Social

Infotrafic: Circulaţie restricţionată pe 2 drumuri naţionale şi 2 judeţene, afectate de inundaţii

Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române a anunţat că miercuri dimineaţa sunt semnalate două drumuri naţionale şi două drumuri judeţene cu circulaţia rutieră restricţionată, ca urmare a condiţiilor meteo nefavorabile din ultima perioadă. Este vorba despre: -DN1R – blocat în localitatea Sâncraiu, judeţul Cluj (circulaţia rutieră este deviată pe DJ 126, prin localitate); […]

EXCLUSIV/ Unifarm a luat peste 500.000 de euro, bani publici, de la Ministerul Sănătăţii doar pentru o atribuţie din obiectul său de activitate

Timp de 4 ani, Compania Naţională Unifarm SA cu capital deţinut integral de statul român, sub tutela Ministerului Sănătăţii, a luat peste 500.000 de euro, bani publici, chiar de la Ministerul Sănătăţii- unicul său acţionar – prin contracte succesive încheiate între conducerile ministerului şi Unifarm SA pe atribuţii- culmea- aflate chiar în obiectul de activitate al […]

Curtea Constituţională judecă miercuri sesizarea lui Iohannis privind Legea Tratatului de la Trianon

Preşedintele Klaus Iohannis a sesizat Curtea Constituţională cu privire la Legea pentru declararea zilei de 4 iunie Ziua Tratatului de la Trianon, susţinând că o asemenea sferă de reglementare este de esenţa unei simple declaraţii a Parlamentului, a unui anunţ, fără caracter normativ. Administraţia Prezidenţială a transmis că legea este definită ca act juridic de […]

Coronavirus în lume LIVE UPDATE 8 iulie: ONU pune degetul pe rană în timp ce OMS recunoaşte că noul coronavirus s-ar putea transmite prin aer

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a recunoscut marţi că „au apărut dovezi” cu privire la transmiterea prin aer a noului coronavirus.

Violeta Alexandru: Va fi o creştere a pensiilor. Vom anunţa eventuala modificare a creşterii de 40%

Ministrul Muncii Violeta Alexandru a anunţat, marţi seara, că pensiile vor fi mărite, iar Guvernul va anunţa „o eventuală modificare a procentului de 40% cunoscut”.

Proprietar de restaurante: Vom folosi interiorul restaurantului pe post de umbrelă

Vei putea merge şi în interiorul restaurantelor, din 9 iulie, potrivit surselor Mediafax. Măsurile de siguranţă nu au fost făcute încă publice de către autorităţi, iar patronii au fost nevoiţi să le intuiască pentru a putea începe pregătirile. Regulile de redeschidere trebuie stabilite de o comisie alcătuită din oficiali ai sănătăţii şi reprezentanţi ai asociaţiei […]

Pentru părinţii care nu au cu cine să îşi lase copilul în această perioadă, şcoala de vară este salvarea

Şcoala de vară pare un colac de salvare pentru părinţii care s-au întors la serviciu după perioada de pandemie. Claudia este învăţătoare şi fondatorul unui afterschool. Lunile cu şcoala online nu au fost grele doar pentru elevi, ci şi pentru ea. În perioada de pandemie a avut pierderi de peste 70%. Acum încearcă să recupereze […]

OMS se joacă de-a alba-neagra: Există „dovezi emergente” despre răspândirea noului coronavirus prin aer

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a recunoscut marţi că „au apărut dovezi” cu privire la transmiterea prin aer a noului coronavirus. „Recunoaştem că probele apar în acest domeniu şi, prin urmare, trebuie să fim deschişi la această posibilitate”, a declarat un expert OMS.

Un tânăr ieşean acuzat că a lovit o minoră cu parul în cap, a fost trimis în judecată

Un tânăr de 20 de ani, care a lovit o fată de 15 ani cu parul în cap, în urma unui conflict pentru o boxă portabilă, a fost trimis în judecată de către procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi. Copila a fost dusă la spital şi operată.

SOS la Anestezie şi Terapie Intensivă! Salvatorii au nevoie acum de ajutor: „Sunt deja 5 luni în care noi am obosit”

Laura Zarafin lucrează în cadrul clinicii ATI de la Spitalul Colentina şi spune cât de neputincioasă se simte atunci când nu are timp aşa cum îşi doreşte să se ocupe de toţi pacienţii. De ce? E simplu! Nu sunt suficienţi medici pentru numărul total de bolnavi. Şi Elena Copaciu, medic tot pe ATI cu ani […]

Ministrul Sănătăţii: „Suntem pe a doua pantă ascendentă. Avem un număr crescut de cazuri”

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a spus, marţi, că „suntem pe a doua pantă ascendentă, suntem pe a doua cocoaşă”, el precizând că, în prezent, în România, „avem un număr crescut de cazuri şi rămâne să le putem gestiona”.

Salvaţi Copiii: România, cap de afiş la numărul de mame minore, în UE/Sub 2% beneficiază de asistenţă socială STUDIU

Aproape un sfert (23%) din mamele sub 18 ani din Uniunea Europeană trăiesc în România, ţară care ocupă primul loc la acest capitol, în rândul statelor membre, conform datelor statistice consultate de Salvaţi Copiii, se arată într-un comunicat de presă transmis MEDIAFAX.

Viceprimarul Clujului s-a autoizolat acasă, după ce soţia sa a fost confirmată cu COVID-19

Soţia viceprimarului municipiului Cluj-Napoca, Dan Tarcea, a fost confirmată pozitiv cu noul coronavirus. Deşi testul edilului este negativ, acesta a decis să se autoizoleze la domiciliu.

Criza coronavirusului, paradox pentru bugetul Sănătăţii: „Astăzi, sistemul medical are cheltuieli mai mici decât acum 10 luni”

Sute de milioane de lei au fost alocate, suplimentar, bugetului Sănătăţii pentru a combate efectele crizei coronavirusului. O parte din bani au fost alocaţi pentru achiziţia de echipamente şi de dezinfectanţi, alţii pentru salariile mărite ale celor din linia întâi.  România alocă mai puţin de 6% din PIB Sănătăţii, la jumătate faţă de media celorlalte […]

Valul 1 şi valul 2 de COVID 19 nu mai există, este un prim val care nu se mai termină

De la începutul epidemiei s-a tot spus că noul coronavirus va avea un „val 1”, cel din primăvară şi un „val 2”, din toamnă. Tot la începutul epidemiei OMS la nivel mondial şi Alexandru Rafila în România te linişteau că virusul este sensibil la căldură şi că se va răspândi mai greu vara. Tu ai […]

Violeta Alexandru, ultimatum pentru ITM: „Nu văd Inspecţia Muncii pe teren. O lună – este ultimul termen pentru a schimba lucrurile”

Ministrul Muncii, Violeta Alexandru, semnalează faptul că „nu vede Inspecţia Muncii pe teren”, ea precizând că mai acordă un ultim termen de o lună „pentru a schimba lucrurile”. Inspecţia Muncii „merită să aibă credibilitatea şi încrederea oamenilor dar pentru acest lucru trebuie să se muncească”.

Brigada Rutieră: Taximetrişti şi clienţi, amendaţi pentru că nu purtau masca

Peste 110 sancţiuni au fost aplicate pentru nerespectarea obligaţiei de a purta masca de protecţie pe timpul deplasării în autovehiculele care efectuează transport de persoane, anunţă, marţi, Brigada Rutieră a Capitalei.

Prefectul Constanţei, în izolare după ce o angajată a Prefecturii a fost confirmată cu noul coronavirus

Potrivit unui comunicat al DSP Constanţa, epidemiologii au demarat o anchetă în cazul angajatei Prefecturii Constanţa, confirmată pozitiv cu virusul SARS-CoV-2. „Din primele date ale anchetei, a reieşit că salariata a intrat în contact cu soţul (confirmat pozitiv COVID, duminică, 5 iulie, fiind simptomatic). Atât ea (fără simptome), cât şi soţul sunt internaţi la Spitalul […]

COVID-19 în România. Peste 3.300 de cadre medicale, infectate cu noul coronavirus

Autorităţile anunţă că au fost 3.335 de cazuri de infectare cu noul coronavirus în rândul personalului sanitar, de la debutul epidemiei, ceea ce înseamnă 11,4%. Cele mai multe decese în ţara noastră au fost la persoane care sufereau de afecţiuni cardiovasculare: peste 65% din total.

MAE: 99 de români sunt infectaţi cu COVID-19 într-un oraş din Austria

Un număr de 99 de români au fost diagnosticaţi cu COVID-19, în Linz, Austria, anunţă, marţi, Ministerul Afacerilor Externe (MAE). Niciuna dintre persoanele infectate nu a fost spitalizată, precizează sursa citată.

Cod roşu de vijelie în Constanţa. Un turist este căutat în larg, în zona Mamaia Nord

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, marţi, o avertizare Cod roşu de vijelii şi grindină, iar în acest context, ISU Constanţa anunţă că a primit un apel prin 112, potrivit căruia o persoană se află în larg, în zona Mamaia Nord.

Mai multe proiectile de artilerie din al Doilea Război Mondial au fost găsite pe cea mai aglomerată stradă din Vaslui/ Traficul rutier şi pietonal a fost întrerupt

Cinci proiectile de artilerie neexplodate au fost găsite, marţi, de angajaţii unei firme care săpa şanţuri pentru înlocuirea reţelei de apă, pe cea mai aglomerată stradă din Vaslui. Traficul rutier şi pietonal a fost întrerupt pentru intervenţia pompierilor.

Ţi-ai făcut planuri de vacanţă? Consultă LISTA ţărilor în care intri şi ieşi fără izolare

Vrei să pleci în vacanţă, dar încă nu îţi e clar ce să alegi? Ai la dispoziţie câteva destinaţii de vacanţă, din Europa, potrivite pentru acest moment al anului şi în care poţi călători fără restricţii.  Grecia, Spania, Italia, Franţa, Bulgaria, Cipru şi Croaţia Acestea sunt câteva dintre ţările europene în care poţi călători liber, […]

Specialiştii avertizează că spaţiile închise, cu aer condiţionat, sunt un pericol de contaminare cu COVID-19. OMS spune că încă nu există dovezi

Specialişti din 32 de ţări îi avertizează pe cei de la Organzaţia Mondială a Sănătăţii că virusul Covid-19 prezent în aer, în spaţiile publice închise, îi poate contamina pe cei care nu se protejează mai ales dacă există sisteme de ventilaţie. OMS susţine că nu există dovezi care să demonstreze ce spun specialiştii şi că […]

Activişti Greenpeace au protestat în faţa Primăriei Capitalei, marţi. Care e motivul nemulţumirii

Mai mulţi activişti Greenpeace au protestat, marţi, în faţa Primăriei Bucureşti şi au cerut creşterea numărului de piste de biciclete, ca alternativă la soluţiile de transport actuale, în condiţiile în care Bucureştiul este una dintre cele mai poluate capitale europene.

Un angajat al Nuclearelectrica a murit în urma unui accident la Centrala Cernavodă. ITM şi Poliţia anchetează cazul

Un anagajat al Nuclearelectrica a murit, marţi, în timp ce lucra la Centrala Nucleară din Cernavodă, inspectorii de muncă şi poliţiştii făcând acum verificări în acest caz, potrivit unui comunicat transmis de Nuclearelectrica.

Articole privind funcţionarea Secţiei de investigare a infracţiunilor din justiţie, declarate neconstituţionale de CCR

Judecătorii Curţii Constituţionale au stabilit, marţi, că dispoziţii din Legea numărul 304/2004, referitoare la Secţia de investigarea a infracţiunilor din justiţie (SIIJ) încalcă Legea fundamentală. CCR reclamă „modul deficitar al legiuitorului de a reglementa”.

Bacalaureat 2020, sesiunea specială: Subiectele şi baremele oficiale la MATEMATICĂ şi ISTORIE

Bacalaureat 2020. SUBIECTE & BAREME- Sesiunea specială VEZI AICI – Subiecte Matematică Bacalaureat 2020. Iată ce au avut de rezolvat elevii la proba scrisă din luna iunie. VEZI AICI – Subiecte Istorie Bacalaureat 2020. Iată ce au avut de rezolvat elevii la proba scrisă din luna iunie. Subiectele şi baremele de azi au fost publicate pe subiecte.edu.ro. Bacalaureat 2020. […]

„Clean label” e noul trend în industria alimentară. Etichetele fără E-uri, o provocare pentru producătorii români

Mai există produse fără E-uri? Răspunsul este da. Din ce în ce mai mulţi producători de la noi se aliniază trendului internaţional “clean label”. Trendul presupune că alimentele să nu mai conţină conservanţi sau substanţe de sinteză. O fabrică de panificaţie din Câmpia Turzii a început transformarea în urmă cu cinci ani. Procesul de curăţare […]

Trei culegători de ciuperci s-au rătăcit în pădure, deşi cunoşteau foarte bine zona. Au fost găsiţi de salvamontişti

Şeful Serviciului Public Judeţean Salvamont Maramureş, Dan Benga, a declarat pentru MEDIAFAX că femeia care s-a rătăcit, în vârstă de 80 de ani, avea hipertensiune arterială, probleme cardiace şi s-a panicat. „Deşi erau localnici, au sunat la 112 că se învârt într-o zonă pe care, în mod normal o ştiau, dar nu au mai reuşit […]

Alexe: Ursul nu e un animal de companie şi odată ce e hrănit de om nu se mai poate adapta în pădure

Ministrul Mediului, Costel Alexe, a spus, marţi, într-o conferinţă de presă, că „ursul este un animal sălbatic, nu unul de companie”, motiv pentru care el nu trebuie hrănit de oameni pentru că, mai apoi, nu se mai poate adapta în interiorul fondului forestier.

Românca infectată din Creta a IGNORAT izolarea şi s-a plimbat nestingherită pe insulă 72 de ore. „A zis că nu vrea să-şi strice vacanţa”

Grecii sunt consternaţi de cazul româncei infectate cu COVID-19 de pe insula Creta. Turista care a zburat din România cu un charter pe 1 iulie a fost testată la aterizare şi trebuia să stea la hotel în izolare timp de 24 de ore până la aflarea rezultatului. Potrivit Greekreporter.com, după testul efectuat pe aeroportul Heraklion, […]

Un mare spital din România, aproape blocat din cauza Covid-19. Zeci de medici s-au infectat, iar unitatea nu mai face internări

Potrivit datelor comunicate marţi de conducerea unităţii medicale, 54 de cadre medicale sunt infectate cu COVID-19. Este vorba de cinci medici şi 48 de membrii ai personalului medico-sanitar şi auxiliar. Cele mai multe infectări au apărut la secţiile Medicină Internă şi Cardiologie. Patru secţii ale spitalului au fost închise pentru dezinfecţie, iar pacienţii care nu […]

„Revenge porn” la Vaslui. Un bărbat care a şantajat o tânără cu poze în ipostaze indecente a fost reţinut

Un bărbat de 23 de ani din Vaslui a fost reţinut, fiind acuzat că a şantajat o tânără de 20 de ani pe care a ameninţat-o că publică poze cu ea în ipostaze indecente.

Risipa alimentară, sub lupa specialiştilor. Ce trebuie să faci ca mâncarea să nu mai ajungă la gunoi

Tu ştii ce trebuie să faci ca să nu risipeşti mâncarea? Cercetători din patru universităţi din România, Macedonia de Nord şi Republica Moldova au demarat cea mai amplă anchetă de evaluare a fenomenului risipei alimentare. Laura, de pildă, recunoaşte că aproape 40% din alimentele pe care le cumpără într-o lună ajung la gunoi. În timpul pandemiei tânăra a gătit […]

USR propune introducerea unei garanţii pentru ambalaje de 50 bani sau 1 leu/bucată. Banii îi primeşti la returnarea pungii în supermarket

USR propune introducerea unei garanţii pentru ambalaje de 50 bani sau 1 leu/bucată. Prin acest sistem, 100.000 tone de ambalaje n-ar mai fi aruncate în natură, ci ar fi reciclate.

Fenechiu (PNL): O nouă stare de urgenţă nu este exclusă, dacă lucrurile scapă de sub control

O nouă stare de urgenţă nu este exclusă, dacă lucrurile scapă de sub control, a declarat liderul senatorilor PNL, Daniel Fenechiu.

Directorul suspendat al Unifarm, audiat marţi la DNA: „Sunt nevinovat şi voi dovedi acest lucru”

Directorul suspendat al Unifarm, Adrian Ionel, a fost audiat marţi, timp de două ore, la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), el afirmând, la ieşirea din sediul unităţii de parchet, că este nevinovat şi că va dovedi acest lucru.

Coronavirus în România LIVE UPDATE 7 iulie. 31 decese şi 397 noi cazuri confirmate în ultimele 24 de ore / Bilanţ actualizat

UPDATE Coronavirus România – Bilanţ actualizat Până astăzi, 7 iulie, pe teritoriul României, au fost confirmate 29.620 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 21.927 au fost externate, dintre care 20.534 de pacienţi vindecaţi şi 1.393 de pacienţi asimptomatici, externaţi la 10 zile după depistare. Până astăzi, […]

Canicula e un inamic de temut. Care sunt efectele negative asupra organismului

Vremea de afară este din ce în ce mai călduroasă şi schimbătoare. Ştiai că trebuie să îţi modifici stilul de viaţă pe perioada caniculei? Este indicat să nu te expui sub razele solare puternice între orele 12:00-16:00. Să adopţi o alimentaţie bogată în fructe şi legume, să eviţi grăsimile şi consumurile exagerate de alcool şi […]