Egiptul suspendă colaborarea în domeniul arheologiei cu muzeul Luvru

Egiptul a anunţat că a decis să "întrerupă orice colaborare" în domeniul arheologiei cu renumitul muzeu Luvru, atât timp cât elemente dintr-o stelă faraonică nu îi vor fi restituite de instituţia franceză, a declarat Zahi Hawass, şeful departamentului pentru antichităţi egiptene, informează AFP.

102 afișări
Imaginea articolului Egiptul suspendă colaborarea în domeniul arheologiei cu muzeul Luvru

Arheologi francezi şi egipteni, lucrnd împreună în ansamblul de la Karnak (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Am luat hotărârea să întrerupem orice cooperare cu muzeul Luvru şi să aşteptăm restituirea" acestor piese arheologice furate, provenind dintr-un mormânt din apropiere de Luxor, la 700 de kilometri la sud de Cairo, a explicat Zahi Hawass.

Zahi Hawass, şeful departamentului pentru antichităţi egiptene

Această decizie va afecta conferinţele organizate în colaborare cu muzeul francez, dar şi lucrările arheologice efectuate de specialiştii muzeului Luvru în situl Saqqara, din apropiere de Cairo, a adăugat oficialul egiptean.

La rândul ei, conducerea muzeului Luvru s-a declarat, miercuri, "deschisă" în faţa cererii de restituire a celor cinci fragmente de frescă, însă "cu respectarea procedurilor" franceze în vigoare.

Această decizie a oficialităţilor egiptene, care a fost făcută publică abia miercuri, a fost luată, de fapt, în urmă cu două luni, potrivit lui Zahi Hawass. El a lăsat astfel să se înţeleagă că decizia nu are nicio legătură cu eşecul din luna septembrie al candidatului Farouk Hosni, ministrul egiptean al Culturii, în cursa pentru funcţia de director general al UNESCO.

Candidata bulgară Irina Bokova a fost aleasă, pe 22 septembrie, director general al UNESCO, învingându-l pe candidatul egiptean controversat Farouk Hosni, acuzat că a făcut afirmaţii considerate antisemite. Ideea de a-l vedea pe Farouk Hosni în fruntea UNESCO a fost criticată timp de mai multe săptămâni de organizaţii evreieşti şi intelectuale, în special din Franţa.

Numele succesorului japonezului Koichiro Matsuura trebuie să fie aprobat, prin vot secret, în octombrie, de Conferinţa Generală, adunarea plenară a celor 193 de membri ai UNESCO.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici