România invitată de Donald Trump să facă parte din „Consiliul de Pace”
UPDATE
Prin intermediul unei informări de presă care a fost oferită duminică, Administrația Prezidențială a confirmat invitația.
„Administrația Prezidențială confirmă primirea scrisorii transmise de președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, președintelui României, Nicușor Dan, prin care este adresată oficial invitația ca România să devină membru al Consiliului pentru Pace”, au scris reprezentanții Palatului Cotroceni.
Știrea inițială:
România a fost invitată în mod oficial de Donald Trump ca să fie membră în „Consiliul de Pace”, potrivit surselor.
În document scrie că acest Consiliul este „unic” și că România este invitată să se alăture în calitate de stat membru fondator la carta Consiliului Păcii.
Consiliul pentru Pace este un organism format pentru a rezolva criza din Gaza. Însă oficialii americani au lansat ideea extinderii „Consiliului de pace” din Gaza, condus de Donald Trump, pentru a include și alte zone de conflict, precum Ucraina și Venezuela, potrivit unor persoane familiarizate cu discuțiile, transmite Financial Times.
Scrisoarea Administrației Trump a fost însoțită de alte două documente: planul cuprinzător și carta Consiliului, mai transmite Antena 3.
Președintele american Donald Trump i-a invitat sâmbătă pe omologii săi din Turcia, Argentina și Egipt să se alăture Consiliului pentru Pace din Gaza.
Organismul a fost înființat de americani. Recep Tayyip Erdogan, Javier Milei și Abdel Fattah el-Sisi au confirmat primirea invitației.