Spectacolele Festivalului Naţional de Teatru 2012

Spectacolul "Călătoriile lui Gulliver", montat de Silviu Purcărete la Teatrul "Radu Stanca" din Sibiu, şi "D'ale noastre", o fantezie coregrafică semnată Gigi Căciuleanu, care a fost pusă în scenă la Teatrul Naţional Bucureşti, se numără printre titlurile Festivalului Naţional de Teatru 2012.

1920 afișări
Imaginea articolului Spectacolele Festivalului Naţional de Teatru 2012

Spectacolele Festivalului Naţional de Teatru 2012 (Imagine: Shutterstock)

Festivalul Naţional de Teatru (FNT), cea mai importantă trecere în revistă a spectacolelor produse în România pe parcursul unei stagiuni, a ajuns la cea de-a 22-a ediţie.

Evenimentul se va desfăşura în Capitală, între 26 octombrie şi 4 noiembrie, având, ca de obicei, ca organizator Uniunea Teatrală din România (UNITER), iar ca finanţatori Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional şi Primăria Municipiului Bucureşti, prin ArCuB.

Festivalul propune din nou un pilon tematic central - de această dată, opera regizorală a lui Silviu Purcărete, unul dintre cei mai faimoşi artişti români de astăzi -, dar stă, totodată, sub semnul celor doi autori cărora UNESCO le-a dedicat anul 2012: suedezul August Strindberg, comemorat la 100 de ani de la dispariţie, şi conaţionalul I.L. Caragiale, sărbătorit la 160 de ani de la naştere şi deplâns la 100 de ani de la moarte.

Alături de cele trei secţiuni ce reflectă în mod specific creaţia acestor personalităţi ale scenei universale, afişul festivalului cuprinde un număr de spectacole semnificative pentru fizionomia stagiunii 2011-2012, care, indiferent că pornesc de la texte de Shakespeare, Molière, Calderón de la Barca, Albert Camus, Gellu Naum sau Herta Müller, indiferent că sunt semnate de regizori precum Andrei Şerban, Gábor Tompa, Alexandru Dabija, Victor Ioan Frunză, László Bocsárdi, Radu Afrim sau de tineri debutanţi, indiferent că sunt grupate sub titlul generic "De toate pentru toţi", "Actorii, în prim-plan" sau "Teatrul de mâine", alcătuiesc, laolaltă, o imagine a vieţii.

Festivalul include "Focus: Silviu Purcărete - un univers regizoral", o secţiune care va cuprinde următoarele spectacole semnate de cunoscutul regizor: "Aşteptându-l pe Godot" de Samuel Beckett (Teatrul Naţional "Radu Stanca" Sibiu), "Călătoriile lui Gulliver" - exerciţii scenice inspirate din opera lui Jonathan Swift (Teatrul Naţional "Radu Stanca" Sibiu), "Conu’ Leonida faţă cu reacţiunea" de I.L. Caragiale (Teatrul Naţional Bucureşti), "O Furtună" după W. Shakespeare (Teatrul Naţional "Marin Sorescu" Craiova) şi "Gianni Schicchi" de Giacomo Puccini (Teatrul Maghiar de Stat Cluj).

Din secţiunea "Al matale, Caragiale" fac parte următoarele titluri: "D’ale noastre", un spectacol de Gigi Căciuleanu (Teatrul Naţional Bucureşti), "Două loturi" de I.L. Caragiale (regia Alexandru Dabija, Teatrul Naţional Bucureşti), "Năpasta" de I.L. Caragiale (regia Cristi Juncu, Teatrul "Toma Caragiu", Ploieşti), "O noapte furtunoasă" de I.L. Caragiale (regia Mircea Cornişteanu, Teatrul Naţional "Marin Sorescu" Craiova) şi "O scrisoare pierdută" de I.L. Caragiale (regia Mihai Mălaimare, Teatrul Masca, Bucureşti).

În secţiunea "Strindberg, înaintaşi, urmaşi" sunt incluse următoarele piese: "Domnişoara Julie" de August Strindberg (regia Felix Alexa, Teatrul Maghiar de Stat Cluj), "Hedda Gabler" de Henrik Ibsen (regia Andrei Şerban, Teatrul Maghiar de Stat Cluj) şi "Înainte de pensionare" de Thomas Bernhard (regia Christian Papke, Teatrul Naţional Timişoara).

Pe de altă parte, secţiunea "De toate pentru toţi" include spectacole precum: "Carmina Burana" de Carl Orff (regia Gigi Căciuleanu, Teatrul Naţional Târgu-Mureş, compania "Liviu Rebreanu"), "Insula", după Gellu Naum, spectacol-concert de Ada Milea (Teatrul Naţional Cluj-Napoca) şi "Ultima zi a tinereţii", după Tadeusz Konwicki (regia Yuri Kordonsky, Teatrul Naţional "Radu Stanca" Sibiu).

În cadrul secţiunii "Actorii în prim-plan" se regăsesc titluri precum "2x2", după Murray Schisgal şi Harold Pinter, cu Amalia Ciolan, Marcello Cobzariu, Maia Morgenstern şi Mircea Rusu în distribuţie (regia Vlad Stănescu, o producţie a Teatrului Naţional Bucureşti), şi "Vocea umană" de Jean Cocteau, cu Oana Pellea (regia Sanda Manu, Teatrul Metropolis, Bucureşti).

Totodată, secţiunea "Teatrul de mâine" reuneşte spectacolele "Casa M" de Luminiţa Ţîcu (Centrul de Arte Coliseum, Chişinău), "Jocuri în curtea din spate" de Edna Mazya (regia Bobi Pricop, Teatrul Act, Bucureşti) şi "Poveşti de familie" de Biljana Srbljanovic (regia Vlad Cristache, Teatrul "Maria Filotti", Brăila).

Echipa Festivalului Naţional de Teatru este condusă de directorul artistic Alice Georgescu şi directorul executiv Aura Corbeanu, vicepreşedintele UNITER.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici