Ce voce are singurătatea / Oana Pellea joacă într-o piesă de teatru radiofonic excepțională, despre eșecul dezumanizării comuniste / Premiera – la o dată-simbol pentru România

„Vreau să vorbesc despre starea de detenție ca atare. Cu perfecta cunoaștere a faptelor. Viața de toate zilele într-o celulă. Cred că am trăit o experiență unică. O femeie singură, de-a lungul multor ani. Ani făcuți din ore, din minute, din secunde. Secundele acestea aș vrea să le povestesc, aceste 3600 de secunde dintr-o oră, aceste 86400 de secunde dintr-o zi, care se târșâie încet, de-a lungul trupului, șerpi băloși urcându-ți-se în spirale de la picioare până la gât…”.

Sunt cuvintele Lenei Constante – artistă plastică, etnografă, scenografă și scriitoare, cunoscută pentru cutremurătoarea sa mărturie despre represiunea comunistă din România, a cărei memorialistică zguduitoare, scrisă după eliberarea sa din detenție, a devenit subiectul unui spectacol-eveniment la Radiodifuziunea Română.

O realizare artistică de excepție

Teatrul Național Radiofonic anunță premiera spectacolului „Evadarea tăcută”, de Lena Constante, cu Oana Pellea în rolul Lenei Constante, în regia artistică a lui Gavriil Pinte.

Spectacolul se va difuza luni, 22 decembrie, de la ora 22.00, la Radio România Cultural.

Este o dată aleasă cu grijă, o dată simbolică pentru istoria recentă a României, o dată semnată cu sângele martirilor comunismului în această țară care, acum 35 de ani, ieșea de sub influența regimului comunist.

Premiera „Evadarea tăcută” este o realizare artistică extraordinară, o producție de top a Radiodifuziunii Române, instituție care are o istorie remarcabilă de teatru radiofonic.

Când specializarea bolșevică eșuează

Producția radiofonică „Evadarea tăcută” este prelungirea firească a piesei cu același nume, care se joacă din 2023 la Teatrul Național București, în dramatizarea, regia și interpretarea Oanei Pellea, și care se bucură de un impact copleșitor la public.

Vorbim, așadar, despre un spectacol copleșitor, alcătuit doar din cuvinte și sunete, care va reconstrui teribila experiență a autoarei, care a făcut parte din Lotul Pătrășcanu (arestat în 1950) și care a făcut 12 ani de închisoare, din care 8 – de izolare totală.

O povestire frustă, tăiată de colțurile ascuțite ale singurătății, într-o celulă în care secundele se duc prea încet, mult prea încet.

În cazul Lenei Constante, specializarea bolșevică în dezindividualizare, în pierderea identității individuale, în amestecarea într-un Tot amorf, nu a funcționat.

Gavriil Pinte – regizorul Abisului Uman

A ieșit din închisoare mai puternică, și, oricât de clișeic ar putea să sune, mai ea însăși.

Regizorul Gavriil Pinte reușește, în această colaborare memorabilă a teatrului românesc, să redea tot acest tablou macabru de stări, senzații, gânduri, emoții, date de bătăi, tortură, rece, izolare.

Gavriil Pinte este, de altfel, recunoscut pentru preocuparea sa pe teme fundamentale ale culturii umane, pentru capacitatea rară de a plonja în cel mai profund abis al ființei umane.

Producția va fi reluată marți, 23 decembrie, la ora 3.00.