Ce au în comun primele ţări care au ieşit din carantină. Milioane de europeni umblă liberi din nou

  • Cehia, Austria, Danemarca şi Norvegia sunt primele ţări care ies din carantină.
  • Marile magazine sunt redeschise, iar copiii se întorc la şcoală.
  • Toate aceste ţări au un lucru în comun.
44150 afișări
Imaginea articolului Ce au în comun primele ţări care au ieşit din carantină. Milioane de europeni umblă liberi din nou

Ce au în comun primele ţări care au ieşit din carantină.

Cehii se bucură din nu la mersul în marile centre comerciale, pot să facă sport în aer liber şi să-şi ducă copiii la şcoală Austriecii vor să-şi redeschidă magazinele de cartier după Paşte. În Danemara se redeschid grădiniţele şi şcolile, dacă infecţiile cu COVID-19 vor rămâne stabile, în timp ce norvegienii îşi vor duce şi ei copiii la grădiniţe de săptămâna viitoare.

Aceste naţiuni sunt primele din Europa care ridică gradual măsurile de carantină. Alte ţări caută şi ele soluţii pentru a putea relansa economia, grav afectată în această perioadă.

Există şi un motiv pentru care aceste ţări au făcut primele paşii necesari pentru a putea relaxa starea de urgenţă. "Sunt exemple importante şi pline de speranţă. Încă mai avem multe de învăţat despre cum să ieşim din carantină în siguranţă şi eficient", spune medicul Peter Drobac, expert în sănătate la Oxford Saïd Business School, potrivit CNN.

Potrivit lui Drobac, toate ţările care relaxează condiţiile de izolare au ceva în comun: au fost între primele care au impus carantina şi distanţarea socială severă, dar şi au testat la scară mare populaţia.

"Au pus rapid lucrurile la punct, iar apogeul a trecut deja la ei în ţară. Se află într-un loc mult mai bun datoriţă acţiunii proactive", mai spune el.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici