Facebook a amânat listarea la bursă pentru sfârşitul anului viitor

Facebook a amânat mult-aşteptata listare la bursă pentru sfârşitul anului viitor, au declarat pentru Financial Times surse apropiate companiei, care valorează, potrivit celor mai recente plasamente private de acţiuni, peste 66,5 miliarde de dolari.

166 afișări
Imaginea articolului Facebook a amânat listarea la bursă pentru sfârşitul anului viitor

Facebook a amânat listarea la bursă pentru sfârşitul anului viitor

Oferta publică iniţială, care are potenţialul să devină una dintre cele mai mari din istorie, era până acum aşteptată să aibă loc până în aprilie 2012, iar unele zvonuri sugerau chiar că ar putea fi derulată încă din acest an.

Cu toate acestea, surse apropiate companiei au afirmat pentru Financial Times că Mark Zuckerberg, fondator şi director general al Facebook, vrea să aştepte până în septembrie 2012 sau chiar mai târziu, pentru a determina angajaţii să se concentreze pe dezvoltarea produselor, şi nu pe banii pe care i-ar putea încasa.

Alte companii noi de succes din online, precum Groupon şi Zynga, au amânat ofertele publice iniţiale din cauza condiţiilor dificile din ultimul timp de pe pieţele financiare.

Însă planurile Facebook sunt stabilite în funcţie de agenda internă, au afirmat surse apropiate companiei.

"Nu există niciun motiv să se grăbească. Compania nu are nevoie de acei bani. Este ceva mai uşor să te concentrezi ca firmă deţinută privat. Vor deveni companie publică atunci când vor fi pregătiţi", comentează Lise Buyer, consultant care a consiliat Google în oferta publică iniţială.

Peter Thiel, unul dintre cei mai importanţi acţionari ai Facebook, a declarat că, în general, este bine ca firmele din domeniul tehnologiei să amâne ofertele publice iniţiale cât mai mult posibil. El a dat ca exemplu Google, care s-a listat abia după 6 ani de activitate, după ce s-a asigurat că a câştigat poziţia dominantă ca motor de căutare pe internet.

Google a depus primele raportări financiare în ultima zi permisă de reglementările Comisiei pentru valori mobiliare din SUA (SEC), în aprilie 2004, şi s-a listat în luna august a aceluiaşi an.

Potrivit reglementărilor SEC, o companie care a acumulat mai mult de 500 de acţionari trebuie să înceapă să prezinte public rezultatele financiare în primul trimestru al următorului an fiscal.

Facebook a depăşit numărul de 500 de acţionari în luna ianuarie a cestui an, odată cu intrarea băncii de investiţii Goldman Sachs în acţionariat. Astfel, compania va prezenta pentru prima dată rapoarte financiare disponibile publicului în aprilie 2012.

Companiile nu sunt obligate să se listeze la bursă după aceea, însă multe aleg să profite de interesul stârnit în rândul investitorilor de primele rezultate financiare publice.

O sursă apropiată Facebook a declarat că veniturile companiei sunt apropiate de două miliarde de dolari pe an.

Informaţiile publicate săptămâna trecută de Reuters arată că veniturile companei s-au dublat în prima jumătate a anului, la 1,6 miliarde de dolari.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici