Politic

Daniel Zamfir: Lupta anticorupţie nu stă într-o persoană

Daniel Zamfir, proaspăt membru ALDE, după demisia din PNL, a declarat luni, pentru RFI, că lupta anticorupţie nu stă într-o singură persoană, făcând referire la articol din New York Times, potrivit căruia lupta anticorupţie din România este în pericol.

Senatul dezbate şi votează astăzi moţiunea simplă împotriva ministrului Economiei, Dănuţ Andruşcă

Senatorii vor dezbate şi vota, în plenul de luni, moţiunea simplă prin care liberalii îi cer demisia ministrului Economiei, intitulată "Daniel Andruşcă, piesă de mobilier în minister. Incompetenţa falimentează România!".

Lăzăroiu, despre un posibil dosar la DNA: Se poate întâmpla orice, dar nu fac ca Toni Greblă

Judecătorul CCR Petre Lăzăroiu a declarat, legat de posibilitatea de a avea pe viitor un dosar la DNA, că oricine poate păți asta, atâta timp cât merge un denunțător să dea declarații, dar că nu ar proceda precum Toni Greblă, care a demisionat din CCR pentru a fi anchetat și apoi a fost achitat.

Petre Lăzăroiu: M-au interceptat pe siguranţă naţională. Mă uitam în faţa casei dacă sunt mascaţi/ Ce spune despre un posibil dosar pe numele său la DNA

Judecătorul CCR Petre Lăzăroiu a declarat, duminică, faptul că în 2007 a fost interceptat pe un mandat pe siguranţă naţonală, într-un dosar care nu îl viza şi nici până acum nu a fost înştiinţat oficial că a fost ascultat.

Judecătorul CCR Petre Lăzăroiu, în cazul în care Iohannis nu aplică decizia CCR: E problema puterilor în stat/ Ce spune despre termenul pe care îl are preşedintele pentru revocarea lui Kovesi

Petre Lăzăroiu, judecător CCR, a declarat că instituţia din care face parte nu i-a dat un termen preşedintelui în care să emită decretul de revocare a şefei DNA deoarece se merge pe colaborarea loială între autorităţi, dar dacă va refuza acest lucru, devine o problemă a puterilor în stat.

Petre Lăzăroiu, judecătorul CCR care a acuzat presiuni din partea unui consilier prezidenţial: Eu l-am votat pe preşedinte. Nu am votat niciodată cu PSD/ Comisia de la Veneţia va fi sesizată luni

Petre Lăzăroiu, judecător CCR, care a acuzat presiuni din partea Cotroceniului prin consilierul prezidenţial Simina Tănăsescu spune că i-a transmis acesteia că judecătorii CCR sunt puşi să apere Constituţia, nu să facă jocuri politice, iar legat de opţiunile sale politice, l-a votat pe Iohannis.

GAFĂ de protocol în prezenţa premierului Dăncilă/ Consulul onorific al Estoniei la Constanţa, prima reacţie după ce steagul a fost pus invers | VIDEO

Consulul onorific al Estoniei la Constanţa, Alexandru Bobe, a spus că regretă incidentul diplomatic petrecut la inaugurarea consulatului, când steagul Estoniei a fost arborat invers, menţionând însă că de organizare s-a ocupat "protocolul de stat". Incidentul a avt loc în prezenţa Vioricăi Dăncilă.

COMENTARIU Cum să ne pregătim pentru referendumul pe tema justiţiei

Explicând că n-a înţeles încă motivarea deciziei CCR privind revocarea şefei DNA, preşedintele Iohannis a propus o „dezbatere largă” care să se încheie eventual cu un referendum. Ce întrebări ar urma să pună un asemenea referendum, pe care preşedintele îl avea oricum în vedere încă de anul trecut?

Proiect: PSD propune recunoaşterea prin LEGE a profesiei de moaşă în România

Mai mulţi parlamentari social-democraţi şi independenţi au depus la Senat o iniţiativă legislativă care prevede înfiinţarea Colegiului Naţional al Moaşelor din România (CNMR) şi recunoaştea prin lege a profesiei de moaşă pe întreg teritoriul ţării.

Câte şanse are Gabriel Vlase să ajungă şeful SIE. Mesajul lui Liviu Dragnea care dă de gândit / “Vlase nu e Maior”

Gabriel Vlase, nominalizat de Klaus Iohannis la SIE, ar trebui să fie audiat la începutul săptămânii în comisia parlamentară şi apoi să depună jurământul. Venind din rândurile PSD, nu ar trebui să aibă emoţii la vot, dar Liviu Dragnea a anunţat că va face o analiză, nominalizarea aducând “întrebări"

GAFĂ DE PROTOCOL la inaugurarea Consulatului Onorific al Estoniei la Constanţa, în prezenţa Vioricăi Dăncilă/ Drapelul Estoniei a fost arborat greşit | VIDEO

Inaugurarea Consulatului Onorific al Republicii Estonia la Constanţa a debutat cu o gafă de protocol, organizatorii evenimentului arborând greşit steagul Estoniei. Incidentul nu i-a scăpat premierului eston, care a reparat greşeala.

IMAGINILE ZILEI: Premierul Dăncilă a uitat numele prim-ministrului estonian, într-o conferinţă de presă

Premierul Viorica Dăncilă a uitat numele prim-ministrului estonian, într-o conferinţă de presă

Cătălin Drulă, deputat USR: Singura şansă pentru autostrada Comarnic-Braşov s-a dus pe Apa Sâmbetei

Parlamentarul USR Cătălin Drulă critică, în termeni duri, decizia Guvernului de a renunţa la înţelegerea cu Banca Mondială pentru tronsonul de autostradă Comarnic- Braşov, spunând că situaţia generată a făcut ca de proiect să se ocupe o Comisie de Prognoză.

Dăncilă, huiduită la Constanţa, după inaugurarea Consulatului Onorific al Estoniei

Viorica Dăncilă a fost huiduită de câteva persoane, după inaugurarea Consulatului Onorific al Estoniei la Constanţa. Oamenii aveau tricouri pe care scria ”fără penali” şi afişe cu mesajul ”Demisia”.

Încă un parlamentar PNL trece la ALDE. Tăriceanu: PNL a devenit partidul sistemului şi binomului

Preşedintele ALDE Călin Popescu Tăriceanu a anunţat, duminică, un nou transfer de la liberali către partidul pe care îl conduce, fără a spune însă despre cine este vorba, în condiţiile în care Daniel Zamfir, proaspăt membru ALDE, a spus că îşi aşteaptă colegii liberali în partidul lui Tăriceanu.

Tăriceanu nu are programată luni o întâlnire cu adjunctul Secretarului de Stat al SUA pentru Europa

Preşedintele Senatului Călin Popescu Tăriceanu a declarat, duminică, că nu are programată în agenda sa o întânire cu Wess Mitchell, adjunctul Secretarului de Stat al SUA pentru Europa şi Eurasia, care se va afla luni la Bucureşti.

Tăriceanu, mesaj pentru Iohannis: Cred că îşi va da seama că statul de drept înseamnă un singur lucru

Călin Popescu Tăriceanu, preşedintele ALDE, a declarat, duminică, întrebat în legătură cu răspunsul pe care trebuie să îl dea preşedintele cu privire la revocarea Laurei Codruţa Kovesi, că speră ca Iohannis să ştie că statul de drept înseamnă emiterea acelui decret.

Tăriceanu vorbeşte despre un episod anterior al intervenţiei consilierului prezidenţial Simina Tănăsescu: Era în 2015!

Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat duminică, legat de scandalul privind presiuni ale consilierului prezidenţial Simina Tănăsescu asupra magistratului CCR Petre Lăzăroiu, că acelaşi consilier a intervenit şi în 2015 asupra aleşilor dintr-o comisie parlamentară.

Senatorul Daniel Zamfir, iniţiatorul Legii dării în plată, a trecut de la PNL la ALDE / Orban: Îngroaşă rândurile firimituriştilor pe lângă Tăriceanu

Daniel Zamfir, parlamentarul care a anunţat sâmbătă seara că va pleca din PNL, va trece la ALDE, Zamfir fiind prezent, la ora transmiterii ştirii, alături de Călin Popescu Tăriceanu, la o conferinţă de presă.

Wess Mitchell, adjunctul Secretarului de Stat al SUA pentru Europa şi Eurasia, în vizită luni la Bucureşti. Temele de discuţie

Wess Mitchell, adjunctul Secretarului de Stat al SUA pentru Europa şi Eurasia, va vizita luni Bucureşti, unde se va întâlni cu oficiali români şi analişti independenţi pentru a discuta teme de securitate regională şi cooperare economică, anunţă Departamentul de Stat.

Săptămâna de foc. O va revoca Iohannis pe Kovesi sau se ajunge la suspendarea preşedintelui?

Klaus Iohannis ar urma să anunţe, săptămâna viitoare, ce decizie a luat în ceea ce o priveşte pe Laura Codruţa Kovesi, în condiţiile în care au trecut 10 zile de la publicarea motivării de către CCR. Liderii puterii spun că nu au vorbit despre o posibilă suspendare, dar nici nu exclud acest scenariu.

Moţiunea de cenzură „Opriţi Guvernul marionetă!”, depusă săptămâna viitoare. Care sunt calculele Opoziţiei

PNL va depune pe 20 iunie moţiunea de cenzură împotriva Cabinetului Dăncilă. Şansele să fie adoptată sunt minime, fiindcă matematic Opoziţia ar avea 165 de voturi, din totalul de 233 necesare, chiar dacă sunt susţinuţi şi de parlamentarii neafiliaţi înscrişi în Pro România lui Victor Ponta.

Daniel Zamfir decide să plece din PNL înainte de excludere: PNL a fost băgat în tranşee de către Ludovic Orban

Senatorul PNL Daniel Zamfir, cunoscut ca iniţiatorul Legii darea în plată, pleacă din PNL, după ce conducerea partidului a decis, în luna martie, să propună excluderea sa în Consiliul Naţional. Zamfir l-a criticat pe Ludovic Orban şi deciziile acestuia privind partidul.

Zbor direct între Constanţa şi capitala Estoniei, inaugurat de premierii României şi Estoniei

Premierul Viorica Dăncilă şi omologul său eston, Jüri Ratas, au ajuns, sâmbătă seara, pe Aeroportul Mihail Kogălniceanu din Constanţa, cu un zbor din capitala Estoniei, Tallinn, cei doi inaugurând ruta aeriană de transport Tallinn – Constanţa -Tallinn, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Ministrul Apărării anunţă achiziţia de corvete; până la sfârşitul anului se semnează contractul

Procedura de achiziţie a celor patru corvete multifuncţionale destinate Marinei Militare Române este în desfăşurare, fiind depuse patru oferte, din care una va fi selectată, a declarat, sâmbătă, la Constanţa, ministrul Apărării, Mihai Fifor.

Strategia ALDE pentru alegeri: „Să depăşim PNL. A mai rămas doar sigla, au abandonat principiile”

Mai mulţi lideri ALDE, aflaţi sâmbătă la Iaşi, acolo unde organizaţia locală şi-a votat conducerea, au declarat că scopul formaţiunii pentru 2019 este să depăşească PNL la urne, Călin Popescu Tăriceanu susţinând că partidul pe care îl conduce şi-a dublat scorul electoral din 2016 până acum.

Vosganian, după 30 de ani: Acum o săptămână, ca şi în ’90, eram cu Tăriceanu la Guvern. Ţara are aceleaşi probleme/ Tăriceanu: Statul paralel ne pune la încercare chiar şi curajul

Varujan Vosganian, ales sâmbătă în funcţia de preşedinte ALDE Iaşi, a rememorat un moment, din 1990, când se afla, împreună cu Călin Popescu Tăriceanu, la Guvern. Liderul ALDE spune că la aproape 30 de ani distanţă de acel moment ţara are încă aceleaşi probleme.

Meleşcanu, la „Black Sea and Balkans Security Forum”: NATO, piatra de temelie a oricărei arhitecturi

Ministrul de Externe, Teodor Meleşcanu, a declarat sâmbătă, în cadrul conferinţei “Black Sea and Balkans Security Forum", desfăşurate la Constanţa, că pentru România, atunci când discutăm de securitatea Mării Negre şi a Balcanilor, NATO rămâne piatra de temelie.

Cum a arătat ULTIMA zi în funcţia de lider politic a lui Traian Băsescu – FOTO

Traian Băsescu s-a retras din conducerea PMP pentru a lăsa loc unei garnituri mai tinere de politicieni, după cum a susţinut fostul şef al statului. El a ţinut să precizeze că este ultima zi într-o funcţie executivă, el având de acum înainte doar un rol simbolic, de reprezentare, în acest sens primind titlul de preşedinte onorific al PMP. Într-o dispută cu deputatul PMP Robert Turcescu, Băsescu a ţinut să menţioneze că el nu vrea să se târâie prin partid ca Ion Iliescu sau să rămână cel mai bătrân lider de partid, rol pe care-l va juca de acum înainte Călin Popescu Tăriceanu.

Teoria unui lider PSD cu privire la nominalizarea surpriză de la SIE: Vlase nu e Maior. Maior a fost băiatul lui tăticu, Vlase e un PSD-ist vechi

Codrin Ştefănescu, secretarul general adjunct PSD, a declarat, pentru MEDIAFAX, că nu se poate face o comparaţie între numirea lui George Maior la SRI şi nominalizarea lui Gabriel Vlase la SIE, acesta din urmă fiind cel care a condus multe şedinţe de plen pe legile Justiţiei.

Contre dure între Traian Băsescu şi Robert Turcescu, la congresul PMP. Fostul ziarist: Mă aşteptam să rămâneţi preşedinte. Băsescu: Să ajung ca Iliescu să mă târâi prin partid?

La Congresul PMP de sâmbătă a fost o dispută între Robert Turcescu şi Traian Băsescu. Deputatul PMP s-a arătat supărat că acesta nu a rămas preşedinte până după alegerile europarlamentar, în timp ce Băsescu i-a reproşat dispreţul pentru unirea României cu Republica Moldova.

Colin Delany, editorialist politic, INTERVIU pentru Mediafax: Tindem să credem în fake news pentru că ne reconfirmă prejudecăţile/ Ce spune despre deep state sau „statul paralel”

Editorialistul politic american Colin Delany a vorbit, într-un interviu acordat MEDIAFAX, despre fake news, spunând că oamenii au tendinţa să creadă că unele ştiri sunt adevărate, pentru că acest lucru le reconfirmă prejudecăţile pe care le au asupra lumii.

Codrin Ştefănescu, în scandalul privind presupuse presiuni asupra unui judecător CCR: Un şantaj. Iohannis ştia

Secretarul general adj. al PSD, Codrin Ştefănescu, a declarat, pentru MEDIAFAX, că preşedintele Klaus Iohannis este cel care a trimis-o pe Simina Tănăsescu, consilier prezidenţial,să discute cu judecătorul CCR Petre Lăzăroiu şi că cel mai probabil aceasta va fi sacrificată, dacă scandalul ia amploare

Ministrul Şova: Multinaţionalele vor pleca când avem autostrăzi/ Băsescu: Mai mare nerozie şi neînţelegere nu poţi să găseşti

Traian Băsescu l-a atacat sâmbătă pe Lucian Şova, ministrul Transporturilor, susţinând că acesta arată lipsă de înţelegere a infrastructurii. Ministrului Transporturilor a spus, zilele trecute, într-o comisie parlamentară, că multinaţionalele vor pleca când vor fi autostrăzi în România.

Dilema lui Băsescu: Azi e Tudorel Toader ministrul Justiţiei, dar dacă devine Dăncilă ministru?

Preşedintele PMP, Traian Băsescu, a declarat sâmbătă, la Congresul PMP, că e nevoie ca procurorii să nu intră în subordinea partidelor şi şi-a imaginat un scenariu în care ministrul Justiţiei ajunge, de exemplu, Viorica Dăncilă.

Filmul Congresului PMP: Traian Băsescu s-a RETRAS de la conducerea partidului şi a primit un rol onorific. Pe ce „mâini” a intrat partidul creat în 2014

Partidul Mişcarea Populară şi-a ales un alt preşedinte, după ce Traian Băsescu, lider al PMP, s-a retras din prima linie a partidului, locul său fiind luat de singurul candidat, Eugen Tomac. Băsescu a declarat, în Congresul formaţiunii în care a primit titlul de preşedinte de onoare, că primul proiect şi cel mai important trebuie să fie reîntregirea ţării, la 100 de ani de la marea unire. Liderul popularilor şi-a exprimat satisfacţia că după retragerea sa de la şefia PMP, altcineva va deveni cel mai bătrân şef de partid din România. Băsescu şi-a focusat atenţia şi pe problemele sensibile privind rolul preşedintelui statului, după decizia CCR prin care i se impune demiterea procurorului-şef al DNA.

Orban: Negociem cu parlamentari care sprijină Guvernul să susţină moţiunea de cenzură

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat, sâmbătă, într-o conferinţă de presă, la Bistriţa, că negociază zilnic cu parlamentari care sprijină Guvernul şi care sunt nemulţumiţi de activitatea PSD, pentru a-i convinge să sprijine moţiunea de cenzură, care va fi definitivată săptămâna viitoare.

Orban: Dragnea vrea ca procedura de suspendare a preşedintelui să fie înainte de 21 iunie / Ce spune liderul PNL despre votul pentru şefia SIE

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat, sâmbătă, la Bistriţa, că liderul PSD, Liviu Dragnea şi-ar dori ca procedura de suspendare a preşedintelui Klaus Iohannis să demareze înainte de 21 iunie, pentru a pune presiune pe completul de judecată ce urmează să se pronunţe în cazul său.

Viorica Dăncilă, întâlnire cu preşedintele Estoniei, Kersti Kaljulaid. Principalele teme de discuţie abordate

Prim-ministrul României, Viorica Dăncilă, a avut sâmbătă o întrevedere cu preşedintele Estoniei, Kersti Kaljulaid, în cadrul vizitei oficiale la Tallinn, printre principalele teme fiind agendele UE şi de securitate, precum şi formatele de cooperare regională.

Ludovic Orban, despre Nicolae Robu: Nu va fi sancţionat politic, este nevinovat

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat, sâmbătă, într-o conferinţă de presă, la Bistriţa, că primarul Timişoarei, Nicolae Robu, nu va fi sancţionat politic, fiind de părere că acesta este nevinovat în dosarul instrumentat de DNA, privind anveloparea unor blocuri din oraş, din fonduri europene.