FOCUS: Mihail Sadoveanu, de la „Dumbrava minunată” la sentinţe de condamnare la moarte

A publicat peste 100 de titluri în 50 de ani de activitate literară. A scris de toate: feerii pentru copii – „Dumbrava minunată” – despre o fetiţă, Lizuca şi căţeluşul ei, Patrocle, care hălăduiesc printr-un vis, „Baltagul” – un soi de policier bucolic, „Fraţii Jderi” (trei volume) – o frescă istorică, apoi „Lumina vine de la Răsărit” – textul unei conferinţe pe care Sadoveanu a ţinut-o în 1945, după întoarcerea dintr-o vizită în URSS, urmată de „Mitrea Cocor” – o odă adusă colectivizării.

Când a murit, la 19 octombrie 1961, Sadoveanu a fost înmormântat cu onoruri la Cimitirul Bellu, deşi el se sinucisese încă din 1945, aruncându-se de bunăvoie şi cu nedisimulată voluptate în hăul căscat în epocă între etic şi estetic.

Niciun alt scriitor român, niciodată, n-a deţinut funcţii mai importante în stat decât Sadoveanu. Din păcate pentru el, a deţinut aceste funcţii în statul comunist.

Studiourile de film pariază pe genul horror pentru a readuce publicul în cinematografe

Când diavolul nu se mai îmbracă de la Prada: Brandul, acuzat că copiază un design de sandale care, într-un sătuc indian, se realizează manual încă din secolul al XII-lea

În această calitate, de înalt demnitar al statului român, între două elogii aduse marelui vecin de la răsărit, ilustrissimului Iosif Vissarionovici Stalin, eliberatorul popoarelor şi comunismului, Sadoveanu şi-a făcut timp să semneze, cu propria lui mânuţă, şi câteva condamnări la moarte.

În calitatea sa de Preşedinte al Adunării Deputaţilor (1946-1948) înaintea desfiinţării celor două camere şi de formarea Marii Adunări Naţionale ca for legislativ unicameral, Sadoveanu a confirmat, sub semnătură proprie, sentinţe de condamnare la moarte date de tribunalele comuniste împotriva unor „duşmani ai poporului”.

Citeşte şi: Volume de Sadoveanu, relansate, după ce disputa pe dreptul de autor a dus la retragerea din librării