INTERVIU: Scriitoarea Siobhán Parkinson: Copiii sunt cei mai buni cititori din lume

Siobhán Parkinson, una dintre cele mai cunoscute autoare pentru copii din Irlanda a fost în România în perioada 4–8 martie. Scriitoarea a vorbit cu publicul din Constanţa şi de la Bucureşti despre literatura pentru copii şi a lansat ediţia în limba română a cărţii sale, ”Miracolele Mirandei”.

„Mi-a atras atenţia pentru că mi-a plăcut în primul rând că are o copertă foarte frumoasă şi arată foarte colorat şi îmi place foarte mult doamna”, a povestit, pentru MEDIAFAX, Erica, o tânără cititoare în vârstă de 12 ani, prezentă la întâlnirea cu scriitoarea irlandeză. 

Cu „Miracolele Mirandei” în braţe, Irina ne arată coperta cărţii: „N-am înţeles aşa de bine imaginea pentru că arăta nişte animale. Mi-aş dori să găsesc aventură, aventură şi să nu fie tristă”, a explicat, pentru MEDIAFAX, Irina, o cititoare în vârstă de 8 ani.

Reporter: De ce sunt copiii cei mai buni cititori pentru dumneavoastră?

Siobhán Parkinson: De la vârsta de 9 sau 10 ani, când sunt pot citi cu uşurinţă, copiii citesc cu acelaşi tip de atenţie pe care o au şi adulţii aşa că nu trebuie să te gândeşti dacă e prea greu, prea complicat să citească, dacă sunt prea lungi cuvintele. Nu mai ai de ce să te gândeşti la aşa ceva. Aşa că sunt la fel de buni ca adulţii din acest punct de vedere. Dar sunt mai buni decât adulţii pentru că imaginaţia lor este mai alertă. Te vor urma în lumea cărţii într-un mod pe care adulţii, adesea, îl evită. Adulţii au reţineri, nu sunt siguri că vor să ajungă la genul tău de poveste, iar imaginaţia lor nu arată aceeaşi deschidere. Deci de-asta, cred eu, copiii sunt cei mai buni cititori din lume. Sunt şi cititori foarte sinceri, dacă nu le place cartea ta, nu o duc până la capăt.

Adulţii uită să le arate copiilor că îi respectă

Reporter: Cât de impresionante pot fi cărţile pentru copii fără să îi traumatizeze pe cei mici?

Siobhán Parkinson: Nu aş vrea niciodată să îmi traumatizez cititorii. Dar nu mă feresc de subiecte dificile. Adesea ating subiecte foarte delicate. Dar modul în care o faci contează, nu atât ce spui, cât modul în care o spui. Dacă abordezi aceste subiecte într-un mod accesibil copiilor, pe înţelesul lor... de fapt, despre asta e vorba... să fii empatic, să prezinţi nişte idei într-un mod pe care copiii, nu neapărat să-l înţeleagă, pentru că ei înţeleg multe, cred că nivelul lor de înţelegere e subestimat de adulţi, ci într-un fel pe care să-l poată accesa. E nevoie să poată să fie alături de personaj, să urmărească povestea şi să nu se sperie. Asta încerc să fac în cărţile mele. Cred că e foarte important să abordezi subiecte dificile în cărţile pentru copii pentru că mulţi copii au vieţi grele. Cred că adulţii, de multe ori, se prefac faţă de copii şi pretind că viaţa ar fi mereu frumoasă, că totul e minunat, că sunt numai zâne şi curcubee. Nu e aşa. Copiii ştiu că nu e aşa şi îşi dau seama când sunt minţiţi... nu minţiţi, e un cuvânt prea puternic, atunci când adulţii nu sunt chiar sinceri faţă de ei. Când eşti sincer faţă de copii, când le spui că e adevărat că lucrurile sunt complicate dar sunt şi lucruri bune, şi moduri de a aborda aceste lucruri complicate, cred că e un mod de a le arăta copiilor respect. Ne aşteptăm şi le cerem copiilor să îi respecte pe adulţi, dar cred că, de multe ori, adulţii uită să le arate copiilor că îi respectă.

Reporter: Cum s-a schimbat scrisul dumneavoastră în mai bine de două decenii dedicate tinerilor cititori?

Siobhán Parkinson: Chiar şi atunci când mă uit în urmă, la cărţile pe care le-am scris când eram mai tânără, nu mi se par foarte diferite. Cred că multe dintre evenimentele exterioare şi nu neapărat contextul emoţional dar felul în care trăiesc copiii s-au schimbat. Sunt lucruri importante dar cumva superficiale. Cred că scriu într-un mod care depăşeşte schimbările de moment din viaţă. Ce încerc să fac e să ajung în mintea copilului şi în inima lui, şi asta nu se schimbă.

Reporter: Cât de diferiţi sunt copiii de la o ţară la alta?

Siobhán Parkinson: Am fost în destul de multe ţări, m-am întâlnit cu copii de pe diferite continente. Mereu mă aştept să văd cât de diferiţi sunt cei mici, pentru că ţările nu sunt deloc la fel. Ajungi într-o ţară pe care nu o ştii şi eşti entuziasmat. Arhitectura este diferită, limba, mâncarea sunt altfel şi te aştepţi şi copiii să fie diferiţi. Nu sunt niciodată diferiţi. Sunt mereu exact la fel. Singura diferenţă e că vorbesc o altă limbă. E singura diferenţă. Copiii sunt mereu la fel. Îi ai pe cei timizi, pe cei tăcuţi, pe cei gălăgioşi, pe cei energici, cei nostimi, cei care vor să se dea în spectacol, cei care vor să fie drăguţi cu tine, cei care vor să fii prietenul lor. Sunt toţi acolo, în fiecare sală de clasă în care intri îi găseşti pe toţi.

Reporter: Cât de miraculoasă este Miranda pentru dumneavoastră ca autoare a personajului?

Cartea foloseşte ideea de miracol

Siobhán Parkinson: Miranda e absolut minunată pentru mine. Sigur că în carte Miranda crede că poate să facă minuni, crede în ea însăşi şi că tot ceea ce scrie este atât de puternic încât poate să schimbe lumea. Evident, nu poate. Dar descoperă, pe măsură ce trece timpul că poate să facă alt fel de minuni, poate să provoace miracole emoţionale. Poate să ajungă la sora ei, cu care nu avea cine ştie ce relaţie, cu ajutorul scrisului. Şi acesta e un miracol şi un punct din care se poate gândi la vindecarea bolii de care suferă aceasta. Încearcă să vindece toate bolile, dar ce reuşeşte până la finalul poveştii este să se împrietenească cu propria sa soră. Cred că e un final impresionant să le vezi pe cele două fetiţe dansând prin spital. Cred că, într-un fel, ea se gândeşte la miracole într-un sens propriu şi încearcă să le facă să se întâmple în lume, dar cartea foloseşte ideea de miracol în sens metaforic.

Reporter: De unde a venit un asemenea personaj?

Siobhán Parkinson: Am întâlnit o fetiţă acum câţiva ani, la Paris. M-a întrebat dacă scriu poveşti cu miracole. M-am mirat, cum să scriu despre miracole?! Am avut o lungă discuţie şi apoi, mai târziu, m-am gândit la ideea asta de a scrie despre miracole... ce putea să însemne?! Aşa a început povestea. Fetiţa aceea acum e mare. E adolescentă, dar vocea ei e undeva în Miranda. De asemenea, Miranda este şi tânara Siobhán. Adesea, personajele mele au multe în comun cu mine. Nu sunt chiar ca mine, dar au multe în comun cu mine de când eram mică.

Cătălin Strat, director editorial Corin Junior: „Miracolele produse de scris sunt adevărate”

„Noi avem nişte cărţi care se numesc ”Vânătorii de comori” şi eu sunt vânător de comori literare. Asta e treaba unui editor, să caute comori literare. Aveam cărţi cu vânători de comori, avem cărţi cu monştri marini, aveam cărţi cu eroi, super-eroi, nu aveam cărţi cu miracole. Acum un an şi jumătate am hotărât să arunc un ochi, nu doar în piaţa tradiţională a cărţilor pentru copii, ci peste mare, în Irlanda, hotărât să descopăr o voce cu totul şi cu totul distinctă. Am descoperit-o pe laureata unui premiu care se acordă la doi ani celor mai buni autori. E vorba despre Siobhán Parkinson, laureata acestui premiu în 2010. Are 20 sau 30 de cărţi, nu e foarte clar pentru că le consideră cărţile sale şi pe cele pe care le-a tradus din germană. Miracolele Mirandei, cartea, a strălucit prin căldura ei. Cartea are un ton extraordinar, e irezistibilă, la fel de irezistibilă este Miranda, personajul principal. Sunt sigur că a plonjat în propria copilărie, când visa să devină scriitoare. Fiindcă această carte este despre o fetiţă care iubeşte foarte mult scrisul şi, evident, cititul. E vorba despre o fetiţă care crede în virtutea scrisului, a literaturii, de a produce miracole şi de a schimba lumea. Miranda inventează o ţară imaginară populată cu personaje simpatice, cu girafe poliţist, care îi prind şi îi smotocesc pe hoţi, unde există o prinţesă care are grijă de o fetiţă bolnavă. De fapt, aceasta este partea imaginară a cărţii, care e despre un caz mai concret, mai real. Miranda are o soră mai mare, care suferă de o boală, nu ştim de ce boală şi crede că, scriind nişte compuneri cu tâlc, se va produce un miracol şi sora ei se va însănătoşi. Asta se întâmplă! Miracolele produse de scris sunt adevărate şi miracolele produse de citit”, a explicat Cătălin Strat, director editorial Corin Junior, pentru MEDIAFAX.

„Miracolele Mirandei” este o poveste amuzantă şi emoţionantă despre descoperirea Mirandei Maguire, şi anume că fantezia, scrisul şi literatura au puterea magică de a ne însănătoşi. O fetiţă cu multă personalitate, „o eroină cu totul extraordinară“ (Irish Times Weekend Review), Miranda iubeşte cuvintele, ale căror sensuri le explică în felul ei, plin de imaginaţie. Pasiunea pentru scris, curiozitatea şi viziunea proaspătă asupra lumii, neîngrădită de păreri de-a gata, o transformă într-un personaj de o imensă candoare. Iar poveştile ei de pe tărâmul imaginar al insulei Mărinimie ajung să producă miracole în propria familie, notează cei de la Corint Junior.

Siobhán Parkinson a publicat peste douăzeci de cărţi, premiate şi traduse în numeroase limbi. Lucrează, ca editor, pentru Little Island — editură care publică literatură pentru copii —, editează o revistă dedicată cărţilor pentru copii, traduce din germană şi ţine cursuri de creaţie literară. Este şi prima scriitoare care a primit titlul Laureate na nÓg, care se acordă o dată la doi ani celor mai buni scriitori de literatură pentru copii din Irlanda.

„Copiii sunt cei mai buni cititori din lume“, crede Siobhán Parkinson, care vede în lectura practicată la vârste fragede o experienţă cu mult mai puternică decât cea a unui adult. Siobhán Parkinson scrie cu precădere pentru copiii de 10-12 ani, iar cărţile sale apar într-o perioadă pe care toată lumea o consideră o epocă de aur a literaturii pentru copii în Irlanda, ceea ce înseamnă că, în prezent, autorii irlandezi de literatură pentru copii precum Darren Shan, Eoin Colfer, Derek Landy, Shane Hegarty, Dave Rudden şi Celine Kiernan sunt căutaţi şi publicaţi cu succes în întreaga lume.