TVR va transmite Festivalul de la Mamaia 2007

TVR va transmite ediţia din acest an a Festivalului Naţional de Muzică Uşoară Mamaia, urmând ca organizatorii festivalului să stabilească şi postul de radio ce va difuza evenimentul, a declarat pentru MEDIAFAX Petrică Munteanu, preşedintele evenimentului.

1 afișare
Imaginea articolului TVR va transmite Festivalul de la Mamaia 2007

TVR va transmite Festivalul de la Mamaia 2007

"Îl considerăm ca şi semnat (contractul, n.r.), azi (joi) am primit ultimul «ok» şi aşteptăm ca TVR să ne cheme să luăm contractul gata semnat", a spus Petrică Munteanu.

"Acum, că ştim cu ce televiziune vom colabora, vom avea discuţii şi cu alţii (posturi de radio, n.r.), să vedem cine vrea să colaboreze", a adăugat Petrică Munteanu, precizând că a avut discuţii atât cu reprezentanţi ai radioului public, cât şi cu reprezentanţi ai altor posturi din ţară.

Potrivit Departamentului de Comunicare al Societăţii Române de Televiziune, Comitetul Director a aprobat preluarea Festivalului de Muzică Uşoară Mamaia 2007, ca şi a Festivalului Naţional al Cântecului şi Dansului Popular Românesc 2007.

TVR a transmis Festivalul de Muzică Uşoară şi în 2005 şi 2006, în timp ce, în precedenţii trei ani, drepturile au fost deţinute de Antena 1 şi Prima TV.

Festivalul de la Mamaia se va desfăşura între 23 şi 26 august, la Teatrul de Vară din staţiune, şi va avea un buget de 1,2 milioane lei din partea Consiliului Judeţean Constanţa.

La rândul său, Festivalul Naţional al Cântecului şi Dansului Popular Românesc va avea loc în perioada 29 - 31 august la Teatrul de Vară din Mamaia, bugetul alocat de CJ Constanţa fiind de 700.000 lei.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici