Cultură-Media

Stelian Tănase: Am cerut ştergerea datoriilor pe care le are TVR la bugetul de stat

Stelian Tănase, directorul general interimar al Societăţii Române de Televiziune (SRTv), a declarat, miercuri, că a cerut la cele mai înalte niveluri "amnistia fiscală", în condiţiile în care TVR are datorii la bugetul de stat de 543,7 milioane de lei (122 de milioane de euro).

TVR are circa 300 de procese cu unii dintre angajaţii concediaţi anul trecut. 15% au fost pierdute

Televiziunea Română are aproximativ 300 de procese cu unii dintre foştii angajaţi ai instituţiei, care au fost concediaţi anul trecut, dintre care 15% au fost pierdute într-o primă instanţă, a declarat Stelian Tănase, directorul general interimar al TVR, miercuri, într-o conferinţă de presă.

Invitaţii GALEI MEDIAFAX 2014, despre agenţia de presă: „Mediafax este un lider în mass-media. A stabilit un standard de calitate şi un model de profesionalism” – FOTO

Gala Mediafax 2014, desfăşurată marţi, la Ateneul Român, a avut ca invitaţi personalităţi din politică, economie, cultură, care şi-au exprimat aprecierea faţă de profesionalismul şi obiectivitatea ştirilor Mediafax.

TVR a avut în 2013 un profit de 2,5 milioane lei, însă datoriile istorice sunt de 800 milioane lei

Societatea Română de Televiziune (SRTv) a avut în 2013 un profit de circa 2,5 milioane de lei, însă datoriile istorice ale Televiziunii Române se ridică la 800 de milioane de lei, a anunţat Stelian Tănase, directorul general interimar al instituţiei, miercuri, într-o conferinţă de presă.

Seară dedicată scriitoarei americane Zelda Fitzgerald, joi, în Capitală

O seară dedicată scriitoarei americane Zelda Fitzgerald şi romanului "Acordă-mi acest vals", aflat la prima traducere în limba română şi recent apărut în colecţia "Raftul Denisei", la editura Humanitas Fiction, se va desfăşura joi, de la ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu din Capitală.

Televiziune pe internet: Disney a încheiat un acord cu operatorul prin satelit Dish

Grupul american Disney a încheiat un acord cu operatorul prin satelit american Dish Network, care deschide calea pentru difuzarea posturilor sale pe internet, în afara unui abonament de televiziune tradiţional.

The New York Times a dat erată la un articol despre cartea „12 Years a Slave”, scris acum 161 de ani

Ziarul The New York Times a publicat, marţi, o erată la un articol scris cu 161 de ani în urmă, despre Solomon Northup, a cărui carte de memorii, "12 Years a Slave", apărută în 1853, a inspirat filmul omonim, distins cu Oscarul pentru cel mai bun film, la gala de duminică, potrivit Reuters.

GALA MEDIAFAX 2014 în imagini – GALERIE FOTO

"Gala Mediafax 2014 - Gala valorilor" a avut loc, marţi, la Ateneul Român, printre premianţi numărându-se Eugenia Vodă, Radu Beligan, medicii Radu Zamfir, Valentin Calu şi Cătălin Pivniceru şi cei trei salvatori din Apuseni, Argentin Todea, Gheorghe Giurgiu şi Gheorghe Tiff.

Marele premiu al Galei MEDIAFAX 2014, acordat lui Radu Beligan. Lista laureaţilor „Galei MEDIAFAX 2014 – Gala Valorilor” – FOTO şi VIDEO

Marele premiu al Galei MEDIAFAX 2014 - Gala valorilor, a fost acordat actorului Radu Beligan, printre laureaţi numărându-se coregraful Gigi Căciuleanu, medicii Radu Zamfir, Valentin Calu şi Cătălin Pivniceru, reprezentanţi ai moţilor care i-au salvat pe aceştia în urma accidentul aviatic din Apuseni

Victor Rebengiuc şi Mihai Măniuţiu vor fi premiaţi la gala UNITER

Victor Rebengiuc va primi premiul de excelenţă, iar Mihai Măniuţiu, premiul pentru întreaga activitate la categoria "regizori", la gala premiilor Uniunii Teatrale din România (UNITER), care va avea loc pe 28 aprilie, la Palatul Culturii din Târgu-Mureş, informează un comunicat remis MEDIAFAX.

Lungmetrajul „O vară de neuitat”, de Lucian Pintilie, proiectat pe 18 martie la ICR Londra

Lungmetrajul "O vară de neuitat/ Un été inoubliable", regizat de Lucian Pintilie şi cu Kristin Scott-Thomas în rolul principal, va fi proiectat, pe 18 martie, la Cinemateca românească de la Institutul Cultural Român (ICR) de la Londra, informează instituţia.

LPF a cedat drepturile TV pe cinci ani către o companie din Uniunea Europeană

Liga Profesionistă de Fotbal a anunţat, marţi, pe site-ul oficial, semnarea unui parteneriat media pe cinci ani cu o companie din Uniunea Europeană având ca obiect comercializarea drepturilor de difuzare a meciurilor din Liga I, suma încasată fiind egală cu cea din ultimele trei sezoane.

Victoriile repurtate de filmul „Gravity” la gala Oscar, salutate de NASA şi de astronauţii de pe ISS

Victoriile repurtate de filmul "Gravity", duminică seară, la gala de decernare a premiilor Oscar, unde această peliculă a obţinut şapte trofee, au fost salutate de NASA şi i-au determinat pe astronauţii de pe ISS să trimită producătorilor lungmetrajului mai multe mesaje video de felicitare.

Filmul de animaţie „Frozen” a obţinut încasări record de peste un miliard de dolari în toată lumea

"Regatul de gheaţă/ Frozen" a obţinut încasări de peste un miliard de dolari la nivel mondial, după weekendul de proiecţii din perioada 1 - 2 martie, devenind astfel primul film de animaţie din istorie care stabileşte un asemenea record de box office.

IRES: Românii au mai mare încredere în Andrei Pleşu decât în Mircea Dinescu. Ce s-ar întâmpla dacă Andrei Pleşu ar candida la prezidenţiale

Scriitorul şi publicistul Andrei Pleşu se bucură de o încredere mult mai mare în rândul românilor decât poetul Mircea Dinescu, potrivit unui sondaj realizat de institutul IRES, deţinut de PSD -istul Vasile Dâncu.

CNA: Campania pentru europarlamentare,”pe bani” în emisiunile de promovare şi în spoturile electorale

Candidaţii la alegerile pentru Parlamentul European se vor putea exprima, contra cost, în emisiunile de promovare electorală şi în spoturile electorale difuzate de televiziunile şi radiourile private, dar vor avea acces gratuit la posturile publice, potrivit unui proiect de Decizie a CNA.

Filme de Oscar, pe 4 aprilie, la Festivalul Internaţional de Film NexT, în Bucureşti

Cele cinci filme nominalizate la Oscar la categoria "cel mai bun scurtmetraj" vor fi proiectate, pe 4 aprilie, de la ora 21.00, la CinemaPRO din Capitală, la Festivalul Internaţional de Film NexT, un eveniment care se va desfăşura în perioada 3-7 aprilie, potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX.

Gala premiilor Oscar 2014 a obţinut cea mai bună audienţă din ultimii zece ani

Gala premiilor Oscar 2014, ai cărei mari câştigători au fost lungmetrajele "12 Years a Slave" şi "Gravity", a obţinut cea mai bună audienţă din ultimii 10 ani, adunând în faţa micilor ecrane peste 43 milioane de telespectatori, a anunţat, luni, postul TV american ABC, citat de AFP.

Kelemen Hunor, avizat favorabil în comisiile pentru cultură din Parlament

Kelemen Hunor, propus ca ministru pentru portofoliul Culturii, a primit, marţi, avizul favorabil al comisiilor pentru cultură din Camera Deputaţilor şi din Senat, cu 19 voturi "pentru", 13 "împotrivă" şi o abţinere.

Romanian Short Waves începe preselecţia pentru a şaptea participare la piaţa de film de la Cannes

Asociaţia Secvenţe invită producătorii şi realizatorii de film din România să se înscrie în preselecţia de scurtmetraje a ediţiei a 7-a a programului Romanian Short Waves, care va fi prezentat în secţiunea Short Film Corner a Festivalului de Film de la Cannes, potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX.

Agenţia de presă Mediafax premiază valorile anului la „Gala Mediafax 2014 – Gala valorilor”

Agenţia de presă Mediafax, cel mai mare furnizor român de informaţie generalistă şi de business, organizează, marţi, de la ora 20.00, la Ateneul Român, "Gala Mediafax 2014 – Gala Valorilor", eveniment în care vor fi premiaţi cei care întrunesc valorile prin care agenţia s-a consacrat.

BIOGRAFIE: Actorul Bogdan Stanoevici, propus ministru, a plecat din ţară în 1989, revenind în 2011

Bogdan Stanoevici, propus pentru postul de ministru delegat pentru Românii de Pretutindeni, este de profesie actor, fiind cunoscut pentru roluri precum "Sania albastră", de Ioan Cărmăzan, "Noi, cei din linia întâi", de Sergiu Nicolaescu, şi "Tertium non datur", de Lucian Pintilie.

Pompei, distrus de neglijenţă? Mai multe fragmente de ziduri, inclusiv câteva din Templul zeiţei Venus, s-au prăbuşit

Pompei, oraşul antic acoperit de material vulcanic în urma erupţiei vulcanului Vezuviu, începe să se deterioreze. În urma ploilor din Italia, un zid şi o parte a unui templu s-au prăbuşit, stârnind nemulţumiri faţă de felul în care autorităţile conservă situl arheologic.

BIOGRAFIE: Răzvan Cotovelea, propus ministru la Societatea Informaţională, e specialist în fonduri europene

Răzvan Cotovelea, propus de premierul Victor Ponta ministru pentru Societatea Informaţională, este un specialist în fonduri europene, ultima funcţie publică fiind cea de secretar de stat în MAEUR, sub mandatul lui Leonard Orban.

BIOGRAFIE: Kelemen Hunor, pentru a doua oară ministru al Culturii, de această dată şi vicepremier

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a fost desemnat pentru a doua oară ministru al Culturii, precedentul mandat fiind în al doilea Cabinet format de Emil Boc.

Lungmetrajul „La limita de jos a cerului”, de Igor Cobileanski, proiectat la Berlin

Lungmetrajul "La limita de jos a cerului", regizat de Igor Cobileanski, va fi proiectat pe 27 martie, la Institutul Cultural Român (ICR) din Berlin, în cadrul programului "New Romanian Films", ce prezintă cele mai recente filme româneşti, informează instituţia.

Tribunalul Bucureşti a admis cererea Editurii Evenimentul şi Capital de a intra în insolvenţă

Tribunalul Bucureşti a admis cererea Editurii Evenimentul şi Capital SRL, care editează cotidianul Evenimentul zilei şi săptămânalul Capital, de a intra în insolvenţă.

Marile producţii câştigătoare la premiile Oscar, aduse în România de MediaPro Distribution

Filmele "12 ani de sclavie" şi "Gravity 3D: Misiune în spaţiu", care şi-au adjudecat zece statuete la a 86-a ediţie a premiilor Oscar, devenind astfel marile câştigătoare ale galei, au fost distribuite în cinematografele din România de MediaPro Distribution, potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX.

Publicaţia Newsweek îşi va relua apariţia pe hârtie, în această săptămână, în SUA

Săptămânalul american Newsweek, a cărui ultimă ediţie tipărită a apărut pe piaţă pe 31 decembrie 2012, devenind apoi o publicaţie exclusiv digitală, îşi va relua apariţia pe hârtie vineri.

Drumul spre cetăţile dacice din Munţii Orăştiei va fi modernizat pentru a înlesni accesul turiştilor

Consiliul Judeţean Hunedoara vrea să contracteze lucrări de modernizarea a drumurilor de acces către cetăţile dacice din Munţii Orăştiei printr-o investiţie estimată la 8,7 milioane euro inclusiv TVA, proiectul vizând integrarea celor şase unităţi în circuitul turistic european.

OSCAR 2014: „12 Years a Slave” a făcut istorie după ce a câştigat Oscarul pentru cel mai bun film

Drama "12 Years a Slave" a făcut istorie după ce a câştigat premiul Oscar pentru cel mai bun film, duminică seară la Los Angeles, devenind primul lungmetraj regizat de un cineast de culoare care a fost recompensat cu acest trofeu în cei 86 de ani de existenţă al galei.

Spectacolul „Don Quijote” revine, joi, pe scena Sălii Studio a Teatrul Naţional Bucureşti

Spectacolul "Don Quijote", după Miguel de Cervantes, creat în 2005 de Dan Puric şi Compania "Passe Partout DP", va fi reluat pe scena Sălii Studio a Teatrului Naţional Bucureşti, joi, de la ora 20.00, informează un comunicat remis MEDIAFAX.

OSCAR 2014: „12 Years a Slave”, CEL MAI BUN FILM al anului. Matthew McConaughey, cel mai bun actor în rol principal. LISTA COMPLETĂ a câştigătorilor – GALERIE FOTO, VIDEO

Marele trofeu al galei premiilor OSCAR 2014, pentru cel mai bun film, a revenit producţiei "12 Years a Slave", în regia lui Steve McQueen. Matthew McConaughey a câştigat rolul pentru cel mai bun actor într-un rol principal, iar cea mai bună actriţă în rol principal a fost desemnată Cate Blanchett, pentru prestaţia din "Blue Jasmine", în regia lui Woody Allen. Mediafax.ro prezintă LISTA COMPLETĂ a câştigătorilor celei de-a 86-a ediţii a premiilor Oscar.

Premiile Oscar au avut încasări de 93,7 milioane de dolari, în 2013

Premiile Oscar şi alte activităţi conexe ceremoniei au adus Academiei americane de film, care organizează evenimentul, venituri de 93,7 milioane de dolari şi au generat cheltuieli de 39,7 milioane de dolari, în 2013, potrivit raportului anual al Academiei, făcut public vineri.

Ivan: Bucureşti n-ar trebui să intre în competiţa pentru titlul de Capitală Culturală Europeană

Purtătorul de cuvânt al PSD, Cătălin Ivan, susţine că Bucureşti n-ar trebui să intre în competiţia pentru obţinerea titlului de Capitală Culturală Europeană fiindcă "ar omorî competiţia", ci trebuie să lase celelalte oraşe să concureze între ele, pentru a se dezvolta din punct de vedere cultural.

Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane Deva, pe lista muzeelor promovate de portalul euromuse.net

Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane Deva a fost înştiinţat că a fost inclus pe lista muzeelor promovate de portalul euromuse.net, devenind al doilea muzeu din România inclus pe site-ul care oferă informaţii în limbile naţionale ale ţărilor unde se găsesc diferitele muzee, dar şi în limba engleză.

EUROVISION 2014: Paula şi Ovi vor reprezenta România – VIDEO

Paula Seling şi Ovi vor reprezenta România la Eurovision Song Contest de la Copenhaga (Danemarca), cu piesa "Miracle", câştigătoare a finalei selecţiei naţionale a Eurovision, care s-a desfăşurat sâmbătă seară, la Teatrul "Sică Alexandrescu" din Braşov, şi a fost difuzată în direct la TVR.

Gala César, urmărită de 2,3 milioane de persoane, în scădere faţă de ediţia din 2013 a evenimentului

Cea de-a 39-a gală a premiilor César, care s-a desfăşurat vineri seară, la Théâtre du Châtelet din Paris, şi a fost transmisă în direct de televiziunea franceză Canal+, a atras 2,3 milioane de telespectatori, numărul acestora fiind în scădere faţă de ediţia din 2013 a evenimentului.

Premiile CESAR 2014: LISTA CÂŞTIGĂTORILOR galei de vineri – FOTO

Filmul "Les garçons et Guillaume, à table!", regizat de Guillaume Gallienne, a fost marele câştigător la gala César 2014, obţinând cinci trofee, inclusiv distincţia pentru cel mai bun film, potrivit site-ului oficial al evenimentului.

Şefa Bibliotecii Naţionale:Evenimentele contra cost sunt legale, veniturile folosite la îmbunătăţiri

Directorul Bibliotecii Naţionale, Elena Tîrziman, a explicat, vineri, că spaţiile bibliotecii au fost închiriate pentru diverse activităţi în virtutea faptului că "evenimentele contra cost" sunt în obiectul de activitate al instituţiei, banii obţinuţi fiind folosiţi pentru îmbunătăţiri.