Iaşi intră în scenariul verde. Restricţiile vor fi reduse

Oraşul Iaşi intră joi în scenariul verde privitor la rata de infectare cu virusul SARS-CoV-2 ceea ce înseamnă că urmează să fie reduse restricţiile aplicate în urmă cu două săptămâni.

5139 afișări
Imaginea articolului Iaşi intră în scenariul verde. Restricţiile vor fi reduse

La miezul nopţii expiră decizia Comitetului pentru Situaţii de Urgenţă prin care în oraşul Iaşi au fost instituite restricţiile specifice unei localităţi cu incidenţa mai mare de 1,5 la mia de locuitori, dar mai mică de 3 la mia de locuitori.

În prezent, incidenţa în municipiul Iaşi este de 0,95 persoane infectate la mia de locuitori. Ca urmare, începând de joi, vor fi permise activităţile cu participarea publicului până la 50% din capacitatea maximă a spaţiului în restaurante, cafenele, cinematografe, instituţii de spectacole şi săli pentru jocurile de noroc.

De asemenea, organizarea şi desfăşurarea în aer liber a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice şi private sunt permise numai cu participarea a cel mult 300 de spectatori cu locuri pe scaune, aflate la distanţă de minimum 2 metri unul faţă de celălalt, precum şi cu purtarea măştii de protecţie.

Operatorii economici de tipul restaurantelor şi cafenelelor îşi vor putea desfăşura activitatea în intervalul orar 6.00 – 23.00, iar operatorii economici care desfăşoară activităţi de comerţ şi prestări servicii vor funcţiona în intervalul orar 5.00 – 21.00.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici