Noaptea Albă a Filmului Românesc, pe 18 septembrie, la Bucureşti şi Cluj-Napoca

Cea de-a şasea ediţie a evenimentului Noaptea Albă a Filmului Românesc se va desfăşura pe 18 septembrie, în Bucureşti şi Cluj-Napoca, prezentând filme recent lansate în cinematografe, pelicule premiate la festivaluri de renume, lungmetraje, scurtmetraje şi documentare.

405 afișări
Imaginea articolului Noaptea Albă a Filmului Românesc, pe 18 septembrie, la Bucureşti şi Cluj-Napoca

Noaptea Albă a Filmului Românesc, pe 18 septembrie, la Bucureşti şi Cluj-Napoca (Foto: Shutterstock / Mediafax Foto)

Lista de titluri româneşti este deschisă de "Autoportretul unei fete cuminţi", filmul de debut al regizoarei Ana Lungu, recompensat cu premiul pentru cel mai bun film la Festivalul Crossing Europe din Linz, Austria, premiul publicului şi premiul pentru cel mai bun regizor la Bucharest International Film Festival, informează un comunicta remis MEDIAFAX.

Filmul o aduce în prim plan pe Cristiana, 30 de ani, de "familie bună", care îşi petrece timpul între doctoratul în inginerie seismică, discuţiile cu cei doi prieteni apropiaţi, Alex şi Michelle, şi întâlnirile, rare şi mult aşteptate, cu un bărbat căsătorit, cu care are o relaţie. După mutarea părinţilor, aceasta rămâne singură într-un apartament cu patru camere şi îşi îndeplineşte o dorinţă din copilărie, îşi ia un câine.

În selecţia ediţiei de anul acesta se află şi peliculele "Aferim!", cel de-al treilea lungmetraj al regizorului Radu Jude, care a câştigat premiul Ursul de Argint pentru cea mai bună regie la Berlin 2015 şi care este propunerea României pentru o nominalizare la categoria cel mai bun film într-o limbă străină, alta decât engleza, la Premiile Oscar 2016, şi "De ce eu?", de Tudor Giurgiu, un film a cărui poveste se bazează pe cazul real al procurorului Cristian Panait, care s-a sinucis în 2002, la doar 29 de ani, în contextul anchetei asupra unui alt procuror, Alexandru Lele.

Lungmetrajul "Live", debutul în regie al producătorului Vlad Păunescu, cu Rodica Lazăr şi Tudor Chirilă în rolurile principale, aduce pe marile ecrane povestea Emei, o prezentatoare TV de succes, gazda unei apreciate emisiuni de investigaţii, dispusă să îşi pună la bătaie sănătatea, dar şi toate resursele pentru a scoate adevărul la iveală. Unul dintre cazuri o aduce în mijlocul unui scandal de proporţii care îi va schimba dramatic viaţa.

Printre documentarele prezentate în cadrul Nopţii Albe a Filmului Românesc se numără "Paşaport de Germania", de Răzvan Georgescu, "Aliyah DaDa", de Oana Giurgiu, şi "Bondoc", de Mihai Voinea, Mihai Mincan şi Cristian Delcea.

În cadrul evenimentului va fi prezentată şi selecţia de scurtmetraje româneşti de la Festivalul Internaţional de Film Transilvania (TIFF) 2015, din care face parte "Ramona", de Andrei Creţulescu, "Scor Alb", de Marius Olteanu, "Dispozitiv 0068", de Radu Bărbulescu, alături de alte zece titluri.

Mai multe informaţii se găsesc pe site-ul romfilmpromotion.ro.

În Bucureşti, proiecţiile sunt programate să aibă loc la Cinema Studio, Cinema Pro, Cinema "Elvira Popescu", Sala ArCub, Muzeul Naţional al Ţăranului Român, Dianei | 4, J’ai Bistrot, Deschis Gastrobar, iar cinefilii din Cluj-Napoca vor putea viziona filmele româneşti la Cinema Victoria şi Casa TIFF.

Noaptea Albă a Filmului Românesc este un eveniment organizat de Asociaţia pentru Promovarea Filmului Românesc şi Asociaţia Film şi Cultură Urbană, cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei şi al Primăriei Municipiului Bucureşti, prin ArCub - Centrul Cultural al Municipiului Bucureşti.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici