Al Jarreau a fost externat duminică şi îşi va relua turneul

Cântăreţul american de jazz Al Jarreau a fost externat, duminică, la Marsilia, unde a fost spitalizat în 24 iulie, din cauza unor tulburări respiratorii şi cardiace, artistul fiind în prezent "uşurat" că îşi va putea relua turneul, pe 3 august urmând să cânte în Germania, potrivit AFP.

36 afișări
Imaginea articolului Al Jarreau a fost externat duminică şi îşi va relua turneul

Al Jarreau a fost externat duminică şi îşi va relua turneul (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Cântăreţul Al Jarreau, în vârstă de 70 de ani, a fost internat în stare critică pe 22 iulie, într-un spital din Gap (sud-estul Franţei), din cauza unor tulburări respiratorii şi cardiace pe care le-a acuzat cu puţin timp înainte de a susţine un concert. Al Jarreau a fost transferat apoi, pe 24 iulie, cu elicopterul la un spital din Marsilia.

La externare, duminică dimineaţă, medicul care l-a tratat, Jean-Louis Bonnet, a declarat că problema a fost un tranzitorie, cauzată în parte de oboseală. "I-am pus la punct tratamentul şi i-am dat sfaturi de adaptare a modului său de viaţă", a spus Bonnet.

Cântăreţul urmează să părăsească Marsilia pe parcursul zilei de duminică pentru a merge în Germania, unde marţi are programat un concert pe care doreşte să îl susţină. "Al Jarreau e uşurat şi plănuieşte să îşi reia turneul începând din 3 august, la Hanau", se arată pe site-ul artistului.

Al Jarreau trebuia să susţină un concert în seara zilei de 22 iulie, în oraşul francez Barcelonette, în cadrul turneului său actual, ce include concerte în Germania, Azerbaidjan, Austria, Slovacia, SUA şi Japonia.

Stilul vocal unic al lui Al Jarreau şi inovaţiile sale din domeniul muzical l-au transformat într-unul dintre cei mai apreciaţi artişti contemporani, el fiind distins cu şapte premii Grammy, la trei categorii diferite, pop, jazz şi R&B. În 2009, el a lansat un "Very best of", o colecţie de hituri ale sale printre care se numără "Boogie Down" şi "Moonlighting", ce figurează pe genericul serialului TV "Maddie şi David", cu Bruce Willis.

Artistul a concertat şi în România, în 2008, în deschiderea Bucharest Masters Of Jazz Festival.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici