- Home
- Coronavirus
- (18.03.2022, 15:41)
Avertisment al OMS: "Pandemia este departe de a se fi încheiat. Ne aflăm cu siguranţă în mijlocul ei"
Un purtător de cuvânt al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii a declarat vineri că sfârşitul pandemiei COVID-19 este departe, punctând o creştere a numărului de cazuri.
Urmărește
4849 afișări
Avertisment al OMS: "Pandemia este departe de a se fi încheiat. Ne aflăm cu siguranţă în mijlocul ei"
Agenţia de sănătate a ONU a declarat anterior că faza acută a pandemiei s-ar putea încheia în acest an, însă acest lucru ar depinde, printre alţi factori, de rapiditatea cu care se va atinge obiectivul de a vaccina 70% din populaţie în fiecare ţară.
Întrebată de un jurnalist la un briefing de presă la Geneva despre momentul în care se va încheia pandemia, Margaret Harris a declarat că aceasta este "departe de a se fi încheiat". "Ne aflăm cu siguranţă în mijlocul pandemiei", a adăugat ea potrivit Reuters.
După mai mult de o lună de declin, cazurile de COVID au început să crească în întreaga lume săptămâna trecută, a declarat OMS, cu măsuri de carantină în Asia şi în provincia chineză Jilin, care se luptă pentru a limita un focar.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: Democrativa PSD-PNL s-a degradat în ultimul hal! Deciziile importante ale României vor fi votate de UDMR
-
Coreea de Sud va discuta cu Kievul despre transferul soldaţilor nord-coreeni capturaţi
-
Liderul Transnistriei vizitează Moscova în contextul crizei energetice
-
Premierul Franţei: Trebuie să rămânem fermi în faţa „noii dezordini mondiale” întruchipate de Musk
O combinaţie de factori a cauzat aceste creşteri, inclusiv varianta Omicron, foarte transmisibilă, şi subvarianta sa BA.2, precum şi ridicarea restricţiilor, a precizat OMS.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Citește pe alephnews.ro: Trăim mai mult, dar mai prost. Speranța de viață în România a ajuns la 75,1 ani. Vârsta medie până la care trăim sănătos este de 59 de ani
Citește pe www.zf.ro: În timp ce gazul din Marea Neagră deja a început să se vândă, România are o listă de 22 de centrale de energie care vor avea nevoie de peste 8 mld. metri cubi pe an, cam cât se va scoate anual din Neptun Deep. Care este stadiul pe fiecare proiect?
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Cum ar arăta viaţa fără asigurări: câţi bani ar trebui să scoată din buzunar un român fără asigurare de călătorie şi sănătate
Ţara care nu mai vrea să le cumpere străinii casele. Guvernul a impus taxe uriaşe pentru persoanele din afara UE care vin să cumpere proprietăţi
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Cu cât se vinde o monedă de 5 lei pe OLX, în 2025. Poate fi o „comoară” pentru colecționari!
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
ieri, 22:46
LIVE TEXT Războiul din Ucraina, ziua 1056. Coreea de Sud va discuta cu Kievul despre transferul soldaţilor nord-coreeni capturaţi / NATO lansează o operaţiune navală pentru protejarea infrastructurii din Marea Baltică / Un nou atac cu dronă a avariat o instalaţie industrială din regiunea Saratov din Rusia
-
ieri, 22:42
Tudorel Toader: Eu cred că ar trebui să poată candida Călin Georgescu