Miliardarul francez Olivier Dassault a murit duminică într-un accident de elicopter, preşedintele Emmanuel Macron aducându-i un omagiu politicianului conservator în vârstă de 69 de ani, relatează Reuters. Dassault era fiul cel mare al industriaşului miliardar francez Serge Dassault, fostul proprietar al grupului aviatic Dassault, producător al avioanelor Falcon, Mirage şi Rafale şi patron al […]
O postare controversată despre trimiterea în Rai a celor neesenţiali, cu pretenţia de glumă, pretins publicată pe contul de Facebook al Ministerului Sănătăţii, şi apoi ştearsă, a generat rumoare pe Facebook şi în Guvern, timp de 24 de ore.
Organizată cronologic, lucrarea urmăreşte apoi evoluţia artei, perioadă cu perioadă, trecând prin toate curentele ei. Textul cuprinzător şi bine ilustrat acoperă toate genurile de artă, de la pictură şi sculptură la arta conceptuală şi performance art.
Sebastian Burduja, vicepreşedinte în Comisia pentru Buget, Finanţe şi Bănci din Camera Deputaţilor, face radiografia bugetului pe 2021, împreună cu Bogdan Nicolae, gazda emisiunii „ÎN SECURITATE”, la Aleph News. Vicepreşedintele comisiei pentru Buget, Finanţe şi Bănci explică modul cum s-a împărţit bugetul, când vom avea autostrăzi, când se va investi în şcoli şi spitale. Sebastian […]
Potrivit Casei regale, expoziţia va fi deschisă, în fiecare săptămână din aceste perioade, de joi până duminică, în intervalele orare 10.00 – 13.00 şi 14.00 -17.00. De asemenea, Casa regală anunţă că expoziţia va putea fi vizitată şi în lunile iulie, august, septembrie, octombrie şi noiembrie, în perioade ce vor fi anunţate ulterior. „Expoziţia va […]
Ca urmare a suspendării contractului de management încheiat cu Beatrice Rancea, la conducerea Operei Naţionale Române din Iaşi vine Florin – Daniel Şandru. Acesta a fost secretar de stat – coordonator al Departamentului Centenar în subordinea Cancelariei prim-ministrului Guvernului României (2016-2017) şi fost director al revistei de cultură contemporană „Timpul”, fondată în 1876 (2014-2017). Florin […]
Câţiva dintre cei mai cunoscuţi actori români sunt provocaţi să povestească scene memorabile din cariera lor, oferind detalii inedite din culise, la TIFF Unlimited.
Ce au în comun Bacăul, satul Plopu şi Franţa în povestea Aneimaria Vartolomei? Vă spunem noi! Drumul spre celebritate! Invitată în emisiunea „Ochii pe mine!”, actriţa Anamaria Vartolomei îţi spune cum a ajuns să cucerească Parisul, fiind desemnată una dintre revelaţiile anului 2021 în cinema, de către prestioasa Academie César. A început actoria la vârsta […]
Iubitorii cărţilor lui Françoise Sagan vor regăsi în acest roman inedit, excelent tradus, temele ei favorite. Cei care n-au citit încă vreun roman scris de ea, vor descoperi de ce a avut succes într-o epocă de căutări şi frământări.
Publicistul Ion Cristoiu afirmă că respingerea redeschiderii Dosarului 10 august convine preşedintelui Klaus Iohannis şi tuturor celor care conduc azi România, deoarece se hrănesc electoral din evenimentele de acum trei ani, aşa cum după 23 august 1944, comuniştii în frunte cu Dej, s-au hrănit electoral din Griviţa 33, iar Piaţa Victoriei de azi devine în […]
Potrivit unui comunicat al Ministerului Culturii, instituţia a cerut DIICOT informaţii legate de situaţia managerului Operei Române din Iaşi, Beatrice Rancea, cu privire la măsurile dispuse asupra acesteia, precum şi dacă au fost stabilite obligaţii care împiedică exercitarea funcţiei de manager. „Având în vedere răspunsul DIICOT primit astăzi, 03.03.2021, conform căruia au fost luate măsuri […]
Invitat în emisiunea „Ochii pe mine!”, cu Vlad Craioveanu, Beniamin Mincu – fondator & CEO al unui nou cripto-star românesc: Startup-ul Elrond din Sibiu – promite o revoluţie în tehnologia blockchain şi îţi spune ce şanse are Elrondul să devină moneda viitorului. Vorbim depre strategii şi afaceri de succes într-o perioadă de criză cauzată de […]
Bunny Wailer a fost un cântăreţ şi compozitor jamaican. A fost membru fondator al grupului de reggae The Wailers, alături de Bob Marley şi Peter Tosh. Faima internaţională au obţinut-o împreună cu Simmer Down şi Stir It Up, conform BBC. Bunny Wailer a câştigat trei premii Grammy. Moartea sa a fost confirmată de managerul Maxine […]
Persoanele care preferă vestimentaţia simplă, alcătuită din blugi şi tricouri, colecţia propusă de Uniqlo în colaborare cu însuşi romancierul Haruki Murakami va fi pe placul lor. Tricoul „Norwegian Wood” este cel mai simplu, având doar numele autorului şi titlul cărţii, într-un font stilizat, în timp ce altele sunt mai elaborate în ceea ce priveşte design-urile lor, […]
Twitter nu dă înapoi în lupta cu dezinformarea şi anunţă noi sancţiuni. Criticată că i-a suspendat contul lui Donald Trump printr-o decizie strict a companiei, Twitter continuă pe aceeaşi linie. Va monitoriza conturile şi va trece la sancţiuni împotriva ştirilor false cu privire la vaccinare. YouTube şi Facebook au anunţat încă din luna octombrie […]
Geo Rotariu, CEO & co-fondator Bitcoin România – invitat în emisiunea „Ochii pe mine!”, cu Vlad Craioveanu – este omul cu Bitcoinul şi cu strategiile. Cum ar spune unii, Bitconul e ca primăvara, aşa că îl provocăm pe George Rotariu la previziuni pentru 2021! Care este moneda viitorului? Cât de mult contează faptul că Bitcoinul […]
Actriţa Mădălina Craiu – invitată de 1 Martie în emisiunea „Ochii pe mine!”, cu Vlad Craioveanu – vorbeşte despre norocul de a face teatru, despre reinventare şi readaptare, într-o lume care ne-a schimbat tuturor priorităţile. Să fie primăvara asta motorul pentru a ne lua vieţile înapoi şi pentru a visa să ajungem, din nou, în […]
O femeie pe care avocatul Mickey Haller o reprezintă într-un proces împotriva băncii care încearcă să-i ia casa este acuzată că l-a ucis pe bancherul care se ocupă de executarea silită.
Disney a reuşit să câştige premiul pentru cea mai bună dramă cu „Nomadland”, în timp ce Chloe Zhao a devenit a doua femeie care obţine premiul pentru cea mai bună regie. În schimb, Netflix a dominat sectorul TV: „The Crown” şi „Queen’s Gambit” au câştigat unele dintre cele mai importante premii din cadrul ediţiei cu […]
Clotilde Armand, cea care doar a scris texte împotriva adversarilor politici, pe Facebook, nu mai încape de Emil Constantinescu, cel care a scris istorie pentru România.
După interviul inedit acordat gazdei emisiunii „The Late Late Show”, James Corden, prinţul Harry va face noi mărturisiri pentru Oprah Winfrey. CBS a postat deja două scurte videoclipuri de prezentare, de câte 30 de secunde, care promit o discuţie care atinge puncte controversate. Interviul complet va fi difuzat în SUA pe 7 martie. Ducele de Sussex şi-a […]
Duminică seară a avut loc Gala Globurilor de Aur de anul acesta, ediţie care s-a desfăşurat în format virtual din cauza pandemiei de COVID-19. Şi dacă măsurile de siguranţă din contextul epidemic au transformat evenimentul într-unul inedit, surprizele nu se opresc aici. Istoria cinematografiei e scrisă şi rescrisă an de an, pe măsură ce […]
Mărţişor de 1 martie – Simbol al renaşterii naturii, în prima zi de primăvară Începuturile sunt deseori celebrate cu bucurie de români şi nu numai, printre sărbătorile cele mai dragi care s-au conservat de-a lungul timpului fiind şi Mărţişorul, nume alternativ pentru ziua de 1 Martie. În general, fetele şi femeile sunt cele care primesc […]
Mărţişor de 1 Martie – Simbol al renaşterii naturii, în prima zi de primăvară Începuturile sunt deseori celebrate cu bucurie de români şi nu numai, printre sărbătorile cele mai dragi care s-au conservat de-a lungul timpului fiind şi Mărţişorul, nume alternativ pentru ziua de 1 Martie. CITEŞTE AICI: Mesaje de 1 Martie 2021: Cele mai frumoase […]
Nu ne gîndim la mărţişor ca la un obicei tradiţional, ci e un fel de dat, subînţeles, care vine odată cu primăvara. Deşi mărţişorul are şi el o istorie a lui. E un obicei specific balcanic, nemaîntîlnit în restul spaţiului european, ori în restul lumii.
Gala decernării Globurilor de Aur a avut loc într-un format restrâns, iar gazdele evenimentului au fost Amy Poehler şi Tina Fey. Premiile sunt acordate pentru 25 de categorii şi sunt votate de memberii Asociaţiei Presei Străine de la Hollywood. Chloé Zhao, regizorul producţiei premiate „Nomadland”, a făcut istorie la Globurile de Aur de anul acesta. […]
Publicistul Ion Cristoiu critică atitudinea preşedintelui Iohannis, care, fără să dea explicaţii, şi-a schimbat declaraţiile şi susţine acum introducerea unui certificat de vaccinare la nivel european, constatând că o problemă atât de importantă a fost expediată de şeful statului în câteva rânduri, printr-un comunicat oficial, pentru ca românii să nu-şi dea seama de răzgândirea sa spectaculoasă […]
Martin Scorsese critică din nou industria cinematografică modernă. În ultimul său eseu publicat pe Harpers, intitulat „Il Maestro by Martin Scorsese. Federico Fellini şi magia pierdută a cinematografiei”, a subliniat defectele ce privesc algoritmii utilizaţi de serviciile de streaming. Vrea să atragă atenţia asupra experienţei de vizionare a unei proiecţii cinematografice la domiciliu. Scorsese a declarat […]
Arheologii care studiază oraşul Pompei au găsit un car ceremonial antic, aproape intact. Obiectul este atât de special datorită elementelor decorative din bronz şi fier. Carul era folosit la festivităţi şi parade, dar se bucurau de el şi tinerele mirese. Asta pentru că ajungeau în noua lor casă cu ajutorul lui. „Descoperirile din Pompei continuă […]
Astăzi, Elizabeth Taylor, ar fi împlinit 89 de ani. Actriţa fenomen a anilor 40 şi a decadelor viitoare s-a născut la Londra. A debutat în roluri pentru copii, iar în scurt timp talentul i-a fost descoperit de cei de la Universal Pictures cu care a semnat primul contract. Ulterior, au apărut şi proiecţii celebre precum […]
Sezonul premiilor în cinematografia americană începe cu Globurile de Aur. O nouă ediţie a galei va avea loc luni dimineaţă. Pregătirile au început la New York, deşi pandemia le-a pus multe beţe în roate organizatorilor. Au fost nevoiţi să amâne decernarea cu 2 luni, în speraţa că vor ieşi din lockdown. Au avut ghinion, aşa […]
La fel ca mama sa, Lady Diana Spencer, Prinţul Harry e o figură publică extrem de urmărită la nivel internaţional. Totuşi, efectele negative ale popularităţii sale au stat şi la baza rupturii intens mediatizate de anul trecut, când ducii de Sussex au renunţat la îndatoririle regale şi au plecat în Statele Unite. Prinţul Harry a […]
Se împlinesc astăzi 71 de ani de cînd, în 26 februarie 1950, Securitatea aresta un bătrîn savant: pe istoricul Alexandru Lapedatu. În noaptea de 5 spre 6 mai 1950 a fost transportat la Sighet, închisoarea care avea să fie punctul terminus pentru demnitarii de seamă ai vechii Românii. Lapedatu avea 73 de ani, rafuri întregi de cărţi scrise şi lui i se datora în parte recunoaşterea unirii Transilvaniei cu România, dar nu a contat.
„O explorare cutremurătoare a abuzurilor dintr-o şcoală de corecţie din Florida în anii segregării rasiale, în esenţă, o poveste impresionantă despre perseverenţă, demnitate şi împăcare cu sine.”