O carte pe zi: "Biroul de Întrebări Ridicole", de Dan Ciupureanu

"Lumea e un stabiliment de boli psihice, arondat unui birou de întrebări ridicole, fără răspuns, prin care bântuie personaje stranii".

176 afişări
Imaginea articolului O carte pe zi: "Biroul de Întrebări Ridicole", de Dan Ciupureanu

O carte pe zi: "Biroul de Întrebări Ridicole", de Dan Ciupureanu

Fiu al poetului Ionel Ciupureanu, Dan Ciupureanu (născut în 1983) a câştigat concursul de debut al Editurii Vinea în 2014, cu volumul "Efectul calmantelor", pentru care a primit Premiul pentru debut în poezie al revistei Tiuk!. În 2015 a publicat volumul de poezii "Liderul grupei mici de la grădiniţa de stat nr. 2". În 2016 i-a apărut în Franţa "Les jeux paralympiques", poeme, în traducerea Carinei Nedov. Primul său roman, "Omar şi diavolii" (Polirom, 2017), a fost nominalizat la secţiunea Tînărul prozator al anului 2017 în cadrul Galei Tinerilor Scriitori. A mai publicat poezie, teatru şi proză scurtă în numeroase reviste literare din România, Germania şi Franţa, a regizat mai multe scurtmetraje, dintre care "La danse, O tragedie" şi "Les émigrants" au fost selecţionate la festivaluri din România, Spania şi Italia. Locuieşte în Franţa. Romanul pe care îl semnalăm astăzi este al doilea, scris, ca şi primul, susţine autorul, pe telefon.

Acest al doilea roman continuă aventurile personajelor din primul, cuplul Ian şi Roxana. Ian, alcoolic şi uşor nebun, lucrează într-un hotel în Paris şi, în timp ce spală un WC, primeşte un telefon şi află că mama lui a murit. Ştirea îl aruncă într-o nouă transă de nebunie, care se dezvoltă ca un vârtej. Autorul reuşeşte să creeze o lume a nebuniei cât se poate de veridică. Urmează un drum fantasmagoric spre casă, o parte făcut cu balonul, presărat cu discuţii la telefon cu mama decedată, apoi firele se întrepătrund cu ceva ce s-a întâmplat în urmă cu mai mulţi ani. Ian trece pe la dezalcoolizare, îşi întâlneşte trecutul, prezentul şi viitorul.

"Lumea e un stabiliment de boli psihice, arondat unui birou de întrebări ridicole, fără răspuns, prin care bântuie personaje stranii", precizează pe coperta a patra Radu Aldulescu. Singurele momente care înnoadă legătura cu realitatea sunt gândurile fetiţei sale Alexandra.

Romanul e unul cu final deschis.

Un exemplu de stil: "Aş putea începe cu începutul, însă nimeni nu ştie cu adevărat unde a început, nici chiar Dumnezeu, altfel îmi spunea, altfel aş fi luat-o de la început în fiecare dimineaţă de după fiecare sfârşit, însă viaţa nu începe din nou, ci se termină de mai multe ori, să zicem zilnic, să zicem săptămânal, să zicem şi să nu mai zicem, căci prea multe spunem în zadar. Sunt la serviciu, tocmai am postat ceva haios despre cimitir şi moarte, un banc. Umor negru, macabru. De altfel, se râde mult la bancurile morbide – terminale – Terminus Paradis – bancuri mortale cu morţi care mor, cu morţi care râd, care dansează, care fluieră, care cântă sau le fac cu ochiul şcolăriţelor. Alo? Alo! Ce faci? Ce să fac? Eşti bine? Nu ştiu cum sunt, curăţ o cameră… La ce te gândeşti acum? La veceul în care bag peria, de fapt mă gândesc la cei care lasă urme de căcat şi la cei care nu lasă! Care o fi diferenţa? Cred că nu e nici o diferenţă, toţi lasă urme, numai că unii şterg, altfel ar trebui să fii un maestru al căcării… Dar eu nu las urme! Cred că nici Emily Dickinson nu lăsa. Cine e aia? O poetă care s-a sinucis. De ce s-a sinucis? Nu ştie nimeni, unii ar zice că de singurătate. Eu nu pot fi singură niciodată, mereu apare cineva. Emily nu era ca tine. De fapt, nici nu s-a sinucis, deşi e ca şi cum s-ar… Deci şi tu crezi ce zic alţii… Tot ce se poate, stai să frec căcatul, te sun în zece minute. Bine, să suni! Pa! Chiar aşa, vieţuitoarele de ce s-or căca? Probabil prima a zis <<ia să vedem cum e să te caci>> şi toate s-au luat după ea, îmi răspund, dar să murdăreşti veceul, nici măcar intenţionat, e peste limita toleranţei, admiţând că, deşi pisica îl îngroapă, totul pe lumea asta e omenesc, cum ar spune cel mai sensibil dintre noi. Eu nu sunt sensibil – dacă nu mă întreba Roxana la ce mă gândesc, probabil aş fi uitat de acest gând fugar printre milioanele de revelaţii pe care le am în timp ce muncesc. Uitaţi, chiar acum pun două pahare de plastic ambalate, două săpunuri, două şampoane şi două geluri de duş. Poate vă întrebaţi la ce serveşte fiecare, cum şi eu m-am întrebat, însă vă mărturisesc cu mâna pe inimă că numai paharul de plastic e folosit ca suport pentru periuţa de dinţi şi, chiar dacă îl atingi foarte puţin, se răstoarnă, fiind prea mic pentru o periuţă atât de lungă. Vedeţi pe¬riuţa roşie a acestei curve mexicane? Ei bine, la ce foloseşte lun¬gimea ei? Vă spun eu: lungimea ei este gândită cu precizie pentru a nu intra cu totul în budă când îi freci căcatul cu ea – omenesc!"

Dan Ciupureanu - "Biroul de Întrebări Ridicole". Editura Polirom, colecţia Egoproză. 198 pag.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici