ANALIZĂ: În ultimii 5 ani, de sărbători, zborurile întârziate au afectat peste 6.800 de pasageri

În ultimii cinci ani, în perioada Crăciunului şi a Revelionului, peste 100 de zboruri au fost întârziate şi peste 6.800 de pasageri au fost afectaţi în România, iar valoarea totală a compensaţiilor ar fi putut ajunge la două milioane de euro, arată o analiză a furnizorului de servicii AirHelp.

220 afișări
Imaginea articolului ANALIZĂ: În ultimii 5 ani, de sărbători, zborurile întârziate au afectat peste 6.800 de pasageri

ANALIZĂ: În ultimii 5 ani, de sărbători, zborurile întârziate au afectat peste 6.800 de pasageri

Anul trecut, în perioada 22 decembrie 2016 – 6 ianuarie 2017, aproape 26 de curse au decolat cu o întârziere mai mare de trei ore, cauzând neplăceri unui număr de aproximativ 1.350 de pasageri. Zilele de 22 şi 23 decembrie 2016, respectiv 6 ianuarie 2017, au fost cele mai aglomerate pe principalele aeroporturi din ţară, mai exact pe Bucureşti, Cluj-Napoca şi Timişoara. De asemenea, tot aceste zile sunt cele care au dat cele mai multe bătăi de cap pasagerilor, în doar 24 de ore înregistrându-se 44 de curse întârziate pe aeroportul Otopeni, 32 pe cel din Cluj-Napoca şi 21 pe cel din Timişoara.

În aceeaşi perioadă, cu un an în urmă, 22 şi 23 decembrie 2015, respectiv 6 ianuarie 2016, numărul pasagerilor afectaţi era aproape dublu, iar valoarea compensaţiilor eligibile depăşea 650.000 de euro. ”Comparând evenimentele din aceste perioade, ne aşteptăm ca şi în 2017 şi primele zile ale lui 2018, pasagerii companiilor aeriene să fie afectaţi de întârzieri, de conexiuni pierdute sau zboruri anulate. Este, probabil, cea mai aglomerată perioadă a anului, iar în acelaşi timp, traficul pe cele trei aeroporturi principale ale României a crescut semnificativ în ultimii trei ani, lucru care poate cauza întârzieri”, spune Ştefan Radu, country manager AirHelp.

În 2016, în perioada sărbătorilor, cele mai afectate curse, cu plecare din Cluj-Napoca, au fost cele către Bucureşti, Viena şi Memmingen. Ziua cu cele mai multe întârzieri a fost 22 decembrie, când puţin peste 85% dintre zboruri au decolat la timp (faţă de 90% în 2015).

Pe aeroportul internaţional Otopeni, atât 22 decembrie, cât şi 23 decembrie au fost zile cu o punctualitate scăzută faţă de obicei, când sub 75% dintre curse au decolat conform graficului. Cea mai aglomerată zi a fost 23 decembrie, când doar 64,5% dintre curse au fost punctuale (faţă de 75,4% în 2015).

Zilele de Crăciun nu au pus probleme aeroportului din Timişoara, însă începutul lunii ianuarie a fost aglomerat pe acest aeroport. Anul acesta, pe 6 ianuarie 266 de pasageri au fost afectaţi de întârzierile îngregistrate de 2 curse şi de punctualitatea de doar 44% a zborurilor programate. Destinaţiile cu ”probleme” au fost Bucureşti, Madrid şi Berlin. Anul trecut, în prima săptămână a noului an, niciun zbor nu a suferit întârzieri mai mari de trei ore sau anulări.

”Situaţia diferă de la an la an, iar în perioada 2015-2017, cele mai accesate rute în perioada sărbătorilor au fost diferite. Estimăm şi anul acesta ca pe aeroporturile din ţară să se înregistreze întârziere către destinaţii din Spania şi Germania, acolo unde comunităţile de români sunt numeroase, în timp ce bucureştenii vor avea surprize pe cursele către cele mai populare destinaţii de city break”, spune Ştefan Radu.

AirHelp are reprezentanţe în Europa, Asia şi America de Nord, care deservesc 30 de ţari, oferind asistenţă în 16 limbi. Compania are peste 500 de angajaţi la nivel mondial.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici