Politic

Nicuşor Dan: 53 de cabinete medicale din creşe şi şcoli, preluate de ASSMB

53 de cabinete de medicină generală şi de stomatologie din creşele şi şcolile speciale au fost preluate în reţeaua de medicină şcolară a Administraţiei Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti, a anunţat sâmbătă primarul general al Capitalei Nicuşor Dan.

Discursul lui Orban la Băile Tuşnad: Aderarea la Schengen, critici la adresa UE şi strategii viitoare

Premierul Ungariei, Viktor Orban, a declarat, sâmbătă, în deschiderea discursului susţinut la Universitatea de Vară de la Băile Tuşnad, că anul acesta nu a primit îndrumare diplomatică din Bucureşti. S-a întâlnit din nou cu premierul român, iar dacă anul trecut a fost „the beginning of a beautiful friendship”, anul acesta poate fi caracterizat prin „avansăm”. […]

Ministerul Culturii vrea să cumpere Palatul Reginei Maria din Mamaia

Ministerul Culturii vrea să cumpere Palatul Reginei Maria din Mamaia şi anunţă că are deja finanţarea pentru restaurarea acestuia. Raluca Turcan a făcut apel la Ministerul Economiei să fie sprijinită în acest demers. Raluca Turcan susţine, într-o postare făcută sâmbătă pe Facebook, că, în luna martie a acestui an, la iniţiativa Ministerului Culturii, a fost […]

Adrian Sârbu: Problema lui Trump este zâmbetul Kamalei Harris. Ce e mai frumos decât un zâmbet de femeie?

Bătălia electorală din America a ajuns la faza pe conturi. Echipa lui Trump contestă la Comisia Electorală Federală preluarea de către Kamala Harris a fondurilor strânse de Biden. În conturile lui Biden se aflau 95 de milioane de dolari la sfârşitul lunii iunie, iar Harris susţine că a strâns deja 100 de milioane pe numele […]

Kamala Harris câştigă teren în sondaje, în timp ce Trump încearcă să o eticheteze drept marxistă

Vicepreşedintele Kamala Harris şi-a dus joi campania prezidenţială în faţa celui mai mare sindicat al profesorilor din SUA, promiţând o „luptă pentru viitor”, în timp ce noi sondaje de opinie au arătat că ea a redus diferenţa faţă de rivalul republican Donald Trump, scrie Reuters.

Medicul lui Trump contestă sugestia că urechea i-a fost lovită de şrapnel, nu de glonţ

Fostul medic al lui Donald Trump de la Casa Albă a contestat vineri sugestia directorului FBI conform căreia şrapnelul, şi nu un glonţ, ar fi putut cauza rănirea urechii drepte a candidatului republican în timpul tentativei de asasinat în Pennsylvania la 13 iulie, conform Reuters.

Mai mult de 160.000 de persoane se alătură femeilor albe pentru apelul Zoom al Kamalei Harris

Peste 160 000 de persoane s-au alăturat unui apel Zoom joi seară pentru a obţine sprijin pentru candidata democrată la preşedinţie Kamala Harris în rândul femeilor albe, un grup de alegători care l-a susţinut pe candidatul republican Donald Trump în ultimele două alegeri, conform Reuters.

FBI doreşte să îl intervieveze pe Donald Trump în cadrul anchetei privind tentativa de asasinat

FBI încearcă să îl intervieveze pe fostul preşedinte Donald Trump în cadrul investigaţiei sale privind tentativa de asasinat pentru a obţine o declaraţie a victimei - o parte standard a investigaţiei, potrivit unui oficial american.

Pe cine ar putea alege Kamala Harris drept vicepreşedinte în cursa pentru alegerile din SUA

Nimeni nu cunoaşte mai bine decât vicepreşedintele Kamala Harris importanţa alegerii partenerului de cursă potrivit. Harris este acum principalul candidat la succesiunea preşedintelui Joe Biden în calitate de prezumtiv candidat democrat la preşedinţie, o privire asupra principalilor pretendenţi la această funcţie, scrie Associated Press. Andy Beshear Guvernatorul statului Kentucky şi-a consolidat reputaţia de vedetă în […]

Marea Britanie nu se mai opune mandatelor de arestare emise de CPI împotriva liderilor israelieni

Downing Street a confirmat vineri că guvernul nu va contesta jurisdicţia Curţii Penale Internaţionale, al cărei procuror-şef, Karim Khan, solicită un mandat de arestare împotriva premierului israelian, scrie The Guardian. În aceste condiţii, dacă premierul Benjamin Netanyahu va călători în străinătate, ar fi expus riscului de a fi arestat. În luna mai, Curtea Penală Internaţională […]

Ciolacu, despre Schengen: Orban a spus foarte clar că ne va susţine fără niciun fel de condiţionare

Viktor Orban a spus foarte clar că ne va susţine fără niciun fel de condiţionare şi că va trece pe ordinea de zi, a spus vineri premierul Marcel Ciolacu referitor la discuţiile avute pe tema aderării la Schengen cu şeful Guvernului de la Budapesta.

Ungaria va include în toamnă pe agendă aderarea deplină a României la Spaţiul Schengen

În calitate de preşedinte al Consiliului UE, Ungaria va include în toamnă pe agenda sa aderarea deplină a României la Spaţiul Schengen, a declarat vineri Bertalan Havasi, şeful biroului de presă al prim-ministrului maghiar pentru agenţia ungară de presă MTI.

Kamala Harris are şi susţinerea lui Barack Obama în cursa pentru Casa Albă împotriva lui Donald Trump

Barack şi Michelle Obama o susţin pe Kamala Harris pentru nominalizarea democrată la alegerile prezidenţiale, finalizând eforturile vicepreşedintelui de a uni partidul în campania sa pentru Casa Albă împotriva lui Donald Trump.

Ciolacu şi Orban au pus la cale un tren de mare viteză care să lege capitalele României şi Ungariei

Premierul Marcel Ciolacu a vorbit vineri cu prim-ministrul Ungariei, Viktor Orban, despre relaţiile bilaterale şi au convenit începerea studiului de fezabilitate pentru realizarea unei legături feroviare de mare viteză Bucureşti-Budapesta.

Un plan de pace al lui Trump pentru Ucraina: program de împrumut-închiriere a tehnicii pentru Kiev, sancţiuni reale împotriva Rusiei şi un NATO revitalizat

Unii analişti susţin că, dacă Donald Trump va fi reales, el va întrerupe ajutorul pentru Ucraina, îi va ceda teritoriul şi va trata direct cu Vladimir Putin pentru a impune o „pace" ruşinoasă asupra ţării, dar nu există nicio dovadă că o astfel de capitulare va face parte din politica preşedintelui Trump şi sunt chiar multe dovezi contrare, se arată într-un articol publicat în The Wall Street Journal de către Mike Pompeo şi David J. Urban.

Trump cere ştergerea Iranului de pe faţa Pământului. Ce a declanşat reacţia fostului preşedinte

Candidatul republican la alegerile prezidenţiale din SUA, Donald Trump, şi-a exprimat speranţa că America va şterge Iranul de pe faţa Pământului, dacă oficialii iranieni îl vor asasina.

Ion Cristoiu: 26 iulie 2014: Gînduri de la Congresul Înmormîntării a două partide: PDL şi PNL

Sîmbătă, 26 iulie 2014, a avut loc la Bucureşti ceea ce s-a numit Congresul Fuziunii. Două partide tari, amîndouă foste la Guvernare , PDL şi PNL, fuzionau pentru a forma PNL. La vremea respectivă această absurditate a fost motivată de regizorii Fuziunii ca dînd curs necesităţii istorice de a avea şi pe partea Dreaptă, un […]

Netanyahu salută cei 50 de ani de sprijin din partea lui Biden în cadrul vizitei la Casa Albă

Benjamin Netanyahu a adus un omagiu „celor 50 de ani de sprijin pentru statul Israel” din partea lui Joe Biden, în timpul întâlnirii celor doi la Casa Albă.

Ungaria a luat, în tăcere, un miliard de euro de la băncile chinezeşti. Este cel mai mare împrumut din istoria ţării

Împrumutul este acordat de Banca pentru Dezvoltarea Chinei, Banca de Export-Import a Chinei şi sucursala maghiară a Băncii Chinei, a fost primit integral în luna aprilie şi trebuie rambursat în următorii trei ani, scrie publicaţia POLITICO. Guvernul de la Budapesta nu a anunţat acordul şi a fost raportat pentru prima dată joi de publicaţia de […]

Surse CNN: Barack Obama intenţionează să o susţină pe Kamala Harris pentru alegerile prezidenţiale din SUA

Fostul preşedinte american, Barack Obama, este de aşteptat să o sprijine pe vicepreşedinta Kamala Harris pentru alegerile prezidenţiale în curând, a declarat o sursă pentru CNN.

Ciucă: Nu ne bombardează nimeni

„Nu ne bombardează nimeni. Singurele obiecte care pot ajunge pe pământul nostru sunt doar resturi de echipamente, care au fost deja distruse”, spune Nicolae Ciucă.

Ucraina spune Chinei că este deschisă la discuţii dacă Moscova acţionează cu bună credinţă. Care este reacţia Moscovei

Ministrul ucrainean de Externe, Dmitro Kuleba, a afirmat, după o zi de discuţii „foarte profunde şi concentrate” în China, că Ucraina este pregătită pentru discuţii privind conflictul cu Rusia cu condiţia ca suveranitatea şi integritatea sa teritorială să fie pe deplin respectate.

Iohannis: Brâncuşi, Enescu, Nadia, Hagi, patru nume de români care au intrat în imaginarul global

Preşedintele României Klaus Iohannis susţine că patru nume de români au intrat în imaginarul global: Brâncuşi, Enescu, Nadia, Hagi.

România, pregătită să primescă diverse mici „atenţii” din partea Rusiei

Suntem cu un război la graniţă de peste doi ani şi nu putem spune că suntem luaţi prin surprindere, criteriile de vigilenţă în zonele apropiate conflictului sunt foarte ridicate, monitorizarea este permanentă, spune purtătorul de cuvânt al Guvernului, Mihai Constantin, despre atacul cu drone ruseşti

Mai puţin de 2.000 de români şi-au manifestat intenţia de a vota prin corespondenţă

Până în prezent, şi-au manifestat intenţia de a vota prin corespondenţă peste 1.800 de alegături pentru parlamentare şi peste 1.900 pentru preşedintele României.

Sesizată în legătură cu promisiunile făcute de George Simion, AEP îşi declină competenţa

Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a primit sesizări despre contractele încheiate de liderul AUR, George Simion, care promite că le va da românilor locuinţe la preţuri de producător şi le va reduce dobânzile la credite.

Ce spune Sebastian Burduja despre fuziunea ELCEN-Termoenergetica

„Fuziunea ELCEN-Termoenergetica merge înainte! Astăzi (joi – n.r.), Guvernul României a adoptat un proiect de lege important, care va fi înaintat Parlamentului României, prin care se crează cadrul legal pentru fuziunea ELCEN-Termoenergetica. Proiectul este realizat de Ministerul Dezvoltării în baza unei analize proprii şi co-iniţiat de Ministerul Energiei, având la bază memorandumul de guvern pe […]

Se pregătesc alegerile de final de an. Autorităţile implementează idei de la ONG-uri

Guvernul aprobă, joi, un set de măsuri pentru organizarea şi desfăşurarea în bune condiţii a alegerilor prezidenţiale şi parlamentare.

Guvernul promite bani pentru agricultorii afectaţi de secetă

Marcel Ciolacu declară că în Guvern nu mai poate intra vreo modificare de natură fiscală fără să existe un acord cu mediul privat şi societatea civilă.

Trump iese la atac: L-am învins pe Biden. Harris este incompetentă / Şi cere demisia directorului FBI: A minţit Congresul

În primul său miting de după retragerea lui Joe Biden din cursa pentru Casa Albă, în Carolina de Nord, Donald Trump continuă ofensiva: „Acum trei zile l-am învins pe cel mai rău preşedinte din istorie: a plecat pentru că pierdea. Acum, avem o nouă victimă de învins, cel mai incompetent vicepreşedinte din istorie”.

Benjamin Netanyahu s-a adresat Congresului SUA. Apel pentru o alianţă împotriva Iranului

Yair Lapid numeşte discursul lui Netanyahu o „ruşine” Liderul opoziţiei israeliene, Yair Lapid, a criticat discursul prim-ministrului Benjamin Netanyahu, exprimându-şi indignarea faţă de eşecul lui Netanyahu de a susţine un acord pentru eliberarea captivilor rămaşi. Lapid a numit discursul o „ruşine” într-o postare pe reţelele sociale, subliniind tensiunile şi dezacordurile politice în curs din Israel. […]

Ciolacu, întrebat dacă va fi mărit TVA-ul: Doamne fereşte, nu e măsură social-democrată

„Doamne fereşte, nu e măsură social-democrată”, spune premierul Marcel Ciolacu, întrebat dacă taxa pe valoarea adăugată va fi majorată.

Ciolacu: Dacă voi decide şi voi primi votul colegilor, o să-mi asum şi candidatura la prezidenţiale

Dacă voi decide să candidez şi dacă voi primi votul colegilor, prietenilor mei şi camarazilor mei, atunci o să-mi asum şi acest lucru, spune liderul PSD, Marcel Ciolacu, despre alegerile prezidenţiale.

Ministerul Mediului finanţează cu două milioane de lei planul de management al Parcului Văcăreşti

Ministrul Mircea Fechet şi preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Arii Naturale Protejate, Vasile Carnariu, au vizitat miercuri Parcul Natural Văcăreşti şi au avut o întâlnire cu reprezentanţii administraţiei parcului, în cadrul căreia au fost abordate subiecte precum procedura de avizare a planului de management al Parcului Natural Văcăreşti şi măsuri de prevenţie şi combatere a incendiilor […]

Scholz: Este foarte posibil ca Kamala Harris să câştige alegerile

Cancelarul german Olaf Scholz a lăudat-o pe Kamala Harris ca fiind un politician „competent şi experimentat” care ar putea câştiga alegerile din SUA, scrie Reuters.

USR: „Marea restructurare” a aparatului bugetar înseamnă peste 35.000 de salariaţi în plus la stat

La aproape 10 luni de la angajamentul premierului Ciolacu de a realiza „cea mai ambiţioasă reformă a aparatului bugetar de după Revoluţie”, care să includă comasări şi desfiinţarea unor instituţii publice, România are cu 35.173 de salariaţi la stat, arată USR.

Începe procedura de licitaţie pentru construcţia unui nou lot al autostrăzii Craiova – Filiaşi

Începe procedura de licitaţie pentru construcţia unui nou lot al autostrăzii Craiova - Filiaşi, anunţă ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, după ce CNAIR a transmis, miercuri, la ANAP pentru validare documentaţia pentru atribuirea contractului necesar construcţiei Lotului 2.

Ciucă vrea modificarea legilor Apărării înainte de alegeri

„Ca să putem să facem faţă tuturor acestor provocări şi vedem că ceea ce se întâmplă în Ucraina reprezintă un risc şi pt ţara noastră, nu întâmplător azi-noapte au fost ridicate două avioane F16, pentru a putea să monitorizeze şi să intervină în caz de nevoie. Ca atare, este nevoie de anumite modificări la legislaţia […]

Ciucă exclude majorarea cotei TVA şi reafimă că PNL susţine cota unică, „o linie roşie”

„S-a discutat în coaliţie şi nu se ia în calcul majorarea cotei TVA (…). În acest moment sunt cele două abordări în care se discută despre impozitul progresiv, ca măsură fiscală pentru planul fiscal bugetar viitor, şi susţinerea cotei unice, pe care PNL o consideră o linie roşie. Pentru că s-a demonstrat foarte clar în […]

PNL: ANAF a reuşit să depăşească planul de colectare

În primul semestru al anului, ANAF a reuşit să depăşească planul de colectare, înregistrând un grad de realizare de 100,6%, demonstrând eficienţa măsurilor adoptate de ministerul Finanţelor, transmit liberalii.