Jason Rezaian de la Washington Post, condamnat la închisoare pentru spionaj

Iranul l-a condamnat la închisoare pe reporterul Jason Rezaian de la Washington Post, după ce l-a găsit vinovat de spionaj, potrivit presei de stat, relatează DPA în pagina electronică.

505 afişări
Imaginea articolului Jason Rezaian de la Washington Post, condamnat la închisoare pentru spionaj

Jason Rezaian de la Washington Post, condamnat la închisoare pentru spionaj

Un purtător de cuvânt al sistemului judiciar, Gholam Hossein Mohseni Ejei, nu a divulgat, duminică, într-o conferinţă de presă, detalii despre sentinţă, potrivit agenţiei iraniene oficiale de ştiri Irna.

Verdictul nu a fost încă prezentat, în mod oficial, acuzatului şi avocatului său.

Jurnalistul american de origine iraniană este acuzat de spionaj în favoarea Statelor Unite şi propagandă antiiraniană. Rezian ar fi transmis informaţii Casei Albe prin intermediul unui jurnalist american.

Jason Rezaian, în vârstă de 39 de ani, neagă acuzaţiile şi afirmă că doar şi-a făcut meseria de jurnalist.

"Suntem la curent cu ceea ce scrie presa iraniană, dar nu avem informaţii suplimentare în acest moment. Fiecare zi petrecută în închisoare de Jason este o nedreptate. Nu a făcut nimic rău", a declarat Douglas Jehl, şeful serviciului de ştiri internaţionale al Washington Post.

"Nici după 487 de zile de când îl ţine pe Jason în închisoare, Iranul nu a produs nicio probă a vreunei infracţiuni. Procesul şi condamnarea lui sunt o ruşine, iar el ar trebui să fie eliberat imediat", afirmă Jehl, citat într-un comunicat.

"Jason - arestat fără motiv, ţinut luni de zile la izolare, fără acces la un avocat, supus unor rele tratamente fizice şi abuzuri psihologice - este o victimă. Singurul lucru clar în legătură cu acest caz este nevinovăţia lui Jason", declara luna trecută Martin Baron, directorul editorial al Washington Post.

Guvernul Statelor Unite a respins acuzaţiile ca absurde şi a îndemnat la eliberarea imediată a lui Rezaian.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici