Fostul ministru al Culturii îl reclamă la Parchet pe Florin Chilian

Fostul ministru al Culturii, liberalul Adrian Iorgulescu, a făcut plângere împotriva cântăreţului Florin Chilian, pentru calomnie, şi îi cere acestuia daune în valoare de 100.000 de lei, ca urmare a afirmaţiilor "defăimătoare" privind modul în care politicianul a promovat imaginea României în UE.

104 afișări
Imaginea articolului Fostul ministru al Culturii îl reclamă la Parchet pe Florin Chilian

Fostul ministru al Culturii, liberalul Adrian Iorgulescu (Imagine: Mediafax Foto)

Plângerea penală a lui Adrian Iorgulescu împotriva lui Florin Chilian a fost înregistrată luni la Parchetul de pe lângă Judecătoria sectorului 4 din Bucureşti.

"Am depus plângere penală împotriva lui Florin Chilian pentru calomnie, la Parchetul de pe lângă Judecătoria sectorului 4. Cât am fost ministru al Culturii am considerat că nu este firesc să demarez un asemenea proces împotriva unei persoane care aparţine domeniului. Nu am vrut să o fac în calitate de ministru, dar este necesar să-mi apăr reputaţia, pentru că, în mod sistematic şi intenţionat, am fost defăimat", a declarat, pentru MEDIAFAX, Adrian Iorgulescu, membru al PNL şi fost ministru al Culturii.

Iorgulescu a mai spus că, în ultima vreme, Florin Chilian a făcut mai multe afirmaţii "defăimătoare" şi "mincinoase" despre activitatea sa ca ministru al Culturii.

Acţiunea în instanţă a lui Adrian Iorgulescu vine la o lună după ce Parchetul Instanţei Supreme - Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică a decis neînceperea urmăririi penale faţă de fostul ministru liberal al Culturii, Adrian Iorgulescu, în cazul privind promovarea imaginii României în statele UE.

Iniţial, Direcţia Naţională Anticorupţie a făcut verificări cu privire la o acţiune de promovare a imaginii României în străinătate.

Ulterior, dosarul a fost trimis la Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţiei (ICCJ), întrucât nu s-au conturat fapte care să intre în competenţa procurorilor anticorupţie.

Astfel, după ce procurorii Parchetului ICCJ au făcut verificări, au decis, în 8 decembrie 2008, neînceperea urmăririi penale a fostului ministru Adrian Iorgulescu, fiind închisă astfel o acţiune în instanţă deschisă de Florin Chilian, Marius Marian Şolea şi George Mihalcea, care ceruseră iniţial procurorului şef al DNA, Daniel Morar, să verifice dacă Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a trimis, în anul 2005, 10.000 de pachete culturale de promovare a imaginii României în statele Uniunii Europene. Pachetele au fost realizate de Ministerul Culturii.

Citeşte şi:

Acţiunea de promovare a imaginii României în străinătate, verificată de DNA

Şeful DNA: Ministrul Iorgulescu nu este învinuit

Florin Chilian cere DNA să verifice dacă MAE a expediat 10.000 de pachete culturale în 2005

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici