Economic

Asociaţia Pro Infrastructură, apel către CNAIR: Se avansează în ritm lent pe Autostrada Sebeş-Turda. Realitatea din teren este dezamăgitoare, chiar dezastruoasă pe alocuri. VIDEO

Asociaţia Pro Infrastructură face un apel către CNAIR să ia măsuri pentru urgentarea emiterii deciziei de expropriere pentru terenurile suplimentare, astfel încât lucrările să meargă ceva mai repede decât arată imaginile surprinse în urmă cu două zile pe lotul 2 al Autostrăzii A10 Sebeş-Turda.

Un proiect de lege ar putea să scape de stres jumătate din populaţia ţării. Ce avantaj ar putea câştiga cei care primesc cea mai banală amendă

Mai mulţi parlamentari PSD vor să mărească termenul în care cei care primesc amenzi contravenţionale pot să le achite la jumătate, de la 48 de ore la 15 zile, unul dintre motive fiind că acest lucru ar duce la o creştere a încasărilor la buget şi la degrevarea instanţelor de judecată.

Cum s-ar putea debloca Bucureştiul? Soluţia unuia dintre cei mai buni arhitecţi din România

Arhitectul Dorin Ştefan consideră că deblocarea Bucureştiului depinde de construcţia parcărilor publice, inelelor periferice, centurilor şi de regândirea reţelei de gări. Interviul acordat Ziarului Financiar.

Directorul Nuclearelectrica: Negociem cu partenerii chinezi proiectele pentru Unităţile 3 şi 4 ale Centralei de la Cernavodă

Directorul general al Nuclearelectrica, Cosmin Ghiţă, a declarat vineri într-o conferinţă de presă la Cernavodă că momentan compania se află în stadiul de negociere a contractului pentru dezvoltarea Unităţilor 3 şi 4 ale Centralei Nucleare de la Cernavodă cu partenerii chinezi.

Dragnea, în scrisoarea către BNR: „Aţi indus o stare de neîncredere în Guvern” / Replica Băncii Naţionale

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, a făcut publică, vineri, corespondenţa pe care a purtat-o cu guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, în scrisoarea sa susţinând că membrii conducerii BNR au indus la nivelul mediului economic o stare de neîncredere în Guvern.

ANRE va revizui regulile pieţei centralizate de gaze naturale

Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) a demarat vineri procesul de revizuire a regulilor generale privind piaţa centralizată de gaze, prin publicarea pe site a proiectului de Ordin pentru aprobarea acestor reguli.

CFR Călători a fost restructurată: din 13 directori centrali au mai rămas 9

Compania CFR Călători a fost reorganizată „pentru eficientizarea activităţii şi reducerea cheltuielilor”, numărul directorilor la nivel central fiind redus de la 13 la 9, se arată într-un comunicat transmis vineri de transportatorul feroviar.

Indicele ROBOR face un nou salt pe toate scadenţele. La 3 luni a trecut de 2,5%

Indicele ROBOR, în funcţie de care se calculează costul creditelor în lei cu dobândă variabilă, a urcat vineri la toate scadenţele, arată datele Băncii Naţionale a României (BNR).

CNAIR avertizează că demolările de imobile pentru Pasajul Domnești vor continua la Domnești pe 9 mai

CNAIR va continua în data de 9 mai 2018 demolarea imobilelor amplasate pe culoarul de expropriere aferent Pasajului Domneşti, aflate pe raza Unității Administrativ Teritoriale (UAT) Domnești, se arată într-un comunicat transmis joi de compania de drumuri.

Promisiunea lui Dragnea: Deficitul va fi anul acesta sub 3%

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat joi, la Parlament, că îşi menţine estimarea privind încadrarea deficitului bugetar în limita a 3%, afirmând că oficialii Comisiei Europeane nu au prezentat previziuni reale.

Dragnea: Nu există nicio intenţie a PSD să preia controlul Băncii Naţionale/ Ce spune liderul PSD despre susţinerea în funcţie a lui Mugur Isărescu

Liviu Dragnea a declarat, după întâlnirea pe care a avut-o cu Mugur Isărescu, că i-a transmis guvernatorului BNR că "nu există nicio intenţie a PSD să preia controlul Băncii Naţionale", precizând că Isărescu are sprijin total din partea lui.

Dancă (PNL): Avem informaţii că urmează noi scumpiri, majorări de taxe şi impozite

Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionel Dancă, a spus, joi, că potrivit prognozei Comisiei Europene, România nu se va încadra în ţinta de deficit bugetar din acest an şi din 2019, susţinând că Guvernul intenţionează să facă noi scumpiri, majorări de taxe şi impozite.

Cursul euro se apropie de 4,7 lei pe fondul discuţiilor BNR-Dragnea-Guvern, de la Parlament

Euro se apropie de un maxim istoric, urcând spre 4,7 lei, pe fondul discuţiilor purtate la Parlament de conducerea Băncii Naţionale a României (BNR), preşedintele PSD, Liviu Dragnea, premierul Viorica Dăncilă şi ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici. Cursul începuse ziua la cota de 4,66 lei/euro.

Tesla spune că producţia a 5.000 de maşini pe săptămână din Modelul 3 va face compania profitabilă

Tesla spune că va deveni profitabilă în a doua jumătate a anului 2018, dacă va produce săptămânal 5.000 de maşini din cel mai nou model al său, Modelul 3, însă atingerea scopului propus este discutabilă, pentru că Tesla a fabricat doar 2.270 de maşini în ultima săptămână din aprilie, relatează BBC.

Comisia Europeană menţine prognoza de 4,5% pentru creşterea PIB în România şi riscul de deficit excesiv în 2018

Comisia Europeană (CE) a publicat joi varianta de primăvară a prognozelor macroeconomice, document din care reiese menţinerea estimării de creştere a PIB la 4,5% în România, dar şi un avertisment că deficitul bugetar ar putea creşte semnificativ din cauza majorărilor salariale în sectorul public.

Păcăliţi de Black Friday şi în campaniile de reduceri. Consiliul Concurenţei: Comercianţii online nu respectă legislaţia preţurilor. Ce plătesc de fapt consumatorii

Comercianţii online nu respectă legislaţia, de Black Friday şi în cadrul campaniilor de reduceri, preţurile de referinţă fiind în multe cazuri mai mari decât prevede legea, a constatat Consiliul Concurenţei în urma unei anchete sectoriale privind comerţul electronic.

În ziua în care Dăncilă şi Isărescu vor discuta despre ROBOR, indicele mai face un salt

Indicele ROBOR la 3 luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobânda variabilă, a crescut joi la 2,49%, de la 2,47% în ziua anterioară, conform datelor Băncii Naţionale a României (BNR).

CNAIR începe azi demolarea imobilelor expropriate pentru construirea Pasajului Domneşti, destinat decongestionării traficului rutier pe centura Capitalei şi pe ruta Prelungirea Ghencea-Domneşti

CNAIR va începe joi demolarea construcţiilor amplasate pe culoarul de expropriere aferent Pasajului Domneşti, aflate pe raza Unităţii Administrativ Teritoriale (UAT) Bragadiru, în conformitate cu autorizaţia de desfiinţare nr. 331/25.04.2018, se arată într-un comunicat al companiei de drumuri.

Preţurile din industrie au crescut cu 3,8% în martie. Cele mai mari scumpiri, în IT

Media generală a preţurilor din industrie a crescut cu 3,8% în martie 2018 faţă de martie 2017, cele mai mari scumpiri regăsindu-se în producţia de calculatoare, industria chimică şi confecţiile metalice, arată datele comunicate joi de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Petrom a obţinut în trimestrul I 2018 un rezultat din exploatare de 958 mil. lei, în creştere cu 25%

Rezultatul din exploatare excluzând elementele speciale obţinut de Petrom în trimestrul I 2018 a fost de de 958 milioane de lei, în creştere cu 25% faţă de trimestrul I 2017, arată datele raportate joi de companie.

Câţi bani s-au încasat în cluburile din Mamaia în vacanţa de 1 mai 2018. Pentru prima dată, Fiscul a pus câte un om la casele de marcat. Dezamăgire: Nu s-a vândut nicio sticlă de şampanie de 100.000 de euro

În cea mai puternică acţiune pe care a realizat-o până acum pe litoral cu ocazia vacanţei de 1 mai, ANAF a pus câte un om la casă în cele mai mari 16 cluburi din Mamaia, iar sumele fiscalizate declarate au fost de 17,3 mil. lei, afirmă surse oficiale, citate de Ziarul Financiar.

Cum vrea ministrul Teodorovici să aducă muncitori străini în România. Ce prevedere trebuie să dispară

Prevederea legală potrivit căreia companiile româneşti care angajează străini trebuie să-i plătească cu salariul mediu brut pe economie „trebuie să dispară”, a declarat miercuri ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici.

Teodorovici consideră că medierea preşedintelui nu se justifică. Locul indicat de ministrul Finanţelor unde va discuta cu BNR de inflaţie, despre ROBOR şi altele

Ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, a declarat miercuri că în întâlnirea de la Guvern, de joi, cu conducerea Băncii Naţionale a României (BNR), se va discuta şi de inflaţie, şi de ROBOR, ţinând însă să precizeze că medierea propusă de Preşedinţie pe aceste teme „nu se justifică”.

Dacia şi uzina de la Mioveni împlinesc în acest an 50 de ani de activitate

Dacia şi uzina de la Mioveni împlinesc, anul acesta, 50 de ani de existenţă, iar în lunile următoare compania va marca aniversarea printr-o serie de evenimente organizate atât la uzina Mioveni cât şi în ţară, arată un comunicat al companiei.

Acţiunile Snapchat au scăzut cu 17% după ce compania a dezvăluit noul design al aplicaţiei

Acţiunile serviciului mobil Snapchat au scăzut cu 17% după ce compania a dezvăluit noul design al aplicaţiei. Utilizatorii spun că noua versiune este mai puţin atractivă, iar un milion de utilizatori vor să semneze o petiţie pentru revenirea la vechiul design, relatează BBC

Rezerva valutară a BNR a scăzut în aprilie cu 1,2 miliarde euro, la 33,5 miliarde euro

Rezervele valutare la Banca Naţională a României se situau la finalul lunii aprilie la nivelul de 33,53 miliarde euro, în scădere cu 3,4%, de la 34,72 miliarde euro la 31 martie 2018.

România a plătit în aprilie o rată de 1,2 miliarde euro din datoria către Comisia Europeană angajată în 2009

La 30 aprilie 2018, rezervele valutare se situau la nivelul de 33,53 miliarde de euro, faţă de 34,72 miliarde de euro la 31 martie, pe fondul plăţii unei rate de 1,23 miliarde de euro din datoria către Comisia Europeană (CE), angajată în 2009, arată un comunicat transmis miercuri de banca centrală.

Antreprenorii ar putea beneficia de vechime suplimentară în muncă – proiect

Deputatul ALDE Ştefan Băişanu a depus în Parlament un proiect de lege care prevede că antreprenorii vor putea beneficia de 1 an de vechime suplimentară în muncă pentru fiecare trei ani de activitate ca liber întreprinzător în mediul privat.

Indicele ROBOR la 3 luni creşte uşor

Indicele ROBOR la 3 luni, folosit la calculul costului creditelor de consum în lei cu dobânda variabilă, a crescut miercuri de la 2,45% la 2,47%, informează BNR.

Câte multinaţionale are România şi ce ţări le controlează pe cele mai multe dintre ele

În România, în anul 2016, au fost identificate 78.181 de grupuri de întreprinderi, din care 5.311 rezidente şi 72.870 multinaţionale (271 controlate din interior, respectiv 72.599 controlate din străinătate), arată datele comunicate miercuri de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Rata şomajului a coborât în martie la 4,5%, un nou minim istoric

În luna martie 2018, rata şomajului în formă ajustată sezonier a scăzut cu 0,1 puncte procentuale faţă de februarie, ajungând la 4,5% - un nou minim istoric, arată datele comunicate miercuri de Institutul Naţional de Statistică (INS).

1 Mai 2018 | Un articol NYT: Puterea marilor companii are noi forme, amplificând inegalităţile sociale/ Sunt necesare noi legi antimonopol

Puterea deţinută de marile companii are noi forme de manifestare, cu efectul acumulării excesive a avuţiei de către categoriile bogate prin afectarea creşterii economice generale şi a salariaţilor, astfel că sunt necesare noi legi antimonopol şi de protejare a angajaţilor, comentează cotidianul The New York Times.

CEO al WhatsApp părăseşte Facebook după scandalul uriaş cu datele accesate de Cambridge Analytica

Jan Koum, CEO al WhatsApp, a decis să plece din cadrul Facebook, compania americană care a cumpărat aplicaţia de mesagerie în urmă cu 4 ani, după scandalul privind confidenţialitatea datelor utilizatorilor reţelei de socializare care a afectat imaginea gigantului în ultimele săptămâni, relatează Washington Post.

Probleme cu plata taxei de pod Feteşti, semnalate de Liviu Dragnea: E inadmisibil. Contractul nu conţine şi obligaţii?/ CNAIR îi răspunde liderului PSD cu date exacte

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a spus, marţi, că a primit multe mesaje de la cei care se întorceau de la mare privind faptul că nu pot plăti taxa de pod la Feteşti prin SMS, afirmând că este "inadmisibil" ca într-o zi cu trafic atât de intens să existe probleme cu sistemul de plată.

Buruienile. Opinie de Sorin Pâslaru

Duminică, 22 aprilie 2018, ora 8.30, în faţa hotelului Ibis Continental din oraşul Constanţa, cel mai mare port românesc la Marea Neagră. Kilometrul 0 al litoralului. Jos se desfăşoară plaja Modern, cea mai cunoscută din oraş. Aerul limpede al dimineţii este brăzdat de pescăruşi zgomotoşi, iar claritatea albastră a orizontului evocă Mediterana. Atmosferă splendidă.

Sfârşitul erei diesel! Cea mai mare fabrică de automobile de acest tip din Germania începe înlocuirea maşinilor

Volkswagen va începe, din 1 mai, achiziţionarea şi înlocuirea automobilelor diesel noi sau aproape noi, din oraşele germane care interzic maşinilor diesel pentru a reduce poluarea, relatează BBC.

ANALIZĂ: Cum arată radiografia unei zile statistice din viaţa României

O „zi“ statistică poate fi obţinută prin împărţirea la 365 a cifrelor relevante pentru realizările dintr-un an, consemnate de fiecare domeniu de activitate. MEDIAFAX prezintă radiografia principalilor indicatori din statisticile oficiale, despărţită pe secvenţe de câte o zi.

Panasonic, de acord să plătească o amendă astronomică ca să scape de acuzaţiile de corupţie

Grupul japonez de electronice Panasonic a fost de acord să plătească peste 280 milioane de dolari pentru a rezolva acuzaţiile aduse de autorităţile americane privind acte de corupţie, relatează BBC.

Oierii, nevoiţi să vândă pieile mieilor pe preţuri derizorii. Crescătorii preferă să le arunce

Cândva căutate pentru haine ori pentru căciuli de blană, pieile mieilor sunt vândute acum pe câţiva bănuţi. Nu mai sunt tăbăcării, iar cojoacele nu mai sunt la modă, astfel că cei care au vândut miei de Paşti acum ar da ei bani ca cineva să vină să îi scape de pielea rămasă.

HP a câştigat un caz de fraudă, preţul companiei Autonomy a fost umflat artificial

Fostul director financiar al companiei Autonomy, Sushovan Hussain, a fost găsit vinovat de „umflarea artificială” a preţului a companiei înainte de a fi preluată de HP, în 2011, pentru 7,1 mld. dolari.