Politic

Andrei Gerea, vicepreşedinte ALDE: Ludovic Orban eşti o slugă a sistemului şi te faci preş în faţa instituţiilor europene

Vicepreşedintele ALDE Andrei Gerea a afirmat, miercuri, că liderul PNL Ludovic Orban s-a transformat nu doar în sluga sistemului din România, ci s-a făcut şi "preş" în faţa instituţiilor europene cu care ţara noastră ar trebui să fie într-o relaţie de parteneriat, nu de subaltern.

Traian Băsescu: România progresează, dar nu neapărat din bună guvernare. Guvernarea e de proastă calitate

Preşedintele PMP, Traian Băsescu a declarat vineri că România progresează economic, însă doar din punctul de vedere al creşterii salariilor, actualul guvern fiind de proastă calitate, nefiind prioritar pentru el sistemul de educaţie, sănătate sau infrastructura drumurilor.

Sesizare a Inspectoratului Şcolar Arad despre acţiuni politice organizate de primarul Gheorghe Falcă în şcoli

Inspectoratul Şcolar Arad vrea să sesizeze Ministerul Educaţiei cu privire la presupuse acţiuni politice organizate în mai multe şcoli din oraş de către primarul Gheorghe Falcă, care ar fi susţinut discursuri anti-PSD în timpul unor întâlniri cu cetăţenii, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Cristian Buşoi : Banii pe care primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, îi dă cuplurilor căsătorite sunt un fel de mită electorală

Preşedintele PNL Bucureşti, Cristian Buşoi a declarat vineri că banii pe care primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, îi dă cuplurilor căsătorite sunt un fel de mită electorală.

Orban: PNL solicită demisia lui Călin Popescu Tăriceanu

PNL solicită demisia preşedintelui Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, după ce acesta a atacat Comisia Europeană, în cadrul reuniunii Asociaţiei Senatelor din Europa, a anunţat liderul PNL, Ludovic Orban.

Kelemen Hunor: Nu există motive pentru suspendarea preşedintelui Klaus Iohannis

Nu există motive pentru suspendarea preşedintelui Klaus Iohannis, spune liderul UDMR, Kelemen Hunor. ”Poate să se gândească (la decizia CCR-n.n) încă o săptămână, două sau şase luni, neexistând termen. (...) Sunt convins că, într-un termen rezonabil, va da un răspuns”, adaugă liderul maghiar.

Florin Iordache, despre solicitarea CSM a discuţiilor cu Comisia de la Veneţia: Nu există niciun transcript

Preşedintele Comisiei speciale pentru legile justiţiei, Florin Iordache, a declarat vineri pentru MEDIAFAX, că nu are cum să trimită Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) stenogramele discuţiilor forului parlamentar cu delegaţia Comisiei de la Veneţia, pentru că acestea nu există.

Judecător CCR acuză presiuni de la Cotroceni | Petre Lăzăroiu: S-a vrut crearea unui conflict legat de mandatul meu, ca să pună la îndoială decizia CCR/ Care este reacţia Administraţiei Prezidenţiale

Judecătorul CCR, Petre Lăzăroiu, acuză presiuni din partea Palatului Cotroceni, spunând că a avut o discuţie cu un consilier prezidenţial, care i-a vorbit despre mandatul de revocare a sa din funcţie. UPDATE: Judecătorul CCR Petre Lăzăroiu a afirmat, pentru MEDIAFAX că, prin discuţia cu consilierul prezidenţial despre revocarea sa din funcţie, este posibil să se fi dorit crearea unui conflict asupra mandatului său, ca să pună la îndoială decizia CCR care îl obligă pe Iohannis să o revoce pe şefa DNA.

Tăriceanu: Comisia Europeană a ignorat sistematic semnalele de alarmă legate de abuzuri ale instituţiilor judiciare

Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat, vineri, în plenul Senatului, că reprezentanţii Comisiei Europene (CE) au ignorat sistematic semnalele de alarmă trase de la Bucureşti în legătură cu gravele abuzuri ale instituţiilor sau persoanelor din sistemul judiciar.

Băsescu, despre propunerea lui Vlase la şefia SIE: Rezolvă cele trei mari dileme ale momentului

Fostul preşedinte Traian Băsescu a declarat că nominalizarea social-democratului Petru-Gabriel Vlase la conducerea Serviciul de Informaţii Externe (SIE) mulţumeşte pe toată lumea şi rezolvă cele trei mari dileme ale momentului, revocarea şefei DNA, suspendarea şefului statului şi "o condamnare".

A 19-a reuniune a Asociaţiei Senatelor din Europa are loc vineri la Bucureşti

Preşedinţii Senatelor din Europa s-au întâlnit vineri, în plenul Senatului României pentru a sărbători cea de-a 19-a reuniune a Asociaţiei Senatelor din Europa, printre cei prezenţi fiind şi preşedintele Senatului Irlandei, Denis O'Donovan, senat integrat oficial în asociaţie.

Deputat UDMR, membru în Comisia de control SRI: 98 de persoane ascultate de SRI pe un singur mandat

Preşedintele UDMR Cluj, deputatul Csoma Botond, membru al Comisiei de control SRI, susţine că a văzut un caz de ascultare a telefoanelor a aproape 100 de persoane de către SRI pe un singur mandat, ceea ce transformă România într-o „societate Big Brother”, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Iohannis cere reexaminarea modificărilor aduse Legii 304/2004 privind organizarea judiciară

Preşedintele Klaus Iohannis a retrimis Parlamentului, spre reexaminare, proiectul de modificare a Legii 304/2004 privind organizarea judiciară.

Adrian Dobre, PSD: Noi n-am discutat în partid despre un timing privind suspendarea preşedintelui

PSD nu a discutat despre un plan al unei eventuale suspendări a preşedintelui Klaus Iohannis, a declarat, la RFI, social democratul Adrian Dobre, care a catalogat declaraţia liderului PNL Ludovic Orban, un pamflet.

PNL a sesizat CCR în legătură cu Fondul Suveran de Investiţii

Grupul Partidului Naţional Liberal a despus vineri o sesizare de neconstituţionalitate la CCR, privind proiectul de lege al înfiinţării Fondului Suveran de Investiţii.

Cîţu: Comisia Europeană arată că deficitul structural pe 2017 e 3.3%, MFP spune că e în ţinta de 2.9%. Cine minte?

Senatorul PNL Florin Cîţu susţine că datele Comisiei Europene (CE) arată că România s-a angajat să păstreze deficitul structural la 2.9 din PIB, însă acesta a crescut în 2017 la 3.3%, însă, raportul MFP despre execuţia bugetară din 2017, arată respectarea ţintei. Cine minte, se întreabă liberalul?

Tudorel Toader: Când Sebastian Ghiţă va scăpa şi de acel mandat, vom discuta. În momentul acesta, nu avem niciun temei juridic să anulăm solicitarea de extrădere

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a declarat, vineri, că ministerul va lua măsurile legale ce se impun în cazul extrădării lui Sebastian Ghiţă atunci când o decizie va fi luată de judecători şi în ultimul dosar în care fostul deputat mai are emis mandat de arestare.

Primarii din două comune din Olt, excluşi din PNL după ce au participat la mitingul PSD

Primarii PNL din comunele Slătioara şi Voineasa, judeţul Olt, au fost excluşi din partid joi seara, acuzaţi că au trecut ”cu sufletul” la PSD, după ce au participat la mitingul de sâmbătă din Bucureşti, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Ludovic Orban, după nominalizarea preşedintelui pentru conducerea SIE: Gabriel Vlase nu e cel mai mare rău posibil

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat joi, după ce preşedintele României l-a nominalizat pe Gabriel Vlase în funcţia de director al SIE, că Gabriel Vlase ”nu e cel mai mare rău din PSD” şi că este absolut convins că şeful statului nu s-a consultat cu liderii PSD înainte de nominalizare.

Premierul Viorica Dăncilă s-a întâlnit cu omologul lituanian, Saulius Skvernelis

Premierul Viorica Dăncilă, aflată într-o vizită de lucru în Republica Lituania, a avut o întrevedere, joi, cu omologul lituanian Saulius Skvernelis, cei doi discutând despre posibilităţile de creştere a schimburilor comerciale şi identificarea de noi paliere de cooperare sectorială.

Iohannis atacă la CCR legea privind conflictul de interese şi incompatibilitatea aleşilor locali

Preşedintele României, Klaus Iohannis, a trimis Curţii Constituţionale, joi, o sesizare de neconstituţionalitate a modificărilor legii privind conflictul de interese şi incompatibilitatea aleşilor locali.

Deputat PNL, după ce preşedintele l-a propus pe Vlase la conducerea SIE: Numirea lui era previzibilă

Deputatul PNL Ovidiu Raeţchi, membru în Comisia pentru apărare, a declarat joi, după ce preşedintele României l-a nominalizat pe Gabriel Vlase pentru funcţia de director SIE, că această propunere era previzibilă, atât timp cât coaliţia PSD-ALDE au majoritatea pentru a valida nominalizarea.

Senator PSD, despre decizia preşedintelui de a propune un coleg de la PSD la conducerea SIE: Decizia este luată târziu

Senatorul PSD, Viorel Salan, a susţinut joi, după ce preşedintele României l-a nominalizat pe Gabriel Vlase pentru funcţia de director al Serviciului Informaţiilor Externe, că această decizie a venit târziu, însă va susţine propunerea făcută de Iohannis.

Magda Bistriceanu demisionează din funcţia de purtător de cuvânt al PMP

Magda Bistriceanu a anunţat, joi, pe Facebook, că demisionează din funcţiile de purtător de cuvânt al Partidului Mişcarea Populară şi din cea de vicepreşedinte al organizaţiei PMP Bucureşti, fără a spune dacă se va înscrie în altă formaţiune.

România va avea un mandat în plus în Parlamentul European după Brexit

Începând din 2019, România va avea 33 de mandate în Parlamentul European, faţă de 32 câte are în prezent, după ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană, anunţă Ministerul Afacerilor Externe (MAE).

Băsescu face comparaţie între Boc şi Firea: Unul spune ce a făcut, altul ce o să facă

Fostul preşedinte Traian Băsescu, lider al PMP, a făcut, miercuri seara, pe Facebook, o comparaţie între primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, şi edilul Capitalei, Gabriela Firea, afirmând că, în timp ce primul spune ce a făcut, altul spune zilnic pe toate televiziunile ce o să facă.

Omul concediat de Dragnea, după colajul cu Simona Halep: Voi rămâne loial lui Liviu Dragnea

George Harabagiu, concediat de Liviu Dragnea, după apariţia colajului cu Simona Halep pe paginile mai multor organizaţii PSD, spune că va respecta decizia lui Liviu Dragnea şi îi va rămâne loial, potrivit capturilor prezentate de Victor Ponta.

Preşedinţii CCR, ÎCCJ, CSM şi Academiei Române vor primi gratuit reşedinţe oficiale de la RA-APPS

Guvernul a aprobat, miercuri, o ordonanţă de urgenţă care prevede că preşedinţii Curţii Constituţionale, Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Curţii de Conturi, CSM şi Academiei Române vor primi reşedinţe oficiale, care vor fi puse la dispoziţie gratuit de RAPPS.

Primarul Constanţei spune că i-a prezentat SCUZE Simonei Halep pentru campania PSD de pe Facebook

Primarul municipiului Constanţa, Decebal Făgădău, a declarat, miercuri, că „dezaprobă total” postarea distribuită de mai multe organizaţii PSD din ţară, potrivit cărora Simona Halep ar fi fost huiduită pe stadionul Arena Naţională. Acesta i-a cerut scuze sportivei, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Dragnea l-a concediat pe George Harabagiu, coordonatorul campaniei de pe Facebook cu Simona Halep

Liderul PSD Liviu Dragnea a anunţat, miercuri, că l-a concediat pe coordonatorul online al partidului, George Harabagiu, care ar fi fost responsabil pentru postările de pe conturile de Facebook ale organizaţiilor PSD potrivit cărora Simona Halep ar fi fost huiduită pe stadionul Arena Naţională.

Dăncilă, în şedinţa de Guvern: Măsurile economice pe care le-am luat şi-au atins scopul – mai mulţi bani în buzunarele cetăţenilor/ Programul ”Investeşte în tine”, pe ordinea de zi

Premierul Viorica Dăncilă a declarat, miercuri, la începutul şedinţei de Guvern, că măsurile luate de Executiv şi-au atins scopul - mai mulţi bani în buzunarele cetăţenilor, iar ”mesajele alarmiste transmise de diverşi critici nu au niciun fundament, nicio bază”.

Deputaţii au votat pensii speciale pentru Avocatul Poporului şi adjuncţii săi

Camera Deputaţilor a votat, miercuri, în calitate de primă cameră sesizată, propunerea de modificare a Legii Avocatului Poporului, care prevede cumularea pensiei de serviciu cu indemnizaţia primită pentru mandatul în curs de exercitare.

Scandal „sexist” între Claudiu Manda şi Alina Gorghiu în Senat: Vă dau în judecată pentru minciună ordinară

Senatoarea PNL Alina Gorghiu a avut un schimb de replică cu social-democratul Claudiu Manda, care a prezidat şedinţa de miercuri a Senatului, ulterior aceasta precizând că, în cazul în care senatorul PSD nu-şi cere scuze, îşi rezervă dreptul să îl dea în judecată.

Klaus Iohannis a convocat CSAT pentru data de 27 iunie/ Subiectul Roşia Montană, introdus pe ordinea de zi

Preşedintele Klaus Iohannis a convocat şedinţa Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) pentru miercuri, 27 iunie, ora 12.00, în vederea pregătirii obiectivelor României pentru Summitul NATO de la Bruxelles, informează Administraţia Prezidenţială.

Ponta: Am fost sancţionat de Dragnea, fiind mutat la Comisia pentru abuzuri

Fostul premier Victor Ponta a anunţat miercuri că a fost "sancţionat" de preşedintele Camerei Deputaţilor Liviu Dragnea, fiind mutat de la Comisia pentru afaceri europene şi cea pentru politică externă, la Comisia pentru abuzuri.

Bădălău anunţă că este posibilă o PLÂNGERE PENALĂ pe numele lui Iohannis: „Domnul preşedinte nu este regele Carol”/ Stănescu. Trebuie suspendat, dacă nu semnează. Va fi o decizie a PSD

Senatorul PSD Niculae Bădălău a declarat miercuri că nu este exclusă o plângere penală pe numele preşedintelui Klaus Iohannis, dacă acesta nu respectă decizia CCR de revocare a Laurei Codruţa Kovesi.

Nicolicea, întrebat dacă Iohannis poate fi acuzat de înaltă trădare: Prostii ca astea spune doar Orban

Deputatul PSD Eugen Nicolicea a declarat miercuri, întrebat de posibila suspendare a preşedintelui dacă nu pune în aplicare decizia CCR, că aceasta este doar un pas în demitere şi poporul decide, dar a exclus că Iohannis poate fi acuzat de înaltă trădare.

Modificările la Codul de procedură penală, votate de Senat

Proiectul de lege care aduce modificări la Codul de procedură penală a fost votat în plenul de miercuri al Senatului, Camera Deputaţilor urmând să dea votul în calitate de for decizional.

Un senator trece de la PNL la ALDE şi scrie pe Facebook motivele

Senatorul PNL Ioan Popa a anunţat că va trece la ALDE, acuzând că între liberali cei care trebuie să fie exemple sunt "munţi de frustrări", iar trădătorii sunt promovaţi în partid.

Iohannis vorbeşte despre analfabetismul funcţional şi o ironează pe Dăncilă cu 20-20

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat miercuri că România se confruntă cu o rată mare de analfabetism funcţional, atrăgând atenţia că trebuie susţinute programele deja funcţionale privind abandonul şcolar.