Mediafax şi Orange lansează site-ul pe mobil al filmului "Destinaţie finală 5"

Mediafax şi Orange lansează, în parteneriat cu Elicom şi Media Sat, o secţiune în Portalul Orange pe mobil dedicată filmului "Destinaţie finală 5" în 3D, ce va avea premiera în cinematografele din România pe 2 septembrie, informează un comunicat.

220 afișări
Imaginea articolului Mediafax şi Orange lansează site-ul pe mobil al filmului "Destinaţie finală 5"

Mediafax şi Orange lansează site-ul pe mobil al filmului "Destinaţie finală 5"

Pe mobil, thriller-ul "Destinaţie finală 5/ Final Destination 5" este prezent din 31 august printr-un site ce le oferă utilizatorilor toate informaţiile despre producţie, dar şi wallpapere şi screensavere cu care să îşi personalizeze telefoanele.

Astfel, utilizatorii vor descoperi cum acţiunea din "Destinaţie finală 5" 3D este declanşată de premoniţia unui om, care îşi salvează colegii de la moarte chiar înainte de prăbuşirea unui pod suspendat. Exact ca în primele patru filme din serie, aceşti nefericiţi nu ar fi trebuit să scape cu viaţă şi, într-o cursă cumplită împotriva timpului, supravieţuitorii încearcă cu disperare să găsească o cale de a sfida planurile morţii. Şi încă o dată, se dovedeşte că indiferent unde încearcă să fugă, indiferent unde s-ar ascunde, moartea nu poate fi păcălită.

Alături de sinopsis, clienţii Orange vor descoperi în site trailere ale filmului şi efecte sonore. De asemenea, ei pot descărca gratuit wallpapere şi screensavere cu care să îşi personalizeze telefoanele mobile.

Aplicaţia lansată de Mediafax Mobile Services - divizia din cadrul Mediafax ce furnizează conţinut multimedia pentru operatorii de telefonie mobilă - este inclusă în secţiunea Meniu/Timp liber a Portalului Orange pe mobil.

O producţie Warner Bros. Pictures/New Line Cinema, "Destinaţie finală 5" 3D este distribuit în România de MediaPro Distribution şi poate fi văzut în premieră din 2 septembrie, în cinematografele: CinemaPRO, Hollywood Multiplex (Bucureşti şi Oradea), Movieplex, The Light Cinema, Cinema City (Cotroceni, Sun Plaza, Cluj, Arad, Bacău, Brăila, Baia Mare, Timişoara, Iaşi, Piteşti), Cityplex (Bucureşti, Constanţa, Braşov), Patria (Bucureşti şi Craiova), Odeon Cineplex (Cluj), Cinema Florin Piersic (Cluj), Cinema Phoenix (Paşcani), Centrul Cultural Eugen Ionescu (Slatina), Grand Mall Cinema (Satu Mare).

Din 2003, Mediafax - cel mai mare furnizor de informaţie generală şi de afaceri din România - este producător şi furnizor de conţinut multimedia pentru operatorii de telefonie mobilă. Prin Mediafax Mobile Services, milioane de posesori de telefoane mobile au acces la ştiri, la jocuri pentru telefonul mobil, video on demand (filme, seriale, emisiuni TV, videoclipuri), audio (muzică, ringtonuri). Mediafax Mobile Services a creat primele jocuri cu vedete româneşti şi cel dintâi joc pentru telefoanele mobile bazat pe un film românesc, Supravieţuitorul, şi a lansat prima telenovelă adaptată pentru difuzarea pe mobil, Amanda O.

Orange este lider de piaţă în România cu 10,1 milioane de clienţi şi venituri de 235 milioane de euro în trimestrul doi al anului 2011. Orange este parte a grupului Orange-France Telecom, una dintre cele mai mari companii de comunicaţii din lume, cu peste 217,3 de milioane de clienţi pe cinci continente. Orange oferă o gamă extinsă de soluţii de comunicaţii clienţilor săi, atât utilizatori individuali, cât şi companii, de la servicii de bază până la servicii integrate de voce şi date fixe şi mobile. Mai multe detalii despre produsele şi serviciile companiei sunt disponibile pe www.orange.ro.

Elicom este furnizor de servicii de telecomunicaţii şi Call Center din 1991. Elicom produce şi operează platforme de servicii cu valoare adăugată pentru operatori de telecomunicaţii, fiind de asemenea agregator de content informaţional şi de entertainment.

Media Sat este una dintre principalele companii de telecomunicaţii care activează pe piaţa românească. Fondată în 1997, Media Sat oferă o paletă largă de servicii şi produse în domeniul telecomunicaţiilor, de la servicii de acces Internet, Telefonie Fixă, platforme CTI, servicii SMS/SVA telefonie şi Broadcasting TV şi Radio.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici