Ziua Bloggerilor Bucureşteni, pe 30 mai

Centrul de Tineret al Bibliotecii Metropolitane Bucureşti, în parteneriat cu Ministerul Tineretului şi Sportului, organizează, pe 30 mai, prima ediţie a "Zilei Bloggerilor Bucureşteni", care va include un maraton de blogging la Casa de Cultură a Studenţilor din Bucureşti, informează un comunicat.

33 afișări
Imaginea articolului Ziua Bloggerilor Bucureşteni, pe 30 mai

Ziua Bloggerilor Bucureşteni, pe 30 mai

Proiectul Ziua Bloggerilor Bucureşteni a fost iniţiat cu ocazia împlinirii a 550 de ani de la prima atestare documentară a Bucureştiului şi la 20 de ani de la începerea dezvoltării reţelei de internet.

Ziua Bloggerilor Bucureşteni (ZBB) va fi un târg de bloguri prezentate cât mai ingenios, în cadrul căruia participanţii sunt liberi să îşi promoveze sub formă de show paginile online, organizând happeninguri, dezbateri, concursuri, stand-up comedy, video-proiecţii, vânzări de produse, conferinţe de presă, sampling şi altele. Astfel, ZBB va reprezenta o formă de reprezentare a blogurilor de orice fel.

La eveniment au fost înscrise circa 300 de bloguri, multe promovând proiecte dedicate bucureştenilor.

În programul evenimentului figurează şi întâlniri cu specialişti IT care vor prezenta noutăţi în comunicarea online şi comerţ electronic. La eveniment va fi organizată şi o dezbatere intitulată "Bloggerii şi politicienii", la care sunt aşteptaţi mai mulţi politicieni.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici