea preşedintelui organizaţiei, s-a desfăşurat pe ritmuri de hip hop şi a fost marcat de conflictul dintre fostul preşedinte al TSD, Mihai Sturzu, şi preşedintele partidului, Liviu Dragnea.

Victor Ponta, prezent la anunţul organizării de către Cluj a unei grupe a CE de baschet masculin din 2017

În timp ce tinerii social-democraţi s-au reunit, sâmbătă, la Romexpo, în cadrul congresului, Victor Ponta a publicat pe pagina sa de Facebook o poză de la anunţul privind organizarea de către oraşul Cluj-Napoca a unei grupe a CE de baschet masculin din 2017, în care apare alături de edilul Emil Boc şi baschetbalistul Ghiţă Mureşan.

Bugetul SRTv, aprobat în Comisii. Irina Radu se plânge de datorii: La cel sărac, nici boii nu trag

Bugetul SRTv a fost aprobat, sâmbătă, de către Comisiile de buget, preşedintele director-general interimar Irina Radu afirmând că banii nu sunt suficienţi, însă nu cere majorări de fonduri până când nu îşi respectă angajamentele de reorganizare a Televiziunii publice.

SCANDAL pe banii de salarii: Bugetele Camerei Deputaţilor şi Senatului, aprobate în forma iniţială. Bani în plus vor fi alocaţi la rectificare

Bugetele Camerei Deputaţilor şi Senatului au fost adoptate, sâmbătă, de către Comisiile pentru buget, în forma iniţială, prezentată de Guvern, fără sumele suplimentare necesare pentru salarii, cu promisiunea Ministerului de Finanţe că vor fi acordaţi bani în plus la prima rectificare. Reprezentanţii Senatului au solicitat, dimineaţă, 36 de milioane de lei în plus pentru salarii şi au provocat un scandal în comisie.

ACUZAŢII GRAVE la Congresul tinerilor PSD: Sturzu DEMISIONEAZĂ din partid după ce i-a cerut lui Dragnea să se suspende de la şefia PSD/ Dragnea: Sturzu mi-a propus ceva cutremurător – FOTO

Deputatul Mihai Sturzu, fost lider al tinerilor social-democraţi, a anunţat sâmbătă, după un nou conflict deschis cu Liviu Dragnea în cadrul congresului TSD, că demisionează din partid şi a respins acuzaţiile lansate de preşedintele PSD.

Comisiile de Buget-Finanţe au aprobat bugetele SRI, SIE, SPP şi STS. Bugetul ICR, suplimentat cu 500.000 de lei pentru „Anul Brâncuşi”

Comisiile reunite de buget au adoptat, sâmbătă, fără amendamente, bugetele SRI, SIE, SPP şi STS, precum şi pe cel al Curţii de Conturi, instituţiile anunţând, în cea mai mare parte, că banii alocaţi sunt suficienţi pentru buna funcţionare pe parcursul anului 2016. Bugetul ICR a fost suplimentat cu 500.000 de lei pentru "Anul Brâncuşi", după ce solicitaseră 3,8 milioane de lei.

Dragnea: Vor fi tineri într-o proporţie covârşitoare la alegeri, dar vom păstra şi oameni vechi

Candidaţii PSD la alegerile de anul viitor vor fi tineri într-o "proporţie covârşitoare", a declarat sâmbătă preşedintele formaţiunii social-democrate, Liviu Dragnea, înainte de începrea congresului organizaţiei de tineret care îşi va alege un nou lider.

Bugetul Academiei Române, mărit cu 1 milion de lei. Viorel Ştefan: Am făcut şi noi ceva pentru naţie

Bugetul Academiei Române a fost suplimentat, de către Comisiile de buget, cu un milion de lei, pentru a putea organiza un eveniment cu ocazia împlinirii a 150 de ani de la înfiinţare, aleşii afirmând că astfel au făcut şi ei un gest mic "pentru naţiunea română".

Organizaţia de tineret a PSD îşi alege sâmbătă noul lider. Mihai Sturzu: Indiferent cine câştigă, câştigător va fi Dragnea

Congresul TSD se reuneşte, sâmbătă, pentru a decide asupra noii conduceri a formaţiunii, în urma plecării lui Mihai Sturzu de la şefia organizaţiei, fiind înscrişi în cursă trei candidaţi, actualul lider afirmând însă că, indiferent cine va fi noul şef al TSD, "câştigător va fi Liviu Dragnea".

Bugetul Preşedinţiei, adoptat de Comisii. Aleşii au glumit pe tema hranei peştilor de la Cotroceni

Bugetul Administraţiei Prezidenţiale a fost adoptat, sâmbătă, de Comisiile pentru buget, aleşii glumind cu reprezentantul Preşedinţiei când au aflat că suma de 5.000 de lei cuprinsă în buget pentru hrana animalelor este destinată peştilor din lacurile artificiale ale Palatului Cotroceni.

Comisiile de Buget-Finanţe reiau astăzi discuţiile pe Legea bugetului. Sunt analizate trei amendamente amânate

Comisiile reunite de Buget-Finanţe au încheiat vineri seara şedinţa pe Legea bugetului de stat pentru anul viitor după aproape şase ore de dezbatere, aprobând trei amendamente, iar votul final pe lege va fi dat după discuţiile de sâmbătă cu ordonatorii de credite, unde se vor analiza trei amendamente amânate.

ANALIZĂ -Consiliul Naţional al PNL, între acuzaţii de blat, cartuşe trase în aer şi nevoia de reformă

Dincolo de majoritatea covârşitoare cu care au fost luate deciziile în Consiliul Naţional al PNL, şedinţa în care liberalii au adoptat criteriile de integritate pentru viitorii candidaţi a fost marcată şi de critici, acuzaţii de blat sau discursuri despre reforma partidului.

Legea antifumat, adoptată de Comisia pentru sănătate

Legea antifumat a fost adoptată, vineri, în unanimitate, de Comisia pentru sănătate a Camerei Deputaţilor, membrii comisiei hotărând retragerea amendamentului care interzicea afişarea produselor din tutun în locurile obligatorii de trecere.

Ministrul Finanţelor: Economia românească nu are nevoie de majorări de taxe şi impozite. Trebuie să discutăm de un program serios de aderare la zona euro

Economia românească nu are nevoie de majorări de taxe şi impozite pentru creşterea veniturilor publice, întrucât nivelul conformării şi al colectării este redus în prezent, problemă la care ANAF lucrează în cadrul procesului de reorganizare, a afirmat ministrul Finanţelor, Anca Dragu.

Ministrul Finanţelor: Am citit opinia Consiliului Fiscal, dar acesta nu are model macroeconomic extins. Vrem să punem în dezbatere legea redevenţelor

Ministrul Finanţelor, Anca Dragu, a afirmat în Comisia de Buget-Finanţe că a citit opinia Consiliului Fiscal privind proiectul de buget pe 2016, cu care a colaborat, furnizând datele necesare în timpul cel mai scurt, însă a explicat că organizaţia nu are un model macro extins, precum Finanţele.

Suciu: Premierul nu exclude majorarea salariului minim, dar avem nevoie de o analiză riguroasă

Premierul Dacian Cioloş nu exclude majorarea salariului minim, dar este nevoie de o analiză riguroasă, o analiză pe sectoare, care să ţină cont şi de disparităţile regionale, a declarat, vineri, după discuţiile cu confederaţiile sindicale, purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Suciu.

Boagiu: Sunt 9 miliarde de euro necheltuiţi din fonduri europene, dar o parte pot fi recuperaţi

Din fondurile europene alocate României pentru exerciţiul 2007 – 2013, se vor pierde 9 miliarde de euro, însă o parte din această sumă ar putea fi recuperată de beneficiari până în martie 2016, a declarat, vineri, preşedintele Comisiei pentru afaceri externe de la Senat, Anca Boagiu.

Legea de înfiinţare a Agenţiei privind valorificarea bunurilor sechestrate a fost promulgată

Legea care prevede înfiinţarea unei agenţii speciale pentru administrarea bunurilor sechestrate a fost promulgată vineri de preşedintele Klaus Iohannis, agenţia urmând a fi condusă de un director general care va fi numit prin ordin al ministrului Justiţiei.

PNL a votat criteriile de integritate. Ilie Bolojan, ales secretar general şi Predoiu perşedinte interimar la Bucureşti

Liberalii au votat, vineri, la Consiliul Naţional PNL, criteriile de integritate care vor trebui să fie respectate de candidaţii la alegerile locale, parlamentare şi europarlamentare cu o majoritate covârşitoare, înregistrându-se un singur vot "împotrivă" şi o abţinere.

Bugetele SPP, STS şi ORNISS, avizate de Comisiile pentru apărare, fără amendamente

Bugetele SPP, STS şi ORNISS au primit, vineri, aviz favorabil în unanimitate din partea Comisiilor reunite pentru Apărare, fără a fi aduse amendamente din partea parlamentarilor, însă şefii Comisiilor au precizat că acest lucru s-ar putea schimba în discuţiile din Comisiile de buget.

Iohannis solicită să se adreseze Parlamentului, la un an de mandat, în şedinţa din 16 decembrie

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis, vineri, o scrisoare preşedintelui Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, şi preşedintelui Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, în care cere să adreseze Parlamentului un mesaj la împlinirea unui an de mandat, în şedinţa reunită a celor două Camere din 16 decembrie.

Dîncu: Nu e o decizie a Guvernului să nu se aloce bani pentru biserici, este vorba de prioritizări

Vicepremierul şi ministrul Dezvoltării Regionale, Vasile Dîncu, a declarat, vineri, la ieşirea de la audierile din Comisiile reunite pentru administraţie publică ale Parlamentului, că nu se poate vorbi de o decizie a Guvernului de a nu da bani către biserici, ci despre o reprioritizare a resurselor.

Aviz favorabil pentru bugetele Ministerului Dezvoltării Regionale, SGG şi AEP

Comisiile reunite pentru administraţie publică ale celor două Camere ale Parlamentului au avizat favorabil în unanimitate, cu amendamente, bugetele pe 2016 ale Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, Secretariatului General al Guvernului şi Autorităţii Electorale Permanente.

Bugetul Ministerului Muncii şi cel al asigurărilor sociale de stat, avizate cu unanimitate

Bugetul Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice (MMFPSPV) şi cel al asigurărilor sociale de stat au primit, vineri, avize favorabile, în forma propusă de Executiv, din partea comisiilor de specialitate din Parlament.

Ministrul Muncii a plecat la Cotroceni după votarea bugetului: Am fost convocată de preşedinte

Ministrul Muncii, Ana Costea, a solicitat, vineri, Comisiilor reunite ale Parlamentului ca bugetul asigurărilor sociale de stat să fie votat imediat după bugetul Ministerului Muncii, precizând că trebuie să plece pentru că a fost convocată de preşedintele Klaus Iohannis la Palatul Cotroceni.

Bugetul Ministerului Energiei, avizat favorabil de comisiile parlamentare

Bugetul Ministerului Energiei a fost avizat favorabil, vineri, de comisiile de specialitate ale Parlamentului, cu 24 de voturi "pentru" şi unul "împotrivă".

Scrisoare către Iohannis pentru declararea deputatului care a rupt harta României Mari în Parlamentul moldovean persona non-grata – VIDEO

Deputatul liberal moldovean Alina Zotea i-a trimis, vineri, o scrisoare preşedintelui României, Klaus Iohannis, în care cere ca deputatul PSRM Vlad Bătrîncea să fie declarat persona non-grata şi să îi fie interzis accesul pe teritoriul României pentru gestul acestuia de joi, când a rupt harta României Mari în Parlamentul de la Chişinău.

Bugetul SIE pe 2016, avizat de Comisie în unanimitate. Calimente: Discuţia a fost foarte aplicată

Comisia specială a Parlamentului pentru exercitarea controlului asupra SIE a avizat, vineri, cu unanimitate de voturi, bugetul Serviciului pe anul 2016, preşedintele acestui for, Mihăiţă Calimente, precizând că fondurile suplimentare faţă de 2015 vor merge în special către cheltuielile de personal.
Am observat că ne citești din . Avem o versiune dedicată acestei țări. Vrei să o încerci?
Da