Airbus va livra 60 de avioane în China, după aplanarea unei dispute comerciale între UE şi Beijing

Grupul francez Airbus va livra 60 de aeronave pentru pasageri A320 către compania de stat China Eastern Airlines Corp., comandă cu un preţ de catalog de 5,4 miliarde de dolari, câştigată la mai puţin de două săptămâni după aplanarea unei dispute comerciale între UE şi Beijing.

242 afișări
Imaginea articolului Airbus va livra 60 de avioane în China, după aplanarea unei dispute comerciale între UE şi Beijing

Airbus va livra 60 de avioane în China, după aplanarea unei dispute comerciale între UE şi Beijing (Imagine: AFP/ Mediafax Foto

Potrivit unui comunicat China Eastern, compania chineză a obţinut o reducere semnificativă de preţ, iar conforma cordului Airbus va prelua 18 aeronave mai mici pentru zboruri regionale, în valoare de 241 milioane dolari, transmite Bloomberg.

Planurile UE de a impune taxe pe emisiile de carbon pe zborurile care intră şi ies din spaţiul comunitar au fost suspendate pe 12 noiembrie, după ce mai multe ţări, printre care China, India şi Rusia, au ameninţat că vor reacţiona prin măsuri dure la o astfel de directivă.

EADS, compania mamă a Airbus, avertizase că planurile UE ar putea determina China să caute avioane la alt producător.

"Cred că a fost transmis un mesaj acolo. China nu a făcut prea multe comenzi de A320 în ultima perioadă, şi se pare că Airbus a încetinit producţia până la rezolvarea disputei. Se numeşte atenţia faţă de necesităţile clientului", comentează Sandy Morris, analist la Jefferies International, Londra.

Cele 60 de aeronave A320 vor ajunge la China Eastern în perioada 2014-2017 şi vor fi utilizate în principal pentru zboruri interne. Compania chineză a înlocuit anul trecut la o comandă pentru 24 de avioane Boeing 787 cu 45 de aeronave mai mici 737, din cauza scăderii cererii.

Airbus deţine o fabrică de asamblare a avioanelor A320 în China.

China şi celelalte ţări care au protestat faţă de planul UE privind taxarea industriei aeriene pentru emisiile de gaze cu efect de seră au indicat că Europa ar trebui să aştepte elaborarea unui astfel de program la nivelul Organizaţiei Naţiunilor Unite.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici