Astăzi a început vaccinarea împotriva COVID-19 cu serul celor de la AstraZeneca

  • Astăzi a început vaccinarea cu AstraZeneca a celor cu vârsta între 18 şi 55 de ani
  • Cei care s-au vaccinat deja spun că au încredere în acest ser şi că nu ar fi optat pentru un alt vaccin
  • Bogdan, unul dintre cei vaccinaţi azi, crede că reacţiile adverse care ar putea să apară sunt unele normale
  • La cele 7 puncte de vaccinare de la Circul Metropolitan se vor vaccina 420 de persoane pe zi
1172 afișări
Imaginea articolului Astăzi a început vaccinarea împotriva COVID-19 cu serul celor de la AstraZeneca

Vaccinarea cu Astrazeneca a început astăzi, fiind şi prima zi în care serul se administrează în România la persoanele între 18 şi 55 de ani. Persoanele programate au venit la centru şi cu aproape 2 ore înainte. De această dată, oamenii spun că centrele de vaccinare au fost mult mai bine organizate.

„A fost bine, nedureros, oamenii amabili, destul de bine organizat, fără probleme, fără aglomeraţie”, spune Irina, una dintre persoane care s-au vaccinat astăzi.

Bogdan a ajuns la centru încă de dimineaţă şi spune că are încredere în vaccin şi nu se teme de posibilele reacţii adverse. „Nu mă tem de niciun fel de reacţie adversă. Pot fi cele normale, pe care le-am făcut la orice vaccin pe care l-am mai făcut. Chiar şi copilul meu când făcea un vaccin la o anumită vârstă, poate avea puţină febră... Sunt reacţii normale”, este de părere Bogdan.

În Capitală au rămas cele mai puţine doze de AstraZeneca. La cele 7 puncte de vaccinare de la Circul Metropolitan, în această săptămână se va vaccina doar cu AstraZeneca.

Nedelea Adriana, medic şcolar coordonator la centrul de vaccinare: Astăzi avem o listă de 416 programaţi, avem 7 puncte, deci ar trebui să vaccinăm cam 60 de persoane pe punct până la ora 8 când se închide centrul.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici