Apple valorează cât toate băncile din zona euro la un loc

Apple are în prezent o valoare de piaţă cât a celor 32 de mari bănci din zona euro la un loc, ca urmare a scăderii masive a acţiunilor din sectorul financiar, potrivit datelor Thomson Reuters.

1165 afișări
Imaginea articolului Apple valorează cât toate băncile din zona euro la un loc

Apple (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Titlurile unor bănci precum Santander din Spania, BNP Paribas din Franţa, Deutsche Bank din Germania şi UniCredit din Italia au scăzut puternic, în timp ce valoarea de piaţă a Apple a crescut constant.

Indicele DJ STOXX al băncilor din zona euro a scăzut cu 4% în prima parte a tranzacţiilor de vineri, evaluând cei 32 de membri la 340 miliarde de dolari, în funcţie de capitalizarea de piaţă a acţiunilor listate.

Acest indice a scăzut cu o treime de la începutul lui iulie, din cauza temerilor că băncile vor avea pierderi de ordinul miliardelor din deţinerile de obligaţiuni guvernamentale ale ţărilor din zona euro şi a eşecului politicienilor de a opri extinderea crizei datoriilor suverane.

Băncile din zona euro au pierdut trei sferturi din valoarea de piaţă de la un maxim atins în mai 2007.

În schimb, capitalizarea de piaţă a Apple a crescut la 340 miliarde de dolari datorită succesului unor produse precum iPod, iPhone şi iPad.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici