VIDEO. Ninsoarea și viscolul au închis circulația pe cel mai mare pod suspendat din România

Publicat: 18 02. 2026, 12:19

Ninsoarea și viscolul au determinat autoritățile să închidă circulația pe podul suspendat peste Dunăre de la Brăila. De asemenea, nu se poate circulația pe drumurile care duc spre pod.

„Circulație închisă pe DN 2S și DN 22J – acces restricționat și pe podul peste Dunăre. Circulația rutieră pe DN 2S, pe sectorul cuprins între km 5+790 și km 18+760, precum și pe DN 22J, între km 0+000 și km 4+100, se închide începând cu ora 11:00 din cauza condițiilor meteo severe. Ca urmare a acestor restricții, accesul autoturismelor pe podul peste Dunăre de la Brăila este, de asemenea, închis”, a transmis CNAIR pe Facebook.

Mai multe echipaje se află în zonă pentru a deszăpezi șoseaua și a-i opri pe șoferi să intre în zonele interzise circulației.