ANALIST, după anunţul OMV Petrom: În cazul gazelor din Marea Neagră, fiecare are dreptatea lui, şi investitorii, şi statul

Decizia de a amâna investiţia în offshore-ul Mării Negre pune OMV Petrom într-o situaţie de relativă inferioritate, pentru că, în lipsa gazelor, compania ar putea pierde cotă de piaţă, spune Ionuţ Purica, cercetător la Academia Română şi director al Centrului de Consultanţă Energetică şi Ambientală.

2208 afișări
Imaginea articolului ANALIST, după anunţul OMV Petrom: În cazul gazelor din Marea Neagră, fiecare are dreptatea lui, şi investitorii, şi statul

ANALIST, după anunţul OMV Petrom: În cazul gazelor din Marea Neagră, fiecare are dreptatea lui, şi investitorii, şi statul

„Ce se întâmplă cu investiţiile din offshore-ul Mării Negre este o chestiune care nu ne-ar afecta atât de mult, i-ar interesa mai mult pe unguri, care ar vrea să ia gaz de aici, ca să îşi diversifice sursele. OMV Petrom este pus într-o situaţie oarecum de inferioritate în raport cu competiţia, pe piaţa românească şi pe cea regională, pentru că dacă nu ai gaz să participi, pierzi cotă de piaţă”, spune Ionuţ Purica.

Analistul admite că decizia OMV Petrom poate fi interpretată şi ca o tentativă de negociere în lumina prevederilor legislaţiei – legea offshore şi OUG 114, care au nemulţumit investitorii – dar spune că pierderile OMV Petrom pe piaţă ar fi mai mari decât câştigul care ar apărea în cazul în care întârzie investiţia şi autorităţile schimbă ceva în legislaţie.

„O renunţare, după explorare, este o acţiune antieconomică. Când faci explorare, cheltuieşti bani, bani pe care ai tot interesul să îi recuperezi din exploatare. Dacă faci exploare şi găseşti ce cauţi, ai tot interesul să vinzi, ca să îţi recuperezi banii. Îţi sar acţionarii în cap. Apar posibile scenarii de reacţie a statului. Statul spune că are un contract în care compania se obligă să facă explorări şi să investească în exploatare. Dacă exploatarea nu este făcută, contractul nu este respectat, apar penalităţi, apar posibilităţi de terminare a contractului. Dacă OMV Petrom nu vrea să investească în timp util, i se încheie contractul, eventual este penalizat, dacă există clauze în contract - bănuiesc că sunt, nu am văzut contractele - şi vor apărea companii doritoare să exploateze”, spune Ionuţ Purica.

Analistul spune că este o situaţie în care fiecare are dreptatea lui, „şi investitorii care spun că vor să vândă gazul oriunde pot, pentru a-şi recupera banii mai repede, şi statul are dreptate când spune că vrea să folosească gazul pentru naţia română. Investitorii vor negocia şi vor face presiuni să ia cât mai mult, statul român va impune limite de acceptabilitate”.

Întârzierea investiţiei nu face decât să deschidă mai mult spaţiul de vânzare pentru gazul rusesc, iar importurile româneşti de gaze naturale vor creşte şi acestea, pentru că producţia este în scădere iar zăcăminte de gaz importante se găsesc mai greu.

OMV Petrom a anunţat miercuri că mediul legislativ actual nu oferă premisele necesare pentru o decizie de investiţie în valoare de câteva miliarde în perimetrul Neptun Deep. Compania a precizat că va continua dialogul cu autorităţile pentru a înţelege calea de urmat şi că vrea să vadă zăcămintele din Marea Neagră dezvoltate, spune compania în document.

Explorarea blocului Neptun din Marea Neagră este un joint venture între OMV Petrom şi compania americană ExxonMobil. În 2012 OMV şi ExxonMobil au anunţat că au descoperit rezerve de 42 până la 84 de miliarde de metri cubi de gaze.

Conform unor estimări ale Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale, în trei perimetre din Marea Neagră există descoperiri potenţiale comerciale: perimetrul Neptun Deep - intre 42 si 82 miliarde de metri cubi de gaz, perimetrul Trident - aproximativ 30 miliarde metri cubi, perimetrul Midia si Pelican - sunt estimate descoperiri la 10 miliarde de metri cubi de gaze.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici