Regizorul egiptean Youssef Chahine, spitalizat după ce a intrat în comă

Regizorul egiptean Youssef Chahine, în vârstă de 82 de ani, a intrat comă după o hemoragie cerebrală şi urmează să fie transferat, luni după-amiază, la Spitalul american din Neuilly-sur-Seine, în apropiere de Paris, a indicat ministrul egiptean al Culturii, Farouk Hosni, aflat în vizită în Franţa.

25 afișări
Imaginea articolului Regizorul egiptean Youssef Chahine, spitalizat după ce a intrat în comă

Regizorul egiptean Youssef Chahine, spitalizat după ce a intrat în comă (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

O sursă de la aeroportul din Cairo a indicat că regizorul a fost trimis din Egipt în Franţa, unde urmează să primească îngrijirile necesare.

"Egipt se ocupă de această chestiune", a spus Hosni presei. Acesta se află în Franţa pentru a inaugura, la Institutul Lumii Arabe de la Paris (IMA), o expoziţie consacrată cântăreţei egiptene Oum Kalsoum.

Ministrul a precizat că Youssef Chahine va fi transferat la Spitalul american din Neuilly în cursul după-amiezei de luni.

Youssef Chahine "este în comă în urma unei hemoragii cerebrale", a indicat pentru agenţia de presă Mena un medic de la spitalul Ach-Chourouq, din Cairo, care a spus că starea sănătăţii cineastului este "gravă".

Chahine, născut în 1926 la Alexandria, a devenit cel mai celebru cineast egiptean. Critic al regimului Hosni Moubarak, dar şi al islamiştilor, acesta a denunţat întotdeauna cenzura din ţara sa, care nu a încetat să progreseze.

Chahine este deţinător a numeroase premii, printre care se numără un Urs de Argint şi Marele Premiu al juriului, la ediţia din 1978 a Berlinalei, pentru "Iskanderija... lih?/ Alexandria... de ce?", un premiu François Chalais la Festivalul de la Cannes, în 1999, pentru "L'autre", şi un premiu pentru întreaga carieră primit tot pe Croazetă, în 1997.

În urma evenimentelor tragice de la 11 septembrie, din New York, Youssef Chahine şi alţi zece regizori din culturi diferite s-au reunit pentru a da naştere unei mărturii colective, "11'09'01 September 11", desemnat cel mai bun film al Uniunii Europene.

În 2006, Chahine a primit Legiunea de Onoare din partea guvernului francez.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici