Social

CSM a discutat cu experţii Comisiei de la Veneţia despre ingerinţe ale politicului în justiţie

Experţii Comisiei de la Veneţia au fost informaţi, luni, la întâlnirea cu conducerea Consiliului Superior al Magistraturii, în legătură cu poziţia adoptată de CSM faţă de unele ingerinţe ale politicului la adresa autorităţii judecătoreşti.

PROGNOZA METEO: Cum va fi vremea marţi şi miercuri în ţară şi Bucureşti

Marţi vremea se va menţine frumoasă. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab până la moderat, cu unele intensificări în sud-vestul şi estul ţării. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 21 de grade pe litoral şi în Delta Dunării şi 31 de grade în Câmpia de Vest.

CNS „Cartel Alfa” cere premierului modificarea radicală a procesului de privatizare

CNS "Cartel Alfa" solicită premierului Victor Ponta, într-o scrisoare deschisă, modificarea radicală a procesului de privatizare, cu garanţii privind continuarea activităţii pe termen lung şi evitarea situaţiilor în care cei care cumpără acţionează preponderent pentru recuperarea investiţiei.

Protest la Primăria Sectorului 5: Doi bărbaţi au ameninţat că îşi dau foc. Unul dintre protestatari a decedat

Doi bărbaţi au venit, luni, în faţa Primăriei Sectorului 5 cu o butelie cu gaz şi au ameninţat că îşi dau foc, nemulţumiţi că nu au fost primiţi în audienţă de primarul Marian Vanghelie. Unul dintre cei doi bărbaţi a acuzat dureri cardiace şi a primit îngrijiri medicale, însă el a decedat la Spitalul Colţea, deşi echipajele medicale au încercat mai mult timp să îl resusciteze.

Trenul Orient Express a plecat din Sighişoara cu trei geamuri sparte

Şeful trenului Orient Express a anunţat, luni dimineaţă, la numărul 112, la scurt timp după ieşirea din Sighişoara, că mai multe geamuri au fost sparte, ancheta în acest caz fiind făcută de Poliţia Transporturi, în gara de la Curtici, neputându-se stabili dacă acestea au fost distruse intenţionat.

Introducerea sistemului de evidenţă a turiştilor se amână pentru primăvară, la cererea hotelierilor

Implementarea sistemului electronic de evidenţă a turiştilor, programată pentru decembrie, se amână pentru la primăvară, iar între timp acesta ar putea suferi anumite modificări, la propunerea patronatelor din turism, a declarat agenţiei MEDIAFAX Cristian Bărhălescu, secretar de stat în MDRT.

Ministerul Turismului: Jumătate dintre turiştii din pensiuni sunt cazaţi la negru

Gradul de ocupare oficial din pensiuni este 10,4%, dar patronatele din domeniu raportează o cifră dublă, diferenţa de turişti nefiind înregistrată, a declarat luni în urma unei conferinţe Cristian Bărhălescu, secretar de stat în Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului (MDRT).

Ponta: Am semnat autodenunţul către DNA. Toţi membrii BPN au semnat autodenunţuri pentru că au îndemnat oamenii să vină la vot

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, luni, în debutul şedinţei BPN, că în cursul zilei va semna autodenunţul către DNA în care recunoaşte că a îndemnat oamenii să vină la vot la referendum. După şedinţă, Ponta a declarat că, odată cu el, toţi membrii BPN ai PSD au semnat autodenunţuri, el precizând că vor proceda similar şi membrii CExN ai partidului.

O femeie a murit într-un incendiu care a cuprins şapte magazine din staţiunea Mamaia

O femeie a murit, luni dimineaţă, într-un incendiu puternic izbucnit la un magazin alimentar din staţiunea Mamaia şi care s-a extins la alte şase magazine, patru dintre spaţiile comerciale fiind distruse aproape în totalitate.

Percheziţii ale procurorilor DNA la sediul Consiliului Judeţean Argeş, într-un caz de fraude cu fonduri europene

Percheziţii ale procurorilor DNA au loc, luni dimineaţă, la sediul Consiliului Judeţean Argeş, instituţie condusă de Constantin Nicolescu (PSD), care în 18 mai a fost trimis în judecată de DNA, fiind acuzat că a luat fonduri Phare de aproape 900.000 de euro în baza unor acte false.

Neamţ: 16 persoane, la spital cu toxiinfecţie alimentară după ce au mâncat la hramul unei mănăstiri

Un număr de 16 persoane, între care trei copii, au ajuns, duminică, la spital cu simptome de toxiinfecţie alimentară după ce au participat la hramul unei mănăstiri din comuna Tazlău, judeţul Neamţ, unde au mâncat preparate oferite de Primărie, starea pacienţilor fiind bună.

Trei persoane au murit într-un incendiu izbucnit în apartamentul lor din Petroşani. Focul ar fi fost provocat de una dintre victime

Trei persoane, două femei şi un bărbat, au murit, duminică seară, în urma unui incendiu izbucnit în apartamentul lor din municipiul Petroşani, iar din primele verificări reiese că focul ar fi fost provocat de una dintre victime.

Morar despre o eventuală candidatură ca procuror general: Nu am de gând să particip la o farsă

Procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), Daniel Morar, a declarat, duminică seara, la Realitatea TV, că lucrurile nu depind de el în ce priveşte eventualitatea unei nominalizări pentru funcţia de procuror general al României, precizând însă că nu are de gând să participe la o farsă.

Morar: Dacă nu era monitorizarea pe justiţie, magistraţii nu ar fi fost la adăpost de presiuni

Procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Daniel Morar, a declarat, duminică seara, la Realitatea TV, că dacă nu ar fi fost Mecanismul de Cooperare şi Verificare impus de Comisia Europeană, magistraţii "nu ar fi fost la adăpost de presiunile şi declaraţiile oamenilor politici".

Morar: Preşedintele Traian Băsescu nu a dat vreo dispoziţie sau rugăminte legată de vreun dosar

Procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), Daniel Morar, a declarat, duminică seara, că preşedintele Traian Băsescu "nu i-a dat vreo dispoziţie sau rugăminte legată de vreun dosar" şi că procurorii sunt independenţi astfel că nu riscă să facă ceva ilegal.

Daniel Morar: Nu se fac dosare politice la DNA. Dovadă e numărul de condamnări

Procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Daniel Morar, a declarat, duminică seara, că la DNA nu se fac dosare politice, iar dovadă e numărul de condamnări din instanţă, precizând că opt parlamentari, un fost premier şi un fost ministru sunt condamnaţi definitiv.

Morar, despre achitarea lui Năstase în cazul „Mătuşa Tamara”: Aşa se întâmplă în activitatea judiciară

Procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), Daniel Morar, a declarat, duminică seara, despre achitarea fostului premier Adrian Năstase în cazul "Mătuşa Tamara" că "aşa se întâmplă în activitatea judiciară", "nu întotdeauna se finalizează cu o condamnare".

Morar: La referendum, au votat în localităţile de domiciliu militari aflaţi în Afganistan, deţinuţi, decedaţi

Procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), Daniel Morar, a declarat, duminică seara, că procurorii au constatat că la referendum au votat în localităţile de domiciliu militari aflaţi la Kandahar, în Afganistan, deţinuţi aflaţi în închisoare, precum şi decedaţi.

Mămăligă cu brânză şi jumări de 400 de kilograme, pregătită la Cluj-Napoca. Emil Boc a împărţit mămăliga – FOTO

O echipă de bucătari a restaurantului Primăriei Cluj-Napoca a gătit, duminică, în cadrul etapei Polus a Campionatului Internaţional de Gătit în Aer Liber, o mămăligă de 400 de kilograme, cu brânză şi jumări, la pregătirea căreia a contribuit şi primarul Emil Boc, care a şi oferit-o celor prezenţi.

ACCIDENT în Ialomiţa: Două persoane au murit, iar alte trei au fost rănite după ce două maşini s-au ciocnit

Două persoane au murit, iar alte trei, între care şi un copil, au fost rănite grav, duminică, într-un accident produs pe DN 2 Bucureşti - Urziceni, în localitatea ialomiţeană Coşereni, după ce două maşini s-au ciocnit.

Macovei (PDL): Solicitarea mea în „dosarul Vlase” nu a avut, „din păcate”, niciun efect

Europarlamentarul PDL Monica Macovei a declarat, duminică, într-o conferinţă de presă, că invocarea implicării sale în ceea ce presa numeşte "dosarul Vlase" face parte dintr-o "campanie de denigrare" şi că solicitarea sa faţă de acest caz nu a avut, "din păcate" niciun efect.

Sibiu: Marş pentru unirea Basarabiei cu România

Aproximativ 70 de persoane au participat, duminică după-amiază, la un marş organizat în centrul Sibiului, de Platforma Civică Acţiunea 2012, manifestanţii având pancarte şi scandând lozinci prin care au cerut unirea Basarabiei cu România.

O instanţă a decis demolarea Cathedral Plaza, dezvoltatorul fiind chemat în judecată pentru demolare

Tribunalul Dâmboviţa a decis desfiinţarea construcţiei Cathedral Plaza, din strada General Berthlot din Bucureşti, întrucât s-a construit fără autorizaţie legală, dezvoltatorul proiectului fiind chemat în judecată, într-un alt proces, pentru a demola imobilul ridicat lângă Catedrala "Sfântul Iosif". Millennium Building Development - dezvoltatorul Cathedral Plaza, o investiţie de 60 de milioane de euro - arată însă că nu există nicio hotărâre de demolare a clădirii în niciun litigiu în care compania este parte.

Parchet: 25 autoturisme, ce aparţineau Vămii Bucureşti, DISTRUSE în incendiul de vineri. Ispectorul vamal Iulian Ioan Niculae va fi urmărit penal

Incendiul provocat intenţionat de inspectorul vamal Iulian Ioan Niculae la depozitul din sectorul 6 Bucureşti a distrus 25 de autoturisme şi produse textile, confiscate în urma operaţiunilor Direcţiei Municipiului Bucureşti pentru Accize şi Operaţiuni Vamale.

Fiul fostului ministru Ioan Avram Mureşan a murit în Kenya – surse

Dan Mureşan, fiul fostului ministru al Agriculturii, Ioan Avram Mureşan, a fost găsit mort într-un apartament din Nairobi (Kenya), au precizat, duminică, pentru MEDIAFAX, surse neoficiale.

Sibiu: Explozie la o casă din Dumbrăveni din cauza unei acumulări de gaz. Un bărbat a fost rănit, el fiind în stare gravă

Un bărbat a fost rănit, duminică după-amiază, în urma unei explozii produse la o casă din oraşul Dumbrăveni, judeţul Sibiu, din cauza unei acumulări de gaz, după deflagraţie locuinţa prăbuşindu-se parţial. Cauza probabilă a exploziei este o acumulare de gaze la instalaţia interioară, în urma unei intervenţii neautorizate făcute de proprietar.

Suceava: Evaziune fiscală descoperită la un târg auto administrat de o firmă a lui Severin Tcaciuc

Poliţiştii suceveni au descoperit, sâmbătă, în timpul unui control la târgul auto din localitatea suceveană Cumpărătura, administrat de o firmă a omului de afaceri Severin Tcaciuc, că pentru peste 700 de maşini expuse la vânzare fuseseră încasaţi bani fără să fie emise bonuri fiscale.

Copii loviţi de un autoturism pe o trecere de pietoni din Iaşi. Şoferul a fugit de la locul faptei

Doi copii au fost loviţi de un autoturism pe o trecere de pietoni din municipiul Iaşi, iar şoferul, băut fiind, şi-a continuat drumul, fiind prins la scurt timp de un taximetrist care a pornit în urmărirea lui.

Patriarhului Daniel i s-a făcut rău în timpul unei slujbe la Mizil. O ambulanţă a fost chemată pentru a-i acorda îngrijiri – VIDEO

Patriarhul Daniel a avut nevoie de asistenţă medicală, duminică, după ce i s-a făcut rău în timpul unei slujbe de sfinţire oficiate la o biserică din oraşul prahovean Mizil, cu prilejul hramului lăcaşului de cult.

PROGNOZA METEO: Vremea va fi frumoasă şi mai caldă decât în mod normal. Ce temperaturi vor fi luni şi marţi, în ţară şi la Bucureşti

Luni, vremea va fi frumoasă şi mai caldă decât în mod normal, cu precădere în vestul şi sud-vestul ţării. Cerul va fi mai mult senin. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în sudul Banatului şi al Olteniei şi pe litoral.

Patru persoane, la spital în urma unui conflict izbucnit în Vâlcea, după Ziua Romilor. O maşină Ferrari a fost incendiată – VIDEO

Patru persoane care au participat sâmbătă la Ziua Romilor de la Costeşti, judeţul Vâlcea, au ajuns la spital, duminică dimineaţă, cu multiple plăgi înjunghiate în urma unui scandal izbucnit între două familii de romi, în municipiul Drăgăşani, în timpul căruia o maşină Ferrari a fost incendiată.

Femeie însărcinată, reţinută pentru omor după ce şi-ar fi înjunghiat mortal concubinul

O femeie însărcinată, în vârstă de 37 de ani, din comuna vasluiană Soleşti a fost reţinută de procurori sub acuzaţia de omor, după ce şi-ar fi înjunghiat mortal concubinul în inimă, de faţă fiind şi copilul lor de trei ani, care a fost preluat de Direcţia pentru Protecţia Copilului Vaslui.

Vâlcea: Incendiu la pădurea din jurul releului Cozia

Un incendiu a izbucnit, sâmbătă, la pădurea din jurul releului Cozia, judeţul Vâlcea, în golul alpin şi în pădurea de răşinoase, molid şi jneapăn, din cauza rafalelor de vânt şi a turbei foarte uscată şi deasă, focul fiind foarte greu de stins.

CONFLICT ARMAT în sectorul 5 al Capitalei: Două persoane au fost rănite

Două persoane au fost rănite într-un conflict armat produs, sâmbătă seara, în sectorul 5 al Captalei, conflict care a adunat la locul evenimentului aproximativ o sută de oameni, astfel că a fost necesară intervenţia jandarmilor şi poliţiştilor pentru a linişti spiritele.

Campanie pentru salvarea delfinilor din Marea Neagră

O organizaţie nonguvernamentală din Constanţa desfăşoară în aceste zile o campanie menită să atragă atenţia asupra problemelor cu care se confruntă delfinii din Marea Neagră, în special prinderea în plasele de pescuit, intitulată "Adoptă un delfin", organizată cu ocazia unei competiţii de yachting.

Haşotti: Ministerul Culturii se poate implica în reabilitarea Cazinoului dacă nu este vândut

Ministrul Culturii, Puiu Haşotti, a afirmat, sâmbătă, la Eforie Nord, că instituţia pe care o conduce se poate implica în reabilitarea Cazinoului din Constanţa în cazul în care Primăria nu doreşte să-l vândă.

Caz şocant la Penitenciarul Colibaşi: Doi detinuţi şi-au bătut cuie în cap

Doi dintre detinuţii care au fost de faţă la scandalul de la Penitenciarul Colibaşi, judeţul Argeş, dar nu au fost implicaţi în conflict, şi-au bătut câte un cui în cap în semn de protest faţă de declanşarea procedurii disciplinare împotriva lor.

Dragoş Bucur, ambasadorul programului „Tineret în mişcare” al UE în România

Actorul Dragoş Bucur este ambasadorul programului UE "Tineret în mişcare" în România şi va participa, în perioada 27 - 28 septembrie, la Bucureşti, la un eveniment ce include concerte, teatru şi workshop-uri interactive, pentru promovarea studiului şi stagiilor în străinătate în rândul tinerilor.

ACCIDENT GRAV ÎN COVASNA: Un tractor cu remorcă a fost lovit de tren. Opt persoane au murit – VIDEO

Opt persoane au murit în urma unui accident produs în localitatea covăsneană Chilieni, unde un tractor cu remorcă a fost lovit de un tren, la faţa locului ajungând şi un elicopter SMURD de la Târgu Mureş.

Suceava: Saci cu bani, furaţi de la o firmă ce transportă valori către unităţi bancare

Patru saci cu bani au fost furaţi de la o firmă care se ocupă cu transportul, paza şi predarea către unităţile bancare a diferitelor sume de bani colectate de la agenţii comerciali şi casierii, poliţiştii identificând până acum unul dintre suspecţi care a recunoscut furtul a trei saci.