Sindicatul TVR îi cere lui Ponta să ajute SRTv până când concedierile colective nu-şi produc efectul

Sindicatul din TVR îi solicită, într-un memoriu remis MEDIAFAX, sprijinul premierului Victor Ponta pentru soluţionarea situaţiei în care se află Televiziunea Română, care are datorii de 140 de milioane de euro, precizând că angajaţii nu sunt vinovaţi de situaţia instituţiei.

368 afișări
Imaginea articolului Sindicatul TVR îi cere lui Ponta să ajute SRTv până când concedierile colective nu-şi produc efectul

Sindicatul TVR îi cere lui Ponta să ajute SRTv până când concedierile colective nu-şi produc efectul (Imagine: Octav Ganea/Mediafax Foto)

În memoriul depus la Guvern pe 12 noiembrie şi adresat premierului Victor Ponta, Sindicatul pentru Unitatea Salariaţilor TV din Societatea Română de Televiziune (SPUS TV- sindicatul reprezentativ din TVR, n.r.) spune că rolul şi misiunea Societăţii Române de Televiziune (SRTV) în societate sunt deosebit de importante, fapt ce nu poate fi pus la îndoială sau contestat de nimeni.

"De altfel, însuşi legiuitorul, în Legea nr. 41/17.06.1994 modificată şi republicată, recunoaşte explicit că SRTV este o instituţie de interes naţional, fapt rezultat din obiectul său de activitate. Demn de remarcat mai este şi faptul că, până în anul 2005, SRTV a avut rezultate bune în plan economico-financiar, înregistrând chiar şi un excedent. În perioada 2005 - 2012, din cauza unui management defectuos, constatat şi consemnat de către Curtea de Conturi în actele de control sau rapoartele de audit întocmite, situaţia financiară s-a înrăutăţit an de an", se spune în memoriul adresat lui Victor Ponta.

Potrivit memoriului, datoriile cumulate ale SRTV ajung in acest moment la suma de 140 milioane de euro.

"În această situaţie s-a ajuns însă şi din cauza modificărilor legislaţiei fiscale, care a generat efecte dezastruoase asupra bugetului de venituri şi cheltuieli ale SRTV, prin dublarea sumelor datorate bugetului de stat sub diverse forme. Concret, dacă în anul 2005 SRTV înregistra ca şi cheltuială cu TVA fără drept de deducere 11,40% din încasările din taxa TV, în anul 2011, acest procent a crescut la 20,25%, din cauza introducerii plăţii TVA pentru licenţe de difuzare. În comparaţie cu televiziunile particulare, care şi-au putut ajusta încasările faţă de aceasta obligaţie, SRTV a fost nevoită să suporte costuri din ce în ce mai mari din încasări relativ constante, determinate de valoarea absolută a taxei TV", spune SPUS TV.

Sindicatul precizează că guvernele care s-au succedat nu au modificat valoarea taxei TV din anul 2003, "aceasta fiind afectată de inflaţie, dar şi de creşterea cursului valutar, care a făcut ca televiziunea publică să piardă, începând cu anul 2008, aproximativ 9,5 milioane euro anual". "Aceasta înseamnă că, din cei 140 milioane euro datorie, 38 de milioane euro provin numai din diferenţele de curs valutar, nereglementate de un sistem legislativ sănătos cauzat de lipsa de interes a clasei politice faţă de soarta unei instituţii de interes naţional", se mai spune în memoriul SPUS TV.

"Suntem revoltaţi de faptul că, deşi, toate pârghiile echilibrării financiare a SRTV au fost în permanenţă în mâinile guvernanţilor şi politicienilor, aceştia au lasat-o să moară! Din cei 4 lei colectaţi de la fiecare plătitor de taxa Tv, practic acum 47% se întorc la bugetul de stat sub diverse forme, aceasta fără să luăm în considerare şi cheltuielile cu comisionul plătit agenţilor economici care colectează taxa. Prin urmare din 4 lei colectaţi, 2 lei se întorc în gestiunea Guvernului. Cu toate acestea, acum se încearcă resuscitarea acestei instituţii de interes public numai prin sacrificiul celor 872 de salariaţi!", spune sindicatul reprezentativ din TVR.

Sindicatul îi mai atrage atenţia lui Victor Ponta că cei 872 de salariaţi ai TVR vor ieşi din sistem, iar susţinerea lor financiară va cădea pe umerii fiecărui cetăţean contribuabil sub forma de ajutor de şomaj.

"Prin prisma celor de mai sus, salariaţii SRTV vă solicită acum sprijinul în soluţionarea situaţiei de care ei nu se fac vinovaţi, acum cât timp concedierile colective încă nu produc efecte!", îşi încheie SPUS TV memoriul adresat lui Victor Ponta.

Societatea Română de Televiziune este în prezent în plin proces de restructurare. Noul Consiliu de Administraţie al Societăţii Române de Televiziune a decis, pe 29 octombrie, să continue restructurarea TVR (demarată de fostul CA al televiziunii publice, condus tot de Claudiu Săftoiu) şi a aprobat documentele privind procesul de selecţie a personalului Televiziunii Române, în urma căruia vor rămâne 2.395 de locuri de muncă.

Un număr total de 309 locuri de muncă nu sunt afectate de procesul de restructurare din Televiziunea Română, la sfârşitul căruia TVR va avea un număr de 2.395 de angajaţi, dintr-un total actual de 3.235 salariaţi, potrivit unui comunicat remis miercuri MEDIAFAX. "Salariaţii notificaţi de către conducerea societăţii au acceptat participarea la procesul de selecţie de personal în vederea concedierii colective, într-o proporţie de 96,35%. Astfel, au fost transmise un număr de 2.773 de notificări, dintre care 2.672 au fost primite şi semnate de salariaţi. Un număr de salariaţi nu au fost notificaţi şi, în consecinţă, nu participă la selecţia de personal, fie din motive legale, strict determinate, fie din motive care decurg din logica noilor fluxuri de activitate, incluse în planul de restructurare aprobat prin Hotărârile Consiliului de Administraţie nr. 110/2012 şi 121/2012", se spune în comunicatul TVR.

TVR are o pierdere cumulată de 145.618.779,33 de euro, iar perioada necesară pentru a plăti această datorie este estimată la 7,5 ani, după cum a declarat Claudiu Săftoiu, într-un interviu acordat agenţiei MEDIAFAX în 10 august.

Conducerea TVR a trebuit să elaboreze o strategie de restructurare a Televiziunii Române, după ce, pe 27 iunie, Guvernul a adoptat o ordonanţă de urgenţă (OUG) potrivit căreia Consiliul de Administraţie al TVR trebuie să aprobe, în termen de 45 zile (de la publicarea în MO a OUG, n.r), un program de redresare economică, cu restructurări economice, de personal şi plata datoriilor fiscale în şase luni.

Pe 10 august, fostul CA al TVR a adoptat raportul grupului de lucru care stă la baza Programului de redresare economică a Televiziunii Române, care a prevăzut că TVR Info şi TVR Cultural trebuie să îşi înceteze emisia, iar misiunea TVR Cultural va fi preluată de TVR 2 (care se va redenumi TVR 2 Cultural) şi de TVR 3.

TVR Info şi-a suspendat emisia pe 15 august, la ora 23.59, în timp ce TVR Cultural şi-a suspendat emisia pe 15 septembrie, de la ora 23.59.

În baza Programului de redresare economică a SRTv, Guvernul a aprobat, pe 1 septembrie, Memorandumul privind reeşalonarea obligaţiilor fiscale acumulate de TVR, în cuantum de peste 65 milioane de euro, pe o perioadă de 7,5 ani.

Pe de altă parte, în urmă cu câteva săptămâni, câteva sute de angajaţi ai Societăţii Române de Televiziune au protestat în curtea instituţiei faţă de procesul de concediere colectivă din TVR, în urma căruia vor fi desfiinţate 872 de posturi. Potrivit reprezentanţilor SPUS TV (sindicatul reprezentantiv din TVR, n.r.) şi angajaţii studiourilor teritoriale ale TVR au protestat faţă de procesul de concediere colectivă. Totodată, sindicaliştii au depus o acţiune în instanţă prin care contestă întregul proces de concediere colectivă, au declarat reprezentanţii SPUS TV, pentru MEDIAFAX, la momentul respectiv.

În prezent, se desfăşoară procesul de evaluare a angajaţilor televiziunii publice. Procesul de restructurare a TVR ar urma să se finalizeze până la sfârşitul lunii decembrie.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici