Asociaţia Administratorilor de Fonduri din România salută decizia de listare la BVB a unui pachet de acţiuni Hidroelectrica

Asociaţia Administratorilor de Fonduri din România (AAF) salută decizia istorică de listare a Hidroelectrica, prin vânzarea unui pachet de acţiuni deţinute de Fondul Proprietatea (FP).

172 afișări
Imaginea articolului Asociaţia Administratorilor de Fonduri din România salută decizia de listare la BVB a unui pachet de acţiuni Hidroelectrica

Începând de astăzi, românii interesaţi să devină investitori la Hidroelectrica o pot face şi prin intermediul fondurilor de investiţii, unde nivelul investiţiei este sensibil mai mic decât limita minimă de 50 de acţiuni H2O stabilită în prospectul aprobat. Pachetul de acţiuni deţinute de FP care a intrat la tranzacţionare pe Bursa de la Bucureşti este de 17,34%.

”Listarea Hidroelectrica, ”perla energiei româneşti” cum deja se spune, este deopotrivă un moment istoric, pentru sectorul energetic local, pentru piaţa de capital autohtonă, pentru investitorii români şi, nu în ultimul rând, pentru România, în perspectivă. Această ofertă publică iniţială este o oportunitate uriaşă de dezvoltare pentru BVB care îşi consolidează astfel intrarea în liga mare a burselor europene şi suntem încrezători că prezenţa Hidroelectrica pe bursă va atrage în România resurse importante de bani şi jucători instituţionali mari din toată lumea. Listarea Hidroelectrica este o oportunitate şi pentru investitorii de retail din România, adică pentru micii investitori care vor să economisească inteligent pentru viitor. Chiar dacă nu dispun de suma necesară pentru a achiziţiona pachetul minim H2O, aceştia pot deveni investitori în Hidro prin intermediul fondurilor de investiţii cu expunere pe piaţa locală de capital. Tot ce trebuie să facă cei interesaţi este să meargă la administratorii de fonduri de investiţii sau la băncile care distribuie fonduri de investiţii şi să întrebe despre fondurile de investiţii în acţiuni”, a declarat Horia Gustă, preşedintele Asociaţiei Administratorilor de Fonduri din România.

Hidroelectrica S.A., principalul producător de energie electrică din Romania, a anunţat, vineri, aprobarea de către Autoritatea de Supraveghere Financiară şi publicarea prospectului pentru oferta publică iniţială derulată de către Fondul Proprietatea. Potrivit documentului, FP va vinde cel mult 78 milioane de acţiuni, echivalentul a 17,34% din producătorul şi furnizorul de energie electrică cu capital majoritar de stat.

Micii investitori pot subscrie la preţul de 112 lei/acţiune, în timp ce subscrierile investitorilor instituţionali se pot face în intervalul 94 lei - 112 lei pe acţiune, pasul de preţ fiind de 0,5 lei. Oferta se derulează în perioada 23 iunie - 7 iulie 2023. Mai multe detalii găsiţi pe site-ul BVB.

Hidroelectrica este deţinută în proportie de 80,06% de statul român, prin Ministerul Energiei, şi de Fondul Proprietatea, în proporţie de 19,94%.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici