Un istoric de artă român, numit la conducerea unei platforme internaţionale pentru artă contemporană

Istoricul de artă de origine română Judit Angel a fost numită director al tranzit.sk, un spaţiu deschis şi o platformă pentru artă contemporană din Bratislava, informează Fundaţia ERSTE, într-un comunicat de presă remis MEDIAFAX.

294 afișări
Imaginea articolului Un istoric de artă român, numit la conducerea unei platforme internaţionale pentru artă contemporană

Un istoric de artă român, numit la conducerea unei platforme internaţionale pentru artă contemporană (Imagine: at.tranzit.org)

De 10 ani, tranzit.sk este un spaţiu deschis şi o platformă pentru arta contemporană din Bratislava şi face parte din reţeaua tranzit, care activează în Austria, Cehia, Ungaria, România şi Slovacia. După ce fostul director Boris Ondreička a părăsit postul anul trecut, poziţia a fost preluată de directorul interimar Laco Teren. Noul director al tranzit.sk este Judit Angel.

Judit Angel este istoric de artă. Aceasta a absolvit Secţia de Istoria Artei din cadrul Academiei de Artă din Bucureşti şi deţine un doctorat în Istoria Artei Contemporane obţinut de la Universitatea Loránd Eötvös din Budapesta (2010). Între 1990 şi 1998 a fost curator-şef la Muzeul de Artă din Arad. Din 1998, aceasta a fost curator la Műcsarnok/ Kunsthalle Budapesta.

"Mă fascinează munca de a descoperi scena artistică slovacă, de a găsi colaboratori acolo, de a identifica nevoile scenei şi de a încerca să elaborez răspunsuri viabile pentru acestea. Cred că formarea mea română şi maghiară, interesul în arta contemporană a Europei Centrale şi de Est şi istoria recentă vor ajuta instituţia să joace un rol important în vederea asigurării vizibilităţii practicilor artistice regionale într-un context internaţional. Mă interesează şi prezentarea proiectelor/lucrărilor/discursurilor care - datorită caracterului unic, inovator şi/sau contemporan - au o relevanţă specială în contextul local", a declarat Judit Angel.

Conceperea de structuri noi pentru tranzit.sk reprezintă pentru Judit Angel deja parte din eforturile ei curatoriale. "În cele din urmă consider expoziţiile, proiectele, evenimentele, publicaţiile şi programele instituţiei ca aspecte de design, ca modalităţi de a relaţiona arta şi societatea într-un mod semnificativ", afirmă Judit Angel.

Judit Angel este familiară cu ideile tranzit deoarece a făcut parte din consiliul de administraţie al tranzit.hu în Budapesta din 2005. În cadrul primelor proiecte, se va concentra pe analizarea stării, nevoilor şi potenţialului sistemului instituţional al artei slovace. Prima expoziţie creată de ea va fi deschisă în toamnă.

Judit Angel a fost curator al unor expoziţii cu artişti din Europa Centrală şi de Est şi alţi artişti internaţionali pe diferite teme, precum critica instituţională, arta participativă, arta anilor '70 şi '80, relaţia între artă, arhitectură, film, respectiv artă şi educaţie. În 1999, a fost curatorul expoziţiei "Report" (Dan Perjovschi şi grupul subREAL), în Pavilionul României la Bienala de la Veneţia.

A scris articole despre arta contemporană, publicate în cataloage şi jurnale. Între 2000 şi 2009, a fost corespondent în Ungaria pentru Flash Art International. Între 2002 şi 2007, aceasta a fost editor în România pentru Praesens (Budapesta). Judit Angel a primit Premiul Lajos Németh pentru activitatea curatorială în 2008 şi Premiul AICA Hungary pentru activitatea curatorială în 2010.

Organizaţia tranzit este o reţea independentă care îşi desfăşoară activitatea în Austria, Cehia, România, Slovacia şi Ungaria din anul 2002. Reţeaua este un colectiv de unităţi locale autonome care cooperează la nivel transfrontalier - între naţiuni, limbi, media, mentalităţi şi istorii. Fiecare unitate tranzit lucrează în condiţii proprii într-o varietate de contexte locale, utilizând diferite formate şi metode, cum ar fi platforme cu abordări critice, expoziţii şi alte medii artistice (muzical, poetic, literar, performativ), seminarii, discuţii, publicaţii, cercetare, mediere şi educaţie non-conformistă.

Fundaţia ERSTE este principalul partener al tranzit. În 2003, Fundaţia ERSTE a evoluat din "Erste Österreichische Spar-Casse", prima Bancă de Economii din Austria. Fundaţia ERSTE este acţionarul principal al Grupului Erste şi investeşte o parte din dividendele sale în dezvoltarea societăţii civile din Europa Centrală şi de Sud-Est. Fundaţia susţine participarea socială şi implicarea societăţii civile. Fiind o fundaţie activă, aceasta îşi dezvoltă propriile proiecte în cadrul a trei programe: Dezvoltare Socială, Cultură şi Europa.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici