CNA a interzis difuzarea la TV a imaginilor de la locul unor tragedii - sinucideri, crime şi mutilări

CNA a decis, marţi, să interzică difuzarea pe posturile de televiziune a imaginilor de la locul tragediilor - sinucideri, crime şi mutilări -, dar şi a imaginilor care arată suferinţa familiilor victimelor.

1519 afișări
Imaginea articolului CNA a interzis difuzarea la TV a imaginilor de la locul unor tragedii - sinucideri, crime şi mutilări

CNA a interzis difuzarea la TV a imaginilor de la locul unor tragedii - sinucideri, crime şi mutilări (Imagine: Shutterstock)

În mod concret, Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a decis, în şedinţa de marţi, să completeze articolul 17 din Codul de reglementare al conţinutului audiovizual, care prevede că "În intervalul orar 6.00 - 22.00 nu pot fi difuzate programe, altele decât producţiile audiovizuale de ficţiune, care conţin descrieri ori reconstituiri ale unor omucideri/sinucideri, mutilări/automutilări sau tehnici criminale ori practici oculte".

În plus, CNA a decis să adauge un alineat nou la acest articol, prin care posturile de televiziune nu mai pot difuza imagini de la locul tragediilor precum sinuciderile, crimele şi mutilările, dar nici imagini prin care este prezentată suferinţa familiilor victimelor.

"CNA a completat Codul audiovizual în sensul interzicerii difuzării de imagini de la locul tragediei, atunci când e vorba de sinucideri, crime şi mutilări. De asemenea, nu se vor difuza imagini care arată suferinţa familiilor victimelor. În acest fel protejăm demnitatea şi imaginea victimei şi a familiei, mai ales atunci când este vorba de un copil sau de un adolescent", a declarat Răsvan Popescu, preşedintele CNA, după votul Consiliului.

Decizia a fost luată cu şapte voturi "pentru" (Attila Szasz, Narcisa Iorga, Dan Grigore, Ioan Onisei, Răsvan Popescu, Cristina Trepcea şi Mihai Mălaimare) şi unul "împotrivă" - Gelu Trandafir. Trandafir a precizat că textul actual din Codul audiovizual este acoperitor în astfel de situaţii (sinucideri, crime, mutilări), însă trebuie aplicat ferm de către CNA atunci când radiodifuzorii încalcă legislaţia audiovizualului.

Decizia luată marţi de CNA vine după ce, pe 16 iunie, CNA a amendat Kanal D, Antena 1 şi Pro TV, cu câte 10.000 de lei, dar şi Prima TV, B1 TV, Antena 3 şi Realitatea TV, cu câte 5.000 de lei şi a somat public TVR 1, pentru difuzarea unor serii de materiale care se refereau la sinuciderile în rândul minorilor.

"CNA a stabilit o serie de sancţiuni în cazul difuzării unei serii de materiale pe aproape toate posturile, care se referă la sinuciderile în rândul minorilor înregistrate în ultima perioadă. Diferenţierea care s-a făcut pleacă de la sancţiunile precedente în cazul Mădălina Manole, în care tot aşa s-au difuzat detalii legate de tehnica de sinucidere. Important pentru Consiliu a fost să dea un semnal că nu va tolera acest mod de mediatizare, în detaliu, a acestor cazuri de sinucidere, care pot da idei şi altor adolescenţi care au aceleaşi probleme", a spus atunci Răsvan Popescu.

Tot atunci, Răsvan Popescu a mai spus că într-una din şedinţele viitoare ale CNA va exista o dezbatere în jurul unei propuneri de modificare a Codului de reglementare a conţinutului audiovizual, care ar putea înăspri condiţiile de difuzare a ştirilor privind sinuciderile în rândul minorilor. De altfel, această decizie a fost luată la propunerea Cristinei Trepcea, membru al CNA, care a susţinut în mai multe şedinţe ale CNA că sinuciderile minorilor nu ar mai trebui să facă obiectul unor ştiri difuzate de radiodifuzori.

"Cred că se vede că avem de-a face cu un fenomen. Psihologii americani şi francezi vorbesc despre aspectul de epidemie, molimă, pe care sinuciderile adolescenţilor le îmbracă (...) Eu cred că trebuie să facem ceva mult mai ferm (decât nişte amenzi sau o recomandare către radiodifuzori, n.r.). Este o situaţie disperată şi eu cred că cere măsuri disperate. Am văzut că detaliile furnizate de poveştile prezentate la ştiri au fost suficient de interesante pentru tinerii aflaţi în situaţiile evidente de derută, încât ei au copiat modul de operare, unii au reuşit să-şi ia viaţa, alţii au reuşit să fie opriţi. Eu propun o dezbatere publică, cu toţi oamenii care ar avea ceva de spus, psihologi, sociologi, oameni de la Ministerul Sănătăţii", a spus Cristina Trepcea în şedinţa CNA din 16 iunie.

Ea a mai spus atunci că vrea să mai propună ceva care cu siguranţă o să-i facă pe membrii CNA "antipatici în faţa producătorilor de ştiri de televiziune". "Propun ca, în interesul superior al copilului, sinuciderile minorilor, sinuciderile în general să nu fie prezentate ca ştiri cu imagini filmate. Nu vor fi prezentate detalii de niciun fel în programele de ştiri. Dezbaterile pe marginea sinuciderile vor fi făcute cu responsabilitate, cu participarea specialiştilor şi fără prezentarea de imagini cu victime sau cu familiile acestora (...) Orice fel de detaliu privind victimele sau familiile acestora nu constituie ştire", a mai spus atunci Trepcea.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici