Christo merge pe apă: Instalaţie cu alei plutitoare, înfăşurate în material muştar,în zona Lombardia - VIDEO LIVE

În regiunea Lombardia din nordul Italiei, artistul conceptualist american de origine bulgară Christo a dezvelit, pe 18 iunie, cea mai nouă instalaţie a sa: “The Floating Piers/ Aleile plutitoare”, o alee plutitoare de aproape 3 km lungime care uneşte două mici insule de uscat, potrivit BBC.

622 afișări
Imaginea articolului Christo merge pe apă: Instalaţie cu alei plutitoare, înfăşurate în material muştar,în zona Lombardia - VIDEO LIVE

Christo merge pe apă: Instalaţie cu alei plutitoare, înfăşurate în material muştar,în zona Lombardia (Imagine: starhotels.com)

Mii de oameni au păşit pe noua instalaţie a lui Christo, artistul conceptualist în vârstă de 81 de ani, publicul formând cozi uriaşe, atras de noutatea experienţei - „Alei plutitoare” fabricate din peste 200.000 de cuburi îmbinate înfăşurate în nylon galben.

Christo a avertizat că experienţa va fi precum mersul pe apă sau pe spatele unei balene. Artistul de origine bulgară este cunoscut şi pentru faptul că a înfăşurat în trecut Parlamentul German în material argintiu.

Lucrul la instalarea acestui proiect a început încă din noiembre pentru a asambla şi a ancora cuburile cu plăci de beton în jurul Lacului Iseo. Este vorba de cea de-a 23-a instalaţie de anvergură a artistului.

Aleea plutitoare este fabricată dintr-un material încreţit, impermeabil, din nylon de culoarea şofranului, creat de o companie germană, menit să-şi schimbe culoarea în funcţie de momentul zilei şi de vreme. Atunci când plouă, materialul se colorează cu pete portocalii lăsate de paşii trecătorilor.

“De fapt este extrem de pictural, ca o pictură abstractă, dar se va modifica tot timpul”, a declarat cu privire la instalaţia sa, artistul american de origine bulgară, Christo.

VIDEO LIVE

Aleea leagă mica insultă San Paolo înainte de a face conexiunea cu zonele pietonale din oraşele Sulzano, de pe uscat şi Peschiera Maraglio, de pe Monte Isola, o insulă care se iveşte din lac. Proiectul este potrivit artistului “cuprinde toate acestea”: aleile, lacul, munţii, “cu soarele, ploaia, vântul, este parte a unui proiect fizic, trebuie să trăieşti în el”.

Artistul al cărui nume complet este Christo Javacheff şi soţia sa, care a murit în 2009, şi-au imaginat acest dig plutitor în urmă cu 46 de ani când au fost abordaţi de un istoric de artă din Argentina care a sugerat că bazinul râului Rio de la Plata ar putea fi amenajat în acest fel, dar proiectul a fost abandonat.

“Cred că este un record în istoria proiectelor speciale ale lui Christo pentru că el şi echipa sa au realizat-o în 22 de luni; în mod normal ar lua zeci de ani”, a declarat pentru The New York Times curatorul Germano Celant, şeful de proiect. “Aşa că aş spune că este un miracol italian şi american în acelaşi timp”.

Instalaţia “The Floating Piers” va fi deschisă vizitării gratuite a publicului între 18 iunie-3 iulie, după care va fi demontată şi reciclată. “Partea importantă a acestui proiect este menirea sa temporară, calitatea sa nomadă”, a declarat Christo. “Munca trebuie să dispară pentru că eu nu o deţin, nimeni nu o deţine. Din această cauză intrarea este liberă”.

“Fiecare proiect este ca o felie din existenţele noastre şi parte a ceva ce voi păstra mereu în amintire”, a mai spus Christo.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici