Prigoană despre informaţiile privind cumpărarea Realitatea TV: Cum să fii interesat de un cal mort?

Omul de afaceri Silviu Prigoană, deputat PDL, a declarat, joi, referindu-se la informaţiile potrivit cărora ar negocia preluarea postului Realitatea TV şi a Newsin, că nu poate fi interesat de "un cal mort", afirmând că trustul Realitatea-Caţavencu are datorii la stat de 60 de milioane de euro.

27 afișări
Imaginea articolului Prigoană despre informaţiile privind cumpărarea Realitatea TV: Cum să fii interesat de un cal mort?

Prigoană despre informaţiile privind cumpărarea Realitatea TV: Cum să fii interesat de un cal mort? (Imagine: Cristina Nichitus/Mediafax Foto)

"În momentul în care o să mă duc să mă relaxez precum Geoană la Vântu, probabil că vom aborda şi acest subiect, deocamdată nu am fost solicitat, nici verbal nici în scris pe tema asta", a spus Prigoană.

El a dat şi un răspuns autoironic, precizând că, în general, are experienţă "în a reface" acte pe care le-a făcut, "referitor la căsătorii".

"La televiziuni nu mă interesează, lucrurile făcute sunt bine făcute din punctul meu de vedere", a adăugat el.

Întrebat de ce nu este interesat în această investiţie, Silviu Prigoană a răspuns: "Cum să fii interesat de un cal mort? Iei şi tu un pur sânge arab, ceva, ăla este gata, la revedere".

Prigoană a menţionat că trustul Realitatea-Caţavencu are 60 de milioane de euro datorii, către stat, dintre care 18 milioane are numai pe Realitatea TV, plus 220 de creditori "care au venit la masa credală să îşi ia banii".

"Sunt informaţii de-ale voastre, din presă, eu nu ştiu ce este acolo, că nu sunt contabilul lor, dar ştiu că aceşti creditori s-au îndreptat spre Realitatea când nu li s-au mai achitat facturile", a adăugat Prigoană.

Pe mai multe site-uri a apărut, joi, informaţia conform căreia Silviu Prigoană ar negocia cu Sorin Ovidiu Vântu cumpărarea Realitatea TV şi a agenţiei de presă Newsin.

Silviu Prigoană a înfiinţat postul de televiziune de ştiri Realitatea TV, vândut apoi unor firme controlate de omul de afaceri Sorin Ovidiu Vântu.

Sorin Ovidiu Vântu nu a putut fi contactat până la ora transmiterii ştirii.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici