Peste 60.000 de persoane au fost vaccinate în centrele drive-through din ţară

Secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii, Andrei Baciu, a anunţat că în cele 13 centre drive-through din ţară au fost vaccinate peste 60.000 de persoane. De asemenea, în weekend peste 200 de persoane au fost imunizate în cabinetele medicilor de familie, iar alte 250 la Castelul Bran.

180 afișări
Imaginea articolului Peste 60.000 de persoane au fost vaccinate în centrele drive-through din ţară

Secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii, Andrei Baciu, a făcut, duminică seara, un bilanţ al weekendului în ceea ce priveşte vaccinarea.

„România, jos pălăria! Cum încheiem acest weekend? Cu rezultate foarte bune”, a scris Andrei Baciu pe Facebbok.

Confrom acestuia, peste 100.000 de persoane au ales să se vaccineze în fiecare zi (sâmbătă - 110.633 şi duminică - 103.937) şi peste 18.000 de persoane au fost vaccinate până duminică, la ora 20.00, la Maratonul vaccinării de la Bucureşti.

„Medicii de familie au fost la datorie şi în weekend! Le mulţumesc pentru eforturile pe care le fac în această perioadă. 3.527 persoane au fost vaccinate în cabinetele lor, din care 202 în ultimele 24 de ore. Prin centrul de vaccinare de la Castelul Bran au trecut 252 de persoane”, a mai anunţat secretarul de stat din MS.

Acesta spune că în cele 13 centre drive-through din ţară au fost vaccinate, până duminică, la ora 13.00, 61.567 de persoane.

Andrei Baciu anunţă că de luni vor fi deschise noi centre de vaccinare, iar „maratonul vaccinării” ajunge în mai multe oraşe ale ţării.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici