"California Dreamin' (nesfârşit)" în competiţia Festivalului Anonimul

"California Dreamin' (nesfârşit)" concurează altături de alte opt lungmetraje pentru Trofeul Festivalului Internaţional de Film Independent Anonimul 2007, juriul competiţiei fiind prezidat de Marina Grasic, producătorul executiv al filmului "Crash", informează organizatorii evenimentului.

1 afișare
Imaginea articolului "California Dreamin' (nesfârşit)" în competiţia Festivalului Anonimul

"California Dreamin' (nesfârşit)" în competiţia Festivalului Anonimul

Festivalul de Film Anonimul, care va avea loc în perioada 13-19 august, la Sfântu Gheorghe, în Delta Dunarii, va prezenta în competiţia pentru marele premiu filmele "Mon frere se marie" (Elveţia), în regia lui Jean-Stephane Bron, "Interview" (SUA), regia Steve Buscemi, "Flanders" (Franţa), regia Bruno Dumont, "Vier Minuten", (Germania), regia Chris Kraus, "Mio fratello e figlio unico", (Italia), regia Daniele Luchetti, "California Dreamin' (nesfârşit)", regia Cristian Nemescu, "Tuya' Marriage", (China), regia Quanan Wang, "London Brighton", (Marea Britanie), regia Paul Andrew Williams, şi "The Banishment", (Rusia), regia Andrei Zviaghintsev. Trofeul Anonimul are o valoare de 10.000 de dolari.

Ediţia de anul acesta a Festivalului Anonimul îi are ca invitaţi speciali pe regizorul britanic Ken Loach şi pe românul Cristian Mungiu, cei mai recenţi laureaţi cu Palme d'Or la Cannes, în 2006, respectiv 2007. Ken Loach vine la Sfântu Gheorghe după ce filmul său "The Wind that Shakes the Barley" (Palme d'Or 2006) a deschis oficial Festivalul Anonimul în 2006.

Anul acesta, toate filmele din competiţa de lungmetraj şi scurtmetraj, precum şi cele din programele paralele din cadrul festivalului vor putea fi urmărite atâtt în cele trei săli ale Complexului Cinema, cât şi în Satul Filmului (camping).

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici