Declinul demografic, o provocare pentru viitorul României. Aproximările economiştilor despre populaţia ţării până în 2050

  • România a pierdut circa 100 de mii de locuitori în ultimele 12 luni
  • Numărul celor care au decedat a depăşit numărul celor născuţi-vii cu peste 73.000 de persoane
  • 60% dintre cei care au părăsit ţara sunt tineri (20-44 de ani)
  • În 2050 România ar putea avea 15 milioane de locuitori, spun specialiştii
11052 afișări
Imaginea articolului Declinul demografic, o provocare pentru viitorul României. Aproximările economiştilor despre populaţia ţării până în 2050

Mediafax FOTO

Ţara noastră a pierdut în ultimul an aproape 100.000 de locuitori conform datelor Institului Naţional de Statistică. Cauza principală a scăderii o reprezintă sporul natural negativ; numărul celor care au decedat a depăşit numărul născuţilor-vii cu peste 73.000 de persoane.

Pe de altă parte, o treime dintre români a emigrat definitiv în 2019. 60% dintre cei care au părăsit ţara, temporar sau definitiv, au între 20 şi 44 de ani.

Totodată, procesul de îmbătrânire demografică s-a adâncit. Indicele de îmbătrânire demografică a crescut de la 118,2 în 2019 la 121,3 persoane vârstnice la 100 de persoane tinere la inceputul acestui an.

„Declinul demografic este cea mai importantă provocare pentru viitorul României. Cifrele, chiar dacă diferă de la an la an, de câteva decenii indică foarte clar că avem o populaţie care se restrânge. Prognozele arată că în 2050 populaţia României poate să ajungă la 15-16 milioane de locuitori. Şi ţările din răsăritul Europei se confruntă cu o provocare similară. Declinul demografic nu este de bun augur pentru economie şi pentru societate. Perspectiva e aceea de a avea o economie mult mai mică, o populaţie îmbătrânită. Structura consumului şi structura producţiei vor fi modificate. La bază stă fenomenul demografic al fertilităţii scăzute şi nu cred că lucrul ăsta se poate schimba foarte repede”, spune economistul Aurelian Dochia.  

 

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici