Administraţia statului California ar putea concedia 20.000 de angajaţi bugetari

Administraţia statului american California ar putea concedia 20.000 de angajaţi bugetari, reprezentând circa 20% din totalul personalului, după ce bugetul de 40 de miliarde de dolari al autorităţii locale nu a trecut de legislativ.

16 afișări
Imaginea articolului Administraţia statului California ar putea concedia 20.000 de angajaţi bugetari

Administraţia statului California ar putea concedia 20.000 de angajaţi bugetari (Imagine: Mediafax Foto)

Bugetul ar fi acoperit o mare parte din deficitul public uriaş al statului California, prin mai multe măsuri de majorări de taxe şi reduceri de cheltuieli.

"În absenţa unui buget, guvernatorul Arnold Schwarzenegger trebuie să apeleze la orice opţiune disponibilă pentru a economisi banii statului. Din păcate, aceasta este o decizie necesară", a declarat purtătorul de cuvânt al guvernatorului, Aaron McLear, precizând că 20% dintre angajaţii administraţiei locale vor primi, marţi, notificări de concediere.

McLear a adăugat că decizia va afecta salariaţii din toate departamentele administraţiei locale.

Reducerile efective de personal vor avea loc în iunie, în pregătirea următorului an fiscal pentru statul California, care începe în iulie.

California este statul american cu cea mai mare populaţie şi reprezintă a opta economie a lumii. Administraţia locală se confruntă cu un declin puternic al veniturilor bugetare, din cauza crizei creditelor ipotecare, şomajului în creştere şi scăderii semnificative a consumului.

Pentru a economisi fonduri, statul a sistat mai multe proiecte de lucrări publice, a trimis angajaţii administraţiei în şomaj tehnic timp de două zile pe lună şi a amânat plata returnărilor de taxe.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici